Deuteronomul 21
21
Omorurile ai căror făptuitori sunt necunoscuți
1„Dacă în țara ce-o primești
Tu, de la Dumnezeu, găsești,
Pe câmp, întins – din întâmplare –
Un om ucis, făr’ a ști care
Este acel ce l-a lovit,
2Să chemi bătrânii, negreșit,
Și pe ai tăi judecători.
Să facă ei, măsurători,
Pentru a ști ce depărtare
E între prima așezare
Și trupul mort ce l-ai găsit.
3După ce fi-va stabilit
Care-i cetatea căutată –
Deci care-i mai apropiată –
Bătrânii din cetatea ‘ceea,
Vor trebui, după aceea,
Ca să aleagă o vițea
Care, nicicând, de nimenea,
La muncă, nu a fost luată
Și nici la jug, n-a fost legată.
4Vițeaua trebuie adusă
Și într-o vale apoi, pusă,
Care, de apă, e udată
Și cari nu seacă niciodată.
Pământul ei, să nu-l arați
Și nici să nu îl semănați.
Duceți vițeaua-n vale voi,
Unde-i tăiați capul apoi.
5Atunci, preoții au să vie –
Fiii lui Levi – ca să fie
Aproape, căci, bine-nțeles,
Pe-aceștia, Domnul i-a ales,
Ca-n a Lui slujbă, să lucreze
Și ca să binecuvinteze
În Numele lui Dumnezeu
Și pot a hotărî, mereu,
În certurile izbucnite,
Sau când sunt răni pricinuite.
6Bătrânii din cetatea care,
La cea mai mică depărtare –
De trupul mort – are să fie,
În urmă, trebuie să vie
Ca, mâinile, să și le spele
Asupra acelei vițele
La care, capul, i-au tăiat
7Și-apoi, să spună: „N-au vărsat
Mâinile noastre – negreșit –
Sângele celui ce-a pierit.
Ai noștri ochi nu au văzut,
Când al său sânge s-a pierdut.
8Iartă-l dar, Doamne, pentru el,
Pe-al Tău popor, pe Israel.
Nu ține-n socoteala lui,
Sângele scurs al omului –
Sângele-acest nevinovat,
Care aici a fost vărsat.”
Sângele-atunci – fără-ndoială –
Nu îți e pus, la socoteală.
9Deci astfel, fi-va curățat
Sângele cel nevinovat,
Din neamul tău, făcând mereu,
Ce-I e plăcut, lui Dumnezeu.”
Prinșii de război – Drepturile întâilor născuți
10„Când o să mergeți la război
Și-n mâinile voastre, apoi,
Vrăjmașii, prinși, vă vor cădea –
Căci Dumnezeu o să vi-i dea –
11Poate-ntre ei o să vedeți
Femei frumoase, pe cari vreți,
Neveste, să le-aveți apoi.
12Să le luați, acasă, voi
Și-acolo, când vor fi intrat,
Să-și taie unghiile-ndat’,
Să-și radă capul, după care
13Să-și lepede straiul pe care,
Când au fost prinse, l-au purtat.
Vor plânge-o lună, ne-ncetat,
Pe-ai lor părinți și-abia apoi,
Puteți intra, la ele, voi,
Ca de soții, să le luați
Pentru ca să le fiți bărbați.
14Dacă, cumva, nu îți va place
Femeia, să o lași în pace,
Să plece unde o să vrea;
Dar pe argint, nu vei putea
Ca să o vinzi și nici nu poți,
Drept roabă ca să o socoți –
Și-astfel, de ea, să te slujești –
Căci n-ai voie s-o înjosești.
15Dacă există un om care,
Acasă, două soațe are,
Iar el, pe una, se vadește
Cum că mai mult o îndrăgește
Și dacă întâmpla-se-va
Că omul va avea, cumva,
Copii născuți de-aste femei,
Iar cel născut primu-ntre ei
E al aceleia pe care –
Soțul – nu o iubește tare,
16Când va-mpărți al său avut,
De cel care-i întâi născut
Va trebui grijă-a avea.
Nu-i este-ngăduit să-i ia
Dreptul pe cari l-a dobândit
Când el, pe lume, a venit,
Pentru a-l da celui pe care
L-a născut cea iubită tare.
Deci dreptul ce l-a căpătat,
Nu va putea a-i fi luat;
17El trebuie recunoscut –
De tatăl său – drept prim născut –
Chiar dacă-i al femeii care
Nu e iubită foarte tare –
Și, din averea dobândită,
Să îi dea partea cuvenită.”
Fiii neascultători
18„Dacă un om – întâmplător –
Are un fiu ne-ascultător
Și îndărătnic, un fiu care
Nu o să deie ascultare
Cuvântului părintelui –
Al mamei, sau al tatălui –
Chiar dacă fost-a pedepsit,
Iată ce trebuie-mplinit:
19Tatăl și mama să se ducă,
Să-l ia și-n urmă, să-l aducă
Bătrânilor – acei pe care,
Cetatea lor, atunci, îi are –
La poarta locuinței lor.
20Să spună-apoi, bătrânilor:
„Acesta-i fiul nostru. El
Nu vrea s-asculte-n nici un fel,
De vorbele părinților,
Căci este neascultător
Și îndărătnic. Negreșit,
Bețiv și lacom, s-a vădit.”
21Pietre să fie adunate,
Iar cei cari fi-vor în cetate,
Cu ele-apoi, să îl lovească,
Pân’ are să se prăpădească.
Să-nlături, din mijlocul tău –
În felu-acesta – orice rău.
Israelul – de bună seamă –
Va auzi și-o să se teamă.”
Despre cei spânzurați
22Dacă se va-ntâmpla, cumva,
Că omorât e cineva –
Pentru a sa nelegiuire
Care-i aduce osândire
La moarte – și l-ai spânzurat,
23Al său trup nu va fi lăsat
Noaptea, pe lemn, ci să-l luați
Și-n acea zi să-l îngropați;
Căci omul spânzurat, mereu,
E blestemat, de Dumnezeu.
Să nu spurcați țara pe care,
Iată că Domnul vostru are
Ca să v-o dea, în stăpânire,
Să o aveți drept moștenire.”
Selectat acum:
Deuteronomul 21: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca