Exodul 32
32
Vițelul de aur
1În acest timp, poporul sta
În tabără și-l aștepta
Pe Moise, plin de nerăbdare.
Văzând că el nu mai apare –
Deși era demult plecat –
Către Aron, a cuvântat:
„Haide și fă un dumnezeu,
Să meargă-n față-ne, mereu,
Căci Moise, cari pe-al nost’ popor,
Din țara Egiptenilor,
L-a scos, iată, a dispărut
Și nu mai știm ce s-a făcut!”
2Aron a zis: „Să adunați
Cercei de aur. Să-i luați,
De pe la fiice și soții,
Și chiar de la ai voștri fii.
Să-i adunați de la oricine
Și-apoi, aduceți-i la mine.”
3Și toți și-au scos perechi, perechi,
Cercei de aur, din urechi.
Aurul astfel adunat
L-au dus și lui Aron l-au dat.
4El a luat, din mâna lor,
Aurul strâns de-acel popor.
Apoi cu dalta l-a bătut
Și, un vițel, el a făcut.
A zis, atunci, poporul său:
„Iată-l pe dumnezeul tău,
Israele! El te-a scăpat
Din țara-n care rob ai stat.”
5Când aste lucruri le-a zărit,
Aron, îndată, a zidit
Altar, vițelului acel,
Strigând: „Mâine, în Israel,
O sărbătoare o să fie!
Aceasta are să se ție,
Pentru a Domnului cinstire!”
6A doua zi, când, peste fire,
Ai zilei zori și-au revărsat
Lumina lor, ei s-au sculat
Și au adus arderi de tot
Și jertfe care se socot
De mulțumire. Au șezut
De au mâncat și au băut.
În urmă, ei s-au ridicat
Și s-au pornit, toți, pe jucat.
Mânia lui Dumnezeu
7Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
„Scoală! Pogoară-te grăbit,
În tabără, pentru că rău
Stricatu-s-a poporul tău,
Pe care, din Egipt, l-ai scos.
8Vei ști, când vei ajunge jos,
Cât de curând au părăsit
Calea pe cari le-am poruncit
Să o urmeze, ne-ncetat.
Vițel de aur și-au turnat,
Căruia jertfe i-au adus
Și-aste cuvinte și le-au spus:
„Israele, acest vițel,
E dumnezeul tău; e cel
Cari din Egipt te-a izbăvit!”
9Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
„Acest popor, am observat,
Că este încăpățânat.
10Mă lasă! Vezi-ți de-al tău drum!
Mânia Mea e mare-acum
Și gata e ca să se-aprindă
În contra lui și să-i cuprindă
Pe toți, ca să îi mistuiască.
Pe tine-o să te ocolească,
Pentru că Eu gândesc că-i bine
Să scot un mare neam, din tine.”
11„De ce să faci așa un rău” –
Pe Domnul, Dumnezeul său,
Moise, atunci, L-a întrebat –
„Poporului ce l-ai scăpat
Din al Egiptului ținut
Și pe cari liber l-ai făcut?
De ce să lași, acum, să vie,
Peste popor, a Ta mânie?
12De ce, Egiptul să gândească:
„Ia scos ca să îi nimicească.
Vrea ca, prin munți, să îi omoare.
Aceasta nu înseamnă oare,
Că vor fi șterși de pe pământ?”
Întoarce-Te, o Doamne sfânt,
Din furia mâniei Tale
Și răul care ești pe cale
Să-l faci poporului apoi,
Îndepărtează-l de la noi.
13Adu-Ți aminte de Avram,
Isac, Israel și-al lor neam –
De robii tăi – și de ce-ai zis
Când ai jurat și le-ai promis
Spunând aceste vorbe: „Eu,
Sămânța, vi-o sporesc mereu,
Iar numărul poporului,
Precum stelele cerului
Va fi. Apoi le va fi dat,
Celor ce vă vor fi urmat,
Acest ținut, ca să le fie
Țară a lor, pentru vecie.”
14Domnul, atuncea, S-a oprit
Și pe popor nu l-a lovit
Cu rău, așa precum a vrut –
Pentru-a lui faptă – la-nceput.
Mânia lui Moise
15Din munte-apoi, Moise-a venit,
Cu tablele ce le-a primit
Atunci, acolo, ca să fie,
Pentru popor, de mărturie.
Ele erau ca și o carte,
Scrise pe fiecare parte.
16Erau tablele Domnului,
Purtând pe ele, scrisul Lui.
17Din depărtări, a auzit
Iosua, zarvă, și-a grăit:
„Iată, în tabără la noi,
Se-aude strigăt de război!”
18Moise răspunse: „Negreșit,
Strigătul ce l-ai auzit
Nu-i strigăt de biruitor,
Nici de învinși. Acel popor,
Cântă acum, înveselit.
Cântecul lui, l-ai auzit.”
19De la distanță, au văzut
Vițelul ce a fost făcut
Din aur, de către popor,
Și-asemenea, și jocul lor.
Moise, atunci, s-a mâniat
Și tablele le-a aruncat,
Iar de piciorul muntelui,
Le-a spart el, în furia lui.
20S-a dus, în urmă, și-a luat
Vițelul și l-a aruncat
În foc; apoi cenușa lui,
Dată a fost, poporului,
S-o bea – căci el a presărat-o
Pe fața apei, când i-a dat-o.
21Moise, pe-Aron, l-a întrebat:
„Să-mi spui dar, ce s-a întâmplat?
Ce rău, poporul ți-a făcut,
Încât acum, ai abătut,
Asupra lui, acest păcat?
22Aron răspunse imediat:
„Să nu se-aprindă de mânie
Acuma domnul meu, căci știe
Că ăst neam, greu e de strunit
Și că e către rău pornit.
23La mine, au venit și-au spus:
„Să faci un dumnezeu și pus,
În fruntea noastră, el să fie,
Căci iată că nu se mai știe
Nimic de Moise – omul care
Ne-a scos, pe toți, cu mic cu mare,
Din al Egiptului ținut.
Nu știm, cu el, ce s-a făcut!”
24Am zis, privind în juru-mi, roată:
„Cei ce au aur, să îl scoată!”
Ei, aurul, l-au adunat,
Iar eu, în foc, l-am aruncat
Și un vițel a fost făcut –
Acel pe care l-ai văzut.”
Măcelul
25Moise-a văzut că nestrunit,
Poporul său a devenit,
Și că Aron este cel care,
Pentru acest fapt, vină are,
Iar neamul său s-a pomenit
Că-i de vrăjmași batjocorit.
26Atuncea, el s-a așezat,
În tabără, și-a cuvântat:
„Cei cari de Domnul ascultați,
La mine să vă adunați!”
Fiii lui Levi, de îndat’,
În jurul lui s-au adunat.
27Moise le-a zis: „Ce vă spun eu,
Al lui Israel Dumnezeu
Mi-a poruncit: „Să vă luați
Săbii cu voi și să plecați
În tabără, și fiecare
Pe frate, pe ruda ce-o are,
Sau pe prieten, să-l găsească
Și să-l ucidă, să-l zdrobească!”
28Fiii lui Levi-au împlinit
Ceea ce Moise-a poruncit,
Și-aproape trei mii, din popor,
S-au prăpădit, sub mâna lor.
29„Să vă predați azi, Domnului,
Chiar și cu jertfa fiului,
Al fratelui ce îl aveți,
Ca în acest fel, să puteți
Iar, să primească fiecare,
Din parte-I, binecuvântare.”
Moise se roagă pentru popor
30A doua zi, Moise-a vorbit,
Poporului: „Ați săvârșit
Un lucru rău: păcatu-i mare!
Urc iar, pe munte, ca – iertare –
Să-ncerc, pentru păcatul greu,
Să capăt de la Dumnezeu.”
31Moise, cu Domnul, a vorbit:
„Poporul a păcătuit,
Căci aur mult a adunat
Și-un dumnezeu, el și-a turnat!
32Păcatul lui e foarte mare!
Dacă voiești, îi dă iertare!
De nu Te învoiești, mai bine,
Te rog, ca să mă ștergi, pe mine,
Din cartea Ta, din al Tău scris!”
33Atuncea, Dumnezeu a zis:
„Pe cel ce a păcătuit,
Eu îl voi șterge, negreșit,
Din cartea Mea! Tu pleacă dar,
34Și, la popor, te-ntoarce iar,
Pentru că el trebuie dus,
Acolo unde Eu ți-am spus.
De-acuma, înaintea ta,
Îngerul Meu, mereu, va sta.
‘Nainte-ți, el o să pășească,
Însă când are să sosească
Ceasul, ziua de răzbunare,
Îi voi lovi, pe fiecare,
Pentru păcatul săvârșit.”
35Și, cu urgie, a lovit
Domnul, pe al lui Israel
Popor, pentru vițelu-acel,
Pe cari Aron l-a făurit,
Din aurul ce l-a primit.
Selectat acum:
Exodul 32: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca