Deuteronomul 12
12
REPETAREA LEGILOR ȘI PORUNCILOR
Stârpirea închinării la idoli
1„Iată ce legi și ce porunci,
Va trebui ca voi – atunci,
Neîncetat – să le păziți;
Cu grijă, să le împliniți
Și cu atenție, mereu,
În țara pe cari, Dumnezeu
Vi-o dă, cum a făgăduit,
Cu-ai voști’ părinți, când a vorbit.
2Să nimiciți, ne-ntârziat,
Orișice loc veți fi aflat,
În care, oamenii acei –
Din țară – altor dumnezei,
Le folosesc, să le slujească.
Oriunde au să se găsească:
Pe munți, pe dealuri, pe câmpie –
Indiferent unde-au să fie –
3Altarele, să le surpați;
Stâlpi idolești să dărâmați;
De-asemenea, în orice loc,
Copacii ardeți-i în foc
Atuncea când o să aflați
Că sunt, la idoli, închinați.
Mai trebuie-a fi nimicite
Și chipurile ce-s cioplite,
Care, în țară, se găsesc
Și-alți dumnezei închipuiesc.
Să faceți astfel, ca să piară
Numele lor, din acea țară.”
Locul și chipul adevăratei slujbe dumnezeiești
4„Voi, grijă, să aveți mereu,
Față de-al vostru Dumnezeu.
Să nu faceți cum au făcut
Cei cari, în țară, au șezut,
5Ci voi, pe-al vostru Dumnezeu,
La sfântul Său locaș, mereu,
Să-L căutați. Veți înțelege
Că Domnul vostru va alege,
Un loc doar, dintr-o seminție,
Unde urmează ca să vie
Apoi, din ‘naltul cerului,
Spre-a-Și așeza Numele Lui.
6În locu-ales, trebuie-apoi
Ca, jertfe, să aduceți voi
Și zeciuiala Domnului
Și primul rod al câmpului,
Sau daruri care sunt menite
La juruințele-mplinite,
Ori daruri care se adună
Și date sunt de voie bună,
Precum și-ntâi născuții care
Și turma și cireada-i are.
7Veți merge dar, la locul Lui,
Și-acolo-n fața Domnului,
Voi, jertfele, să le mâncați.
Acolo, să vă bucurați
Cu toți ai voști’, fără-ncetare,
Pentru orișice bun cu care,
Domnul v-a binecuvântat.
8În țară, când veți fi intrat,
Să nu mai faceți ca acum,
Când noi aflați suntem pe drum
Și fiecare știți că face
Numai așa precum îi place,
9Căci nu sunteți în locu-n care,
Domnul, de gând, să vi-l dea, are,
Drept moștenire, s-aveți tihnă
Și-apoi să dobândiți odihnă.
10Dar încurând, o să pășiți
Peste Iordan și-o să primiți
Țara aceea-n stăpânire,
Căci Domnul vi-o dă moștenire.
Acolo veți avea voi tihnă –
Acolo veți primi odihnă,
Căci Domnul vă v-a fi scăpat
De cei ce v-au înconjurat,
Și-o să trăiți – de bună seamă –
În țară, fără nici o teamă.
11Un loc va fi – se înțelege –
Pe care Domnu-l va alege.
În locul ce o să-l găsească,
Va face ca să locuiască
Numele Său. Acolo, voi
O să aduceți mai apoi,
Tot ceea ce vă poruncesc:
Arderi de tot cari se jertfesc,
Sau zeciuiala Domnului,
Ori primul rod al câmpului,
Sau daruri care au menire
Spre-a juruinței împlinire.
12Acolo, să vă adunați
Cu-ai voști’ și să vă bucurați,
În fața Domnului apoi.
Copiii vă vor fi cu voi
Și robii voști’ de-asemenea.
Levitul care o să stea
Acolo, va veni apoi,
Ca să se bucure cu voi,
Pentru că el – precum se știe –
Nu are parte de moșie,
În țara ce o s-o primiți,
Pe care o s-o stăpâniți.
13Arderi de tot, nu vei putea
S-aduci în orice loc vei vrea,
14Ci arderea ce o aduci,
Va trebui ca să o duci
În locu-anume stabilit
De Dumnezeu, pentru jertfit,
Care urmează ca să fie
Ales doar, într-o seminție.
Acolo, să-mplinești mereu,
Tot ceea ce-ți voi spune eu.
15Când vei voi – precum socoți –
Să-njunghii vite, ai să poți
Lucrul acest să-l săvârșești,
De câte ori ai să dorești
Carne, să ai pentru mâncare.
Cât ai, prin binecuvântare,
Din partea Domnului, primit,
Are să-ți fie-ngăduit
A folosi, pentru mâncare.
Deci să mănânce fiecare:
Și cel care va fi curat,
Dar și cel care-i necurat,
Cum se mănâncă, bunăoară,
Un cerb, sau poate-o căprioară.
Deci carne a mânca, se poate,
Oricând, în orișice cetate.
16Doar sângele, să nu-l mâncați,
Ci pe pământ, să îl vărsați.
17Iată acum, ce nu se poate
Ca să mâncați voi, în cetate:
Nu veți putea, fără-ndoială,
Din grâul dat ca zeciuială
Ca să mâncați; de-asemenea,
Nu veți putea din must a bea;
Opriți vor fi, de la mâncare,
Primii născuți pe cari îi are
Cireada, sau turma de oi;
Sunteți opriți a mânca voi,
Din darul ce-i de trebuință
Spre-a împlini o juruință,
Din darurile ce se-adună –
Cari date sunt de voie bună –
Din primul rod al câmpului.
18Acestea-n fața Domnului,
Se vor mânca, în locu-acel
Care va fi ales, de El.
Acolo, le veți mânca voi,
Cu-ai voști’ copii, cu robi-apoi,
Precum și cu Levitul care,
Loc, în cetatea voastră-și are.
Acolo, să vă adunați
Cu toți și să vă bucurați,
În fața Domnului, de toate
Acele bunuri căpătate.
19În țară, când o să trăiți,
Voi, pe Leviți, nu-i părăsiți.
20Când Domnul vă va fi lărgit –
Așa cum a făgăduit –
Hotarele în care stați
Și veți vrea, carne, să mâncați,
Zicând apoi, „Carne, am vrea,
Ca să mâncăm”, voi veți avea
Atunci, această-ngăduință
Și veți mânca, după dorință.
21Dar dacă, Dumnezeul tău –
Spre-a-Și așeza Numele Său –
O să aleagă un loc care
Este aflat la depărtare,
De-acela în care tu stai,
Atunci să știi că, voie, ai
Ca să înjunghii vite, oi,
Și să mănânci carne apoi,
Chiar în cetatea-n care ești
Așa precum tu îți dorești.
22Din astă carne, bunăoară –
Ca dintr-un cerb sau căprioară –
Poți să mănânci tu, cel curat
Și-asemeni, cel ce-i necurat;
23Dar sângele, să nu cumva,
Să îl mănânce cineva,
Căci el e viața trupului –
În el este sufletul lui.
Să nu mănânci dar, când vei vrea
Carne, și sufletul din ea.
24Deci sângele să nu-l mâncați,
Ci pe pământ, să îl vărsați,
Așa cum apa e vărsată.
25Să nu mâncați sânge, vreodată,
Ca fericiți să fiți și voi –
Precum și-ai voștri fii apoi –
Făcând, în fața Domnului,
Ceea ce e pe placul Lui.
26Doar lucrurile-acelea care
Date vor fi, spre închinare,
Lui Dumnezeu, și daru-adus
Spre-a împlini – precum s-a spus –
O juruință, să se știe
Că duse trebuie să fie,
În locu-n care, se-nțelege,
Că Dumnezeu îl va alege.
27Arderi de tot, carnea apoi
Și sânge, să aduceți voi,
Doar pe al Domnului altar.
Din celelalte jertfe dar,
Pe-altar, sângele, să-l vărsați,
Iar carnea-n urmă s-o mâncați.
28Luați aminte! Negreșit,
Păziți tot ce v-am poruncit,
Ca fericiți să fiți și voi –
Precum și-ai voștri fii apoi –
Făcând, în fața Domnului,
Doar ceea ce îi place Lui.”
Israel să nu se ia după canaaniți
29„Atunci când din al vost’ pământ,
Dușmanii, izgoniți vă sânt,
De către Domnul – și-n a lor
Țară, va sta al vost’ popor –
30Voi, nu cumva, să vă lăsați,
În cursă prinși și să călcați
Pe urma lor. Să vă feriți,
Ca nu cumva tentați să fiți
Să cercetați despre-ai lor zei
Și să-ntrebați: „Cum slujeau ei,
Acestora?”, zicând apoi,
„Haidem să le slujim și noi”.
31Nicicând dar, voi să nu-ndrăzniți,
Așa ceva, să săvârșiți,
Față de Dumnezeu, căci ele –
Adică neamurile-acele –
Slujit-au dumnezeilor
Ce i-au avut, și-n fața lor,
Făcut-au urâciuni, mereu,
Care, de Domnul Dumnezeu
Urâte-au fost. Ei au luat
Și, pradă focului, au dat
Pe fiii și fiicele lor,
În cinstea dumnezeilor
Cărora ei, necontenit,
Șezând în țară, le-au slujit.
32Voi, ne-ncetat, să vă păziți
Și tot ce-am spus, să împliniți.
Nu scoateți, din vorbele mele,
Și nu puneți nimic, la ele.”
Selectat acum:
Deuteronomul 12: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca