Eu, de la Egipteni, din țară,
Am scos al vost’ popor afară
Și patruzeci de ani apoi,
Povățuitu-v-am pe voi,
Când în pustie v-ați aflat.
În stăpânire, Eu v-am dat
Ținutul Amoriților.
Proroci, pentru al vost’ popor,
Dintre-ai voști’ fii am ridicat.
Și Nazirei, apoi, v-am dat,
Din rândul tineretului,
Din mijlocul poporului.
Nu e așa, copii pe care
Neamul lui Israel îi are?” –
Spusese Domnul… „Însă voi,
La Nazirei, le-ați dat apoi,
Vin ca să bea și ați oprit
Prorocii, căci le-ați poruncit,
Zicând: „Să nu mai prorociți!”
De-aceea o să fiți zdrobiți,
Precum pământul e călcat
De carul cu snopi încărcat.
Să fugă, nu va mai putea
Cel iute, orișicât ar vrea,
Și nici puterea ce o are,
N-o să-i slujească celui tare.
Viteazul n-o să izbutească,
Viața, ca să și-o izbăvească.
Arcașul – de asemenea –
Să țină piept, nu va putea,
Și nici cel iute de picioare
Nu va avea nici o scăpare.
Cu călărețul e la fel,
Căci viața n-o să-și scape el.
În ziua ‘ceea – ne-ndoios –
Războinicul cel inimos,
Speriat va fi – fără-ndoială –
Și va fugi în pielea goală.
Așa se va fi întâmplat,
Pentru că Domnu-a cuvântat.”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
