Exodul 37
37
Facerea chivotului
1Apoi, meșterul Bețalel
A întocmit chivotu-acel,
Pe care Domnul l-a cerut,
Așa cum Moise l-a văzut.
Pentru-al chivotului cioplit,
Lemn de salcâm s-a folosit.
Doi coți jumate, în lungime,
Avea chivotul. În lățime
Și-n înălțime-asemenea,
Un cot jumate doar avea.
2Chivotul, când a fost sfârșit,
Cu aur, el l-a poleit:
L-a poleit pe exterior
Și tot la fel, în interior.
Cu un chenar, de aur pur,
L-a încadrat, jur împrejur.
3Patru verigi au fost turnate,
Din aur, care, așezate
Au fost, în colțurile lui.
4I-a mai făcut, chivotului,
Drugi de salcâm. Când i-a sfârșit,
Cu aur, el i-a poleit.
5Drugii acești au fost luați
Și prin verigi, apoi, băgați –
Prin cele care-au fost turnate
Din aur și-apoi așezate
Pe marginea chivotului,
Servind pentru mutarea lui.
6Peste chivot, apoi, a pus
Capacul, căruia i-a spus
„Al ispășirii”. L-a lucrat,
Numai din aurul curat.
Doi coți jumate-avea lungime,
Și-un cot jumate în lățime.
7Apoi, din aurul bătut,
Doi heruvimi a mai făcut
Și pe capac i-a așezat.
8Unu-ntr-un capăt s-a aflat,
Iar altu-n capătul opus –
Deci față-n față, el i-a pus,
Peste capacul ispășirii.
9Astfel, se arătau privirii,
Cu aripile-acoperind
Capacul, fața lor fiind,
În așa fel orientată,
Ca înspre el să stea-ndreptată.
Facerea mesei
10După al Domnului îndemn,
O masă a făcut, din lemn.
Așa precum a trebuit,
Lemn de salcâm a folosit.
Doi coți avut-a în lungime,
Un cot jumate-n înălțime,
Și-un cot ea a avut în lat.
11Apoi, cu aurul curat,
A poleit-o, iar în jur,
Chenar avea, din aur pur.
12Mesei, pervaz, i-a așezat –
De-o palmă el a fost de lat,
Având și el, din aur pur,
Chenar făcut jur împrejur.
13Patru verigi au fost turnate –
Din aur – fiind așezate
Lângă picioarele pe care,
Sprijin, în colțuri, masa-și are.
14Lângă pervaz ele erau,
Căci drugi, prin ele, se treceau,
Și ea putea a fi luată –
În felu-acesta – și mutată.
15Lemn de salcâm s-a folosit,
Când drugii mesei s-au cioplit.
În urmă, când au fost sfârșiți,
Cu aur fost-au poleiți.
16Apoi, așa cum s-a cerut,
Cești, farfurii s-au mai făcut;
Cățui, potire s-au lucrat –
Toate din aurul curat –
Căci foloseau, pentru măsură,
La jertfele de băutură.
Facerea sfeșnicului
17Din aurul ce s-a primit,
Un sfeșnic s-a mai întocmit.
Era din aurul bătut –
Dintr-o bucată, tot, făcut.
Piciorul și cu fusul lui,
Potirele sfeșnicului –
Cu gămălii și flori – lucrate,
Dintr-o bucată, fost-au toate.
18Și șase brațe îi ieșeau,
Pe laturi, unde se aflau
Tot câte trei: trei erau puse
Pe-o latură, având opuse
Alte trei brațe-ngemănate.
19Pe ele, fost-au așezate –
În parte, pentru fiecare –
Câte-un potir în chip de floare
Ce cu migdalul aducea
Și-o gămălie-n vârf avea.
Din cele șase brațe care
Erau pe sfeșnic, fiecare,
La fel, au fost alcătuite
Și tot la fel împodobite.
20Pe al său fus, sfeșnicu-avea
Patru potire-asemenea –
Ca floarea de migdal erau,
Și gămălii, în vârf, aveau.
21Pe cele șase brațe care,
Din sfeșnic ies, sub fiecare,
Pusă a trebuit să fie,
Acolo, câte-o gămălie.
22Cu brațul – din acea bucată –
Lucrată fost-a, totodată,
Și gămălia lui. Făcut,
Numai din aurul bătut,
Totul a fost. Aur curat
S-a folosit, neîncetat.
23Și șapte candele-a făcut,
Așa precum i s-a cerut.
Făcut-a cenușările,
Făcut-a și mucările,
Numai din aurul curat.
24Deci, un talant a fost luat –
De aur – iar apoi, din el,
Făcut a fost sfeșnicu-acel,
Uneltele sfeșnicului
Și tot ce-i aparține lui.
Altarul pentru tămâie
25Altar, precum i s-a cerut,
Pentru tămâie, a făcut.
Altarul, pentru-a fi cioplit,
Lemn de salcâm s-a folosit.
Un cot avut-a în lungime,
Și încă unul în lățime;
În înălțime, trebuia,
Doi coți, altarul a avea,
Și-n patru muchii el să fie;
Iar coarnele ce-aveau să-i vie
Cioplite-altarului acel,
Dintr-o bucată sunt, cu el.
26Cu aur fost-a poleit
Întreg altarul, negreșit –
Partea de sus, pereții lui
Și coarnele. Altarului
I s-a făcut, din aur pur,
Cunună, de jur împrejur.
27Sub ea, două verigi ședeau,
Care din aur doar erau.
În unghiuri, el le-a așezat
Și drugi, prin ele, a băgat,
Ca să servească fiecare,
Pentru-a altarului mutare.
28Drugii, din lemn, au fost ciopliți
Și-apoi, cu aur, poleiți;
Iar lemnul ce s-a folosit,
Salcâm fusese, negreșit.
29Urmând al Domnului îndemn,
El a făcut și untdelemn,
După un meșteșug pe care,
Doar cel ce face mir îl are.
Uleiul, astfel pregătit,
La ungeri sfinte-i folosit;
Și la tămâi mirositoare
Își află întrebuințare.
Selectat acum:
Exodul 37: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca