Exodul 18
18
Ietro la Moise
1Socrul lui Moise a aflat
Tot ceea ce s-a întâmplat –
Ietro, în Madian, ședea,
Unde ca preot el slujea.
Deci, despre toate-a aflat el:
Știa cum că, pe Israel –
Cu Moise-n frunte – l-a luat
Domnul și l-a eliberat,
Din țara Egiptenilor,
Scoțându-l din robia lor.
2Sefora, a lui Ietro fată –
Aceea care-a fost luată
De către Moise de soție –
Acasă fost-a, căci se știe
Precum că ea plecase-apoi,
La al ei tată, înapoi.
Ietro, pe fată, a luat-o,
3Pe cei doi fii care-au urmat-o,
Și-apoi, la Moise, au plecat.
Primul fecior a fost chemat
Gherșon – „Străin” e tălmăcit –
Pentru că Moise s-a gândit:
„Străin, în țară, mă găsesc,
Și ca străin, eu locuiesc.”
4Al doilea fiu a fost numit
„Eliezer”, iar tălmăcit,
E „Ajutorul Domnului”,
Căci Moise-a zis, în gândul lui:
„Acel care, tatălui meu,
Mereu îi este Dumnezeu,
Pe mine-acum m-a ajutat
Și iată că am fost scăpat
De sabie, de-a ei urgie,
De-a Faraonului robie.”
5Ietro – socrul lui Moise deci –
Pe-ale pustiului poteci –
De a sa fiică însoțit
Și de-ai ei fii – iute-a pornit,
Către muntele Domnului,
La Moise, ginerele lui.
6Mai înainte, a trimis
Vorbă la Moise, și a zis:
„Eu, Ietro, te-nștiințez acum,
Că vin la tine. Sunt pe drum,
Plecat pe-ale pustiei căi,
Cu soața și cu fiii tăi.”
7Moise-a ieșit în fața lui
Și-apoi, ‘naintea socrului,
Jos, l-a pământ, s-a aruncat
Și-n urmă, el l-a sărutat.
De sănătate se-ntrebară
Și-apoi, în al său cort, intrară.
8Moise, pe larg, i-a povestit,
Lui Ietro, tot ce-a făptuit
Domnul, contra Egiptului,
Precum și-a Faraonului,
Din pricina lui Israel.
I-a spus, în urmă, și ce fel
De suferințe-au îndurat,
Pe drum, și-apoi cum i-a scăpat,
De toate-acestea, Dumnezeu,
Care i-a însoțit mereu.
9Ietro, nespus, s-a bucurat
De toate câte le-a aflat
Și a fost tare mulțumit
Că Dumnezeu l-a izbăvit,
Pe al lui Israel popor,
Din țara Egiptenilor.
10Ietro, apoi, a cuvântat:
„Să fie binecuvântat
Domnul, care v-a izbăvit
Și din Egipt v-a dezrobit!
Să fie binecuvântat
Domnul, care-a eliberat
Pe al lui Israel popor,
Din țara Egiptenilor,
Din mâna Faraonului!
11Știu că, asemeni Domnului,
Nu mai există dumnezei.
El e mai mare decât ei!
În tot ceea ce au lucrat,
Trufie ei au arătat.
Dar Domnul fost-a mai presus!”
12El, pentru Domnul, a adus
O ardere de tot, pe care
Și cu o jertfă de mâncare
A însoțit-o. Negreșit,
Apoi, la jertfe, i-a poftit
Pe-Aron și-alăturea de el,
Pe cei bătrâni, din Israel.
La masa, ei s-au așezat
Și-n fața Domnului au stat.
Judecătorii
13A doua, zi Moise-a făcut
O judecată, căci a vrut
Să judece întreg poporul.
Moise a fost judecătorul,
Și-n fața lui, poporu-a stat,
Din zori și până pe-nserat.
14Socrul lui Moise a văzut
Tot ceea ce s-a petrecut
Și-apoi, pe Moise, l-a-ntrebat:
„Ce faci? De ce te-ai așezat,
Singur, acum, în fruntea lor?
De ce șade acest popor,
Care, pe tine te urmează,
‘Nainte-ți, până se-nserează?”
15Moise a zis: „Poporul vine,
În fața mea, căci vrea, prin mine,
Să-I ceară sfat, lui Dumnezeu.
16Doar când au treabă vin; iar eu
Judec în pricinile lor.
De cunoscut, fac tuturor,
Poruncile lui Dumnezeu
Și ale Sale legi, mereu.”
17Socrul lui Moise-a zis: „Nu-i bine
Ceea ce faci tu, pentru tine.
18Căci singur, tu te istovești
Și de asemeni, obosești
Poporul care e cu tine.
Lucrul acesta – văd eu bine –
Peste puteri îți e, și pace!
Singur, nu-l vei putea a face.
19Acum, ascultă glasul meu:
Îți dau un sfat, iar Dumnezeu,
Vedea-vei că va fi cu tine
Și totul o să fie bine.
Tu să îi fii poporului,
Tălmaci, în fața Domnului.
Deci tu să duci, la Dumnezeu,
Doar pricinile, gândesc eu.
20Învață-i legea Domnului,
Poruncile, iar calea Lui –
Pe care trebuie umblat –
Arată-le-o neîncetat.
Tu doar veghează, să vezi dacă
Vor ști ce trebuie să facă.
21Alege, din popor, îndată,
Oameni destoinici cari arată
Că-s temători de Dumnezeu
Și-s de încredere, mereu.
Să fie oamenii acei,
Dușmani ai lăcomiei. Ei,
De tine puși apoi, să fie,
Peste popor, capi peste-o mie;
Capi peste-o sută să așezi,
Și tot așa ai să urmezi
Ca să pui capi peste cinzeci
Și peste zece-n urmă. Deci,
22Oameni-acei trebuie ca,
Poporul, a îl judeca.
Prin ei îți vor fi-nfățișate
Doar pricinile însemnate.
Cele mărunte, dacă vrei,
Au să le judece chiar ei.
O să vă fie mai ușor,
Ție și-ntregului popor,
Căci toată-nsărcinarea ta,
Atunci, mai mulți o vor purta.
23De faci așa – și se vădește
Că Dumnezeu îți poruncește
Să faci astfel – va fi mai bine
Pentru popor și pentru tine.
Căci veți putea, față a face,
La orice lucru și, în pace
Și fericit, poporul tău,
Ajunge-va la locul său.”
24Pe socrul său, l-a ascultat
Moise, și sfatul i-a urmat.
25Făcu precum îi spuse el,
Și a ales, din Israel,
Oameni destoinici ca să fie
Capi în popor, peste o mie.
Peste o sută i-a mai pus,
Peste cincizeci, cum i s-a spus,
Și peste zece la sfârșit.
26Oameni-acești-au împlinit
Rolul lui Moise: judecau,
Mereu, poporul și-aduceau
Doar pricini grele-n fața lui.
Nevoile poporului –
Mărunte, mici și ne-nsemnate –
De ei erau doar, judecate.
27Moise, pe Ietro, înapoi,
Acasă, îl trimise-apoi.
Selectat acum:
Exodul 18: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca