2 Samuel 10
10
Războiul cu amoniții
1Când cel ce fost-a-nscăunat,
Peste Amon, ca împărat,
Muri, în locu-i a venit
Feciorul său, de a domnit.
Hanun, e numele purtat
De către noul împărat.
2David a zis: „La rândul meu,
Acum, am să arăt și eu
Bunăvoință lui Hanun,
Căci și-al său tată a fost bun,
Față de mine, ne-ncetat.
Astfel, așa cum s-a purtat
Cu mine – în trecut – Nahaș,
La rându-mi, cu al său urmaș,
La fel am să mă port și eu,
Și am să-i dau sprijinul meu.”
Apoi el, slugi, a repezit,
Pân’ la Hanun, căci a dorit
Să-l mângâie-n durerea lui,
Dată de moartea tatălui.
Când slujitorii au intrat
În țara lui Amon, de-ndat’,
3Toți oamenii aceia cari
Peste-Amoniți erau mai mari,
S-au dus pân’ la Hanun și-au zis:
„Tu crezi că David i-a trimis
Pe slujitorii săi – la tine –
Ca să te mângâie? Ei bine,
Noi nu credem așa ceva!
Este cu totul altceva:
David trimite-astă solie,
Căci el dorește ca să știe
Cum e cetatea și-a ei pază,
Iar după ce o cercetează,
Încredințat fii că pornește
Încoace, și o nimicește.”
4Hanun, atuncea, i-a-nhățat
Pe slujitori și le-a tăiat
Bărbile, doar pe jumătate;
Și hainele le-au fost tăiate,
Până la coapse, și-napoi –
La David – i-a trimis apoi.
5David fusese înștiințat
De tot ceea ce s-a-ntâmplat
Și niște oameni a trimis
În fața lor, prin cari le-a zis:
„La Ierihon să vă opriți
Și-acolo să v-adăpostiți
Pân’ vă va crește barba iar,
Și-apoi să vă întoarceți dar.”
6Toți Amoniți-au priceput
Cum că prin ceea ce-au făcut,
Ajuns-au ca, urâți, să fie,
De-a lui Israel seminție.
De-aceea, oameni și-au tocmit
Și de război s-au pregătit,
Iar pedestrimea adunată,
Din Siria a fost luată.
Erau la douăzeci de mii
Dintre ai Siriei copii.
Unii, din Bet-Rehob, veneau;
Alții, din Țoba, se trăgeau;
De la cel care-nscăunat
A fost, în Maca, împărat,
O mie de oșteni chemară,
Iar doisprezece mii luară
Dintre aceia care sânt
Aflați pe-al Tobului pământ.
7David fusese înștiințat
De tot ceea ce s-a-ntâmplat,
Și-astfel Ioab – acela care,
Peste oștiri era mai mare –
Trimis a fost, în contra lor,
Cu oștile Evreilor.
Cei care, cu Ioab, erau,
Oameni viteji, se dovedeau.
8Când Amoniții i-au zărit,
În mare grabă au ieșit
Și-n linie – pentru război –
S-au așezat cu toți apoi,
Chiar lângă poarta de intrare,
Pe cari cetatea lor o are.
Oastea din Siria luată,
În câmp fusese așezată,
Căci la un loc s-au adunat
Cei cari din Țoba au plecat,
Cei de la Maca, din Rehob,
Precum și cei veniți din Tob.
9Ioab a înțeles, de-ndat’,
Ce luptă are de purtat,
Știind că se va bate-apoi,
Și înainte și-napoi.
O ceată-atuncea, și-a ales
Și pe-acei oameni i-a trimes,
În contra Sirienilor.
10A așezat, conducător,
Pe restul oștii adunate,
Pe Abișai – pe al său frate –
Care să țină, în război,
Piept, Sirienilor. Apoi,
11El zise, către Abișai:
„Tu, neclintit, voiesc să stai.
Dar dacă întâmpla-se-va
Că Sirieni-or fi, cumva,
Mai tari, decât sunt eu, să știi
Că-n ajutor, doresc să-mi vii.
Atunci însă, când voi vedea
Precum că nu veți mai putea
Să țineți piept, la Amoniți,
De mine, fi-veți sprijiniți.
12Fii tare și să arătăm
Curaj, în lupta ce-o purtăm,
Pentru cetățile pe care,
Al nostru Dumnezeu le are,
Și pentru-al nost’ popor. Acum,
Să facă Dumnezeu precum
Găsește El, de cuviință!
Va fi, după a Lui dorință!”
13Ioab și-ai săi i-au atacat
Pe Sirieni. Ei s-au speriat
Și au fugit din fața lor.
14Oștirea Amoniților,
Din depărtare, a văzut
Tot ceea ce s-a petrecut,
Fugind apoi, înspăimântată,
De Abișai și a lui ceată.
Toți, în cetate, au pătruns,
Unde, în urmă, s-au ascuns.
Apoi Ioab – și-ai săi – porniră
Și la Ierusalim, veniră.
15Când Sirienii au văzut
Că Israelul i-a bătut,
Puterile și-au adunat,
Ca să-l înfrunte înc-odat’.
16Mulți Sirieni, atunci, erau,
Cari dincolo de Râu ședeau.
Hadarezer, soli, a trimis,
La ei, prin care le-a transmis
Să vină la Helam apoi,
Gata fiind pentru război.
Hadarezer, în fruntea lor,
L-a așezat conducător,
Chiar pe Șobac, pe-acela care
Era, în oastea lui, mai mare.
17David, atunci când a aflat,
Întreg poporul și-a chemat
Și-astfel, o oaste și-a făcut.
Peste Iordan el a trecut
Și spre Helam s-a îndreptat,
Gata de luptă. Imediat,
Toți Sirienii au ieșit
18Să-i țină piept, dar au fugit
Înspăimântați, din fața lui
Și-a oștii Israelului.
Caii pe care i-a tăiat
David, atunci, s-au ridicat
La șapte sute. I-a lovit
Pe călăreți și au pierit
În ăst fel, patruzeci de mii,
Dintre ai Siriei copii.
Chiar și Șobac – acela care,
Peste oștire-a fost mai mare –
În acea zi, a fost rănit
Și-acolo-n urmă, a murit.
19Toți împărații cei pe care,
Hadarezer, supuși, îi are,
Bătuți – atunci când s-au văzut –
Cu Israel, pace-au făcut,
Iar Sirienii s-au smerit
Și-apoi nu au mai îndrăznit
Ca să îi vină-n ajutor
Neamului Amoniților.
Selectat acum:
2 Samuel 10: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca