Exodul 17
17
Refidim – Stânca din Horeb
1Din Sin, poporul a pornit,
Așa precum a poruncit
Domnul, și-apoi s-a așezat
La Refidim. El n-a aflat,
Acolo, apă de băut.
2Atunci, întreg poporu-a vrut,
Ceartă, cu Moise a căta,
Căci el e cel ce-n frunte sta.
Furios, poporul i-a vorbit:
„Să ne dai apă, negreșit!”
Moise a zis: „De ce cătați,
Cu mine, ca să vă certați?
Și pentru ce, acum, voiți,
Pe Domnul, să Îl ispitiți?”
3Poporu-acela, chinuit
De sete, iarăș’ a cârtit,
Contra lui Moise, și a spus:
„De ce-n pustie, ne-ai adus?
De ce ai vrut ca să ieșim
Noi, din Egipt? Ca să pierim
De sete-aici, acum, cu toți,
Cu turme, fii și cu nepoți?”
4Moise, la Domnul, a strigat
Și-n disperare a-ntrebat:
„Cu ăst popor, ce mă fac oare?
Îndată o să mă omoare,
Cu pietrele pustiului.”
5„Așază-te în fruntea lui,
De-ndată!” – Dumnezeu i-a spus.
„Alături îți vei fi adus
Câțiva bătrâni din Israel.
În mână, ia toiagu-acel
Cu care râul l-ai lovit.
Să faci precum ți-am poruncit
Și nu te-abate nicidecum!
Apoi, să te pornești la drum,
Pentru că te voi aștepta.
6La stânca din Horeb, voi sta.
Acolo, când ai să sosești,
Vreau ca în stâncă să lovești,
Căci apă va țâșni din ea
Și astfel, va putea să bea
Poporu-ntreg, pe săturate.”
Vorbele fost-au ascultate
De Moise, care a făcut
Așa precum i s-a cerut,
Având alăturea de el,
Câțiva bătrâni din Israel.
7El, „Masa”, locului, i-a spus
Și-apoi, „Meriba”, cari tradus
Se tălmăcește prin „Ispită
Și ceartă”, căci a fost pornită
Mare gâlceavă, în popor,
Și-au ispitit pe Domnul lor
Când întrebat-au fiecare:
„Cu noi, o fi Dumnezeu, oare?”
Înfrângerea lui Amalec
8Când Amalec, în locu-acel –
La Refidim – cu Israel,
S-a-nfățișat, ca să se bată,
9Moise – pe Iosua – îndată,
La sine, grabnic, l-a chemat
Și-n acest fel a cuvântat:
„Să îți alegi niște bărbați
Și-apoi, să ieși ca să te bați
Cu Amalec și oastea lui.
Mâine, pe vârful dealului,
În zori de zi, voi merge eu.
Cu mine, al lui Dumnezeu
Toiag, atunci, îl voi avea
Și n-am să-l las din mâna mea.”
10Iosua mers-a de-a făcut
Așa cum Moise i-a cerut
Și, la război, el a pornit,
Cu Amalec. Moise-a suit –
Cu Hur și-Aron, fratele lui –
În zori, pe vârful dealului.
11Când mâna și-o ridica el,
Era mai tare Israel.
Când brațele își cobora,
Mai tare Amelec era.
12Văzând că Moise e trudit,
Cei doi care l-au însoțit,
O piatră-n grabă, au luat
Și-apoi, pe ea, l-au așezat.
Aron și Hur îl sprijineau
Și-ntinse, brațele-i țineau,
Iar Moise-a stat, cu ele-n sus,
Până când soarele-a apus;
13Iar Iosua a biruit
Pe Amelec și-a nimicit,
Atunci, întreg poporul lui.
14Din ceruri, glasul Domnului,
Lui Moise-i zise: „Să se scrie
Totul, în carte, să se știe
Și-astfel, de-acuma înainte,
Să fie-aducere aminte,
Tot ceea ce s-a petrecut
Și tot ce, astăzi, s-a făcut.
Să-i spui lui Iosua apoi,
Precum că iată, șterge-l-voi,
Pe Amelec, de pe pământ
Și pe toți cei cari cu el sânt.
Am să îi șterg de peste fire,
Să piară și-a lor pomenire!”
15Altar, acolo, a zidit
Moise apoi, și l-a numit,
Atuncea, „Domnul, steagul meu” –
Sau „Iahveh-nisi”-n grai evreu.
16În urmă, el a cuvântat:
„Fiindcă brațul și-a-nălțat
În contra Domnului, mereu,
Război va duce Dumnezeu,
Cu Amelec și al său ram
De pe pământ, din neam în neam!”
Selectat acum:
Exodul 17: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca