2 Samuel 2
2
David, împărat al lui Iuda la Hebron
1David, în fața Domnului,
S-a dus, să ceară sfatul Lui:
„Spre Iuda, oare, să apuc,
Și-n vreo cetate, să mă duc?”
„Du-te” – răspunse Dumnezeu.
„Unde anume, să merg eu?” –
David, în urmă, a-ntrebat,
Iar Domnul i-a răspuns, de-ndat’:
„Du-te-n Hebron”. David s-a dus
2Și a făcut precum i-a spus
Domnul. Atunci când a plecat,
Nevestele și le-a luat:
Pe-Ahinoam din Izreel,
Și-Abigail de la Carmel,
Care – așa precum se știe –
A fost a lui Nabal soție.
3Și oamenii și i-a luat
David, atunci când a plecat.
Cu toți au mers de au șezut,
În al Hebronului ținut.
4Atunci, bărbații cei pe care
Țara lui Iuda-n ea îi are,
La David s-au înfățișat
Și-apoi l-au uns ca împărat
Peste-a lui Iuda seminție,
Precum și peste-a lui moșie.
David fusese înștiințat
Că Saul fost-a îngropat,
De către oamenii pe care,
Iabes, din Galaad, îi are.
5Îndată, David a trimis,
La Iabes, soli care au zis:
„De Domnul, binecuvântați,
Să fiți mereu, căci arătați
Bunăvoință. Am văzut,
Ce faptă bună ați făcut
Când pe al vostru împărat –
Pe Saul – voi l-ați îngropat!
6Domnul, cu voi, mereu să fie!
S-arete doar credincioșie
Și bunătate, pentru voi!
Să știți dar, că și eu, apoi,
Mereu, am să vă fac doar bine,
Căci ne-ncetat, seama voi ține
De tot ceea ce ați făcut,
Căci pentru-aceasta, v-am plăcut.
7Să vă purtați cu vitejie
Și întărite să vă fie
Brațele voastre. Negreșit,
Saul – acuma – a murit,
Iar eu sunt uns ca împărat
Și peste Iuda-s așezat.”
Iș-Boșet, împărat al lui Israel la Mahanaim
8Tocmai în acel timp, Abner –
Cel care, fiu, îi e, lui Ner,
Și care fost-a cel mai mare
Peste oștirea cea pe care
Saul, cu sine, o avuse –
Pân’ la Mahanaim se duse.
Pe Iș-Boșet, cu el, l-a dus –
Fiul lui Saul – și l-a pus
9Acolo-apoi, drept împărat,
În Galaad înscăunat,
Peste-ntreg neamul Gheșurit,
Apoi peste cel Beniamit,
Peste-al lui Efraim popor,
Peste orice locuitor
Care se află-n Izreel,
Și peste-ntregul Israel.
10Când Iș-Boșet s-a așezat,
În Israel, ca împărat,
Patru decenii a-mplinit,
Și-apoi, doi ani, a-mpărățit.
Casa lui Iuda a rămas
Cu David doar, în acel ceas,
11Și șapte ani și jumătate –
În a Hebronului cetate –
David, în Iuda, s-a aflat
Și a domnit, ca împărat.
Abner ucide pe Asael
12Cu oastea, a ieșit Abner –
Cel care, fiu, îi e, lui Ner.
Oamenii care-l însoțeau,
Lui Iș-Boșet, slugi, îi erau.
De la Mahanaim, plecară
Și-n mare grabă se-ndreptară
Spre Gabaon, să-l cucerească
Și-n urmă, să îl nimicească.
13Ioab, fiul Țeruiei, care
Era-nsoțit de-o oaste mare –
Cel cari, lui David, i-a slujit –
Tocmai atuncea a ieșit
Și cu-ai săi oameni de război,
Spre Gabaon s-a dus apoi.
Oștirile s-au întâlnit
Și față-n față s-au oprit,
Chiar lângă iazul cel pe care,
‘Nainte-i, Gabaonu-l are.
14Abner, pân’ la Ioab, s-a dus
Și-apoi, în acest fel, i-a spus:
„Ia niște tineri, de îndată,
Și-n fața noastră, să se bată!”
Ioab răspunse: „Foarte bine.
Iau niște tineri, de la mine,
Și am să-i pun, acum, de-ndată,
Cu ai tăi oameni, să se bată.”
15Pe doișpe tineri i-a ales
Abner și-n urmă, i-a trimes
Să lupte cu acei pe care,
Ioab, ca să-i trimită, are.
Doișpe din Beniamin erau
Și pentru Iș-Boșet luptau.
David, tot doișpe, a avut.
16Apoi, când lupta a-nceput,
De capete s-au apucat
Oștenii și și-au împlântat
Sabia-n coaste. Negreșit,
Cu toți, îndată, au pierit.
Când au văzut ce s-a-ntâmplat,
Acelui loc, nume, i-au dat
„Helcat-Hațurim”, cari – tradus –
E „Locul Săbiilor”, spus.
17Luptele care s-au purtat
În acea zi, s-au arătat
Aprige-a fi. În acest fel,
Oștirile lui Israel –
Cari au avut, în fruntea lor,
Pe Abner, drept conducător –
Bătute-au fost, de cei pe care,
David, drept slujitori, îi are.
18Acolo-alăturea de ei,
Erau feciorii Țeruei:
Ioab, întâiul s-a chemat,
De Abișai era urmat,
Iar cel din urmă este cel
Cari se numise Asael.
Acesta fost-a, bunăoară,
Iute ca și o căprioară.
19El, pe Abner, l-a urmărit,
Neabătut, necontenit.
20Abner, în urmă, s-a uitat;
Când l-a văzut, l-a întrebat:
„Nu ești, cumva, tu, Asael?”
„Ba da, eu sunt” – răspunse el.
21Abner i-a zis: „Pleacă, îndată!
Nu mă mai urmări, ci – iată –
Ia-o spre stânga – nu mai sta –
Sau ia-o către dreapta ta!
Prinde un tânăr, dintre-ai mei,
Cari poartă armele! Să-l iei,
Iar după-aceea, înapoi,
Te-ntoarce-n tabără, la voi!”
22Dar Asael nu s-a-nvoit,
Ci pe Abner l-a urmărit.
Abner a zis iar: „Pleacă-ndată!
Nu mă mai urmări, căci – iată –
Este păcat să te lovesc
Și la pământ să te trântesc.
Cum aș putea să îmi ridic
Fața apoi, și ce să-i zic
Fratelui tău Ioab? Mai bine,
Nu te mai ține, după mine!”
23Dar Asael nu s-a-nvoit
Și-atuncea Abner l-a lovit,
Cu sulița. Ea l-a străpuns,
Și-adânc, în pântec, i-a pătruns,
Încât prin spate i-a ieșit,
Iar Asael a și murit.
Cei care-acolo ajungeau,
La al său trup, speriați, priveau.
24Ioab și Abișai porniră
Și pe Abner îl urmăriră.
Când soarele a asfințit,
La coasta Ama, au sosit,
Aflată-n fața Ghiahului,
Privind în lungul drumului
Care se-ndreaptă, prin câmpie,
Spre-a Gabaonului pustie.
25Fiii lui Beniamin, de-ndat’,
La drum, pe Abner l-au urmat.
O ceată au alcătuit
Și pe un deal, au poposit.
26Ioab a fost, apoi, chemat,
De Abner, care-a cuvântat:
„Oare, mereu, va sfâșia,
Nesățioasă, sabia?
De ce nu poți pricepe dar,
Că la sfârșit, va fi amar?
Când oare, o să încetați,
Să-i urmăriți pe-ai voștri frați?”
27„Viu este Domnul” – a rostit
Ioab – „că de n-ai fi vorbit
Așa precum ai cuvântat,
Oamenii mei – neîncetat –
Pe ai lor frați, i-ar fi gonit
Până când zori-ar fi venit.”
28Ioab, în urmă, s-a sculat
Și-apoi din trâmbiță-a sunat.
Atunci, poporul s-a oprit
Și nimeni n-a mai urmărit
Pe oamenii din Israel,
Iar lupta s-a sfârșit astfel.
29Abner – cu toți ai săi – plecase
Și spre câmpie se-ndreptase,
Voind să meargă înapoi,
Către Mahanaim. Apoi,
Peste Iordan ei au trecut
Și-n acest fel au străbătut
Bitronul tot, și-au izbutit –
Când zorii zilei au venit,
Și când pe câmp roua se lasă –
Cu bine, să ajungă-acasă.
30Ioab și-a strâns oastea apoi,
Și-a mers spre casă, înapoi.
Nouășpe inși, acum, lipseau,
Dintre acei care erau
Cu el – în luptă – la-nceput.
Printre cei care au căzut,
S-a numărat și Asael.
31Cei ce-au pierit – din Israel –
Au fost trei sute și șaizeci.
Bărbați-aceia erau deci,
Din Beniamin. Oșteni erau,
Și toți, pe Abner, îl slujeau.
32Trupul lui Asael, luat
A fost apoi și îngropat
Pe-al Betleemului pământ,
În al tatălui său mormânt.
Ioab – și cu ai săi – plecase
Și spre Hebron se îndreptase.
Întreaga noapte au umblat
Și-abia doar când s-au revărsat
Ai zile zori, au izbutit,
Ca la Hebron, să fi sosit.
Selectat acum:
2 Samuel 2: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca