Ezechiel 23
23
Cele două surori curve, Samaria și Ierusalimul
1Apoi, Cuvântul Domnului
2Îmi zise: „Fiu al omului,
Două femei – cândva – erau,
Și-aceeași mamă ele-aveau.
3În tinerețe, au curvit,
Când în Egipt au locuit.
Acolo, țâțele lor – iată –
Strânse au fost, întâia dată,
Iar sânii lor, cei de fecioară,
Atinși au fost întâia oară.
4Ohola e întâia fată,
Iar Oholiba e chemată
Aceea care, dintre ele,
Este mai mică. Ale Mele
Fuseseră și s-a văzut
Că fii și fiice au născut.
Ohola e Samaria.
Ierusalimul este cea
Care fusese-a doua fată
Și Oholiba e chemată.
5Ohola Mi s-a dovedit
Necredincioasă. Negreșit,
De dragoste s-a aprins ea,
Pentru cei care îi avea
Ibovnici, iar printre acei,
Erau fiii Asiriei,
Aflați chiar în vecinătate.
6Aveau veșminte minunate,
Din stofe-anume pregătite
Cari în albastru-au fost vopsite.
Drept căpetenii se vădeau
Unii, și dregători erau
Alții, dar toți erau plăcuți,
Tineri fiind, bine făcuți.
Cu toți veneau din depărtări
Și toți, pe cai, erau călări.
7Ea a curvit cu toți acei
Cari frunte-i sunt Asiriei.
Ca o nebună a umblat
De dragul lor și s-a spurcat
Cu ei și cu idolii lor.
8Nici de ai tinereților
Iubiți, însă, nu a uitat,
Căci cu aceștia s-a culcat,
Iar sânii ei, cei de fecioară,
Ei i-au atins întâia oară,
Atunci când au făcut să vie
Asupra ei, a lor curvie.
9De-aceea lor, Eu am lăsat-o.
Ibovnicilor ei am dat-o,
Căci s-a îndrăgostit de ei –
De-acei fii ai Asiriei.
10Ei goliciunea-i dezveliră,
Fiii și fiicele-i răpiră
Și-n urmă scos-au sabia
Și au ucis-o-apoi, cu ea.
Despre tot ce i-au făcut ei,
Vestea s-a dus, printre femei.
11Când sora ei – aceea care
Drept Oholiba, nume, are –
Văzut-a ce a pătimit,
Mai fără frâu s-a dovedit
Și în curvie-a întrecut-o
Pe sora care a avut-o.
12De dragoste, s-a aprins ea,
Pentru vecinii ce-i avea –
Adică tocmai pentru cei
Cari fii îi sunt Asiriei.
Drept căpetenii se vădeau
Unii, și dregători erau
Alții, dar toți erau plăcuți,
Tineri fiind, bine făcuți.
Cu toți se dovedeau bogați
Și-n haine scumpe-nveșmântați.
La ea, veneau din depărtări
Și toți pe cai erau călări.
13Ca sora ei, ea s-a purtat,
Și-asemeni ei, ea s-a spurcat.
14Curvii mai multe a făcut,
Încât sora și-a întrecut.
Pe zid, văzut-a că bărbați,
În zugrăveli, erau aflați.
Erau icoane de Haldei.
Cu roșu-au fost bărbați-acei
Aflați pe ziduri zugrăviți,
15Fiind cu brâie-mpodobiți
Jur împrejurul coapselor.
Turbenele, pe capul lor,
Mândre erau și colorate,
Cu meșteșug înfășurate.
La chip, viteji se arătau,
Asemeni celor ce erau
Din Babilon, cari e știut
Că în Haldeea s-au născut.
Când chipurile le-a zărit,
De ele s-a îndrăgostit
16De-ndată, iar după aceea,
Soli le trimise, în Haldeea.
17Atuncea, toți aceia cari
În Babilon erau mai mari,
Venit-au pân’ la ea în țară
Și-apoi în patul ei intrară.
Cu ea, aceștia au curvit
Și au spurcat-o, negreșit.
După ce astfel s-a spurcat,
Inima i s-a-nstrăinat
18De ei. Când și-a descoperit
Necurăția și-a voit
Să-și dezvelească goliciunea,
Și când văzut-am urâciunea
Pe care-o săvârșise ea,
Atuncea și inima Mea,
Grabnic, de ea, s-a-nstrăinat,
La fel precum s-a depărtat
19De sora ei. Ea și-a-nmulțit
Curviile, căci s-a gândit
La vremile de la-nceput
Când în Egipt ea a șezut,
Când tânără se dovedea
Și în acel ținut ședea.
20Astfel, de pofte s-a aprins
Și spre necurății s-a-ntins.
Acestea, însă, se vădeau
Cum că asemenea erau
Precum carnea măgarilor;
Sau ca a armăsarilor
Apropiere. Negreșit,
21În acest fel ți-ai înnoit
Nelegiuirile făcute
În vremile de mult trecute,
Când Egiptenii ți-au strâns – iată –
Țâțele, pentru prima dată,
Iar sânii tăi, cei de fecioară,
Ți i-au atins întâia oară.
22Acuma dar, de bună seamă,
Tu Oholiba, să iei seamă
La ce a zis Cel cari mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Ațâț în contra ta, pe cei
Ce-ți sunt ibovnici, pe acei
De care te-ai înstrăinat
Și inima ți-ai depărtat.
Din toate părțile-i adun
Și împotriva ta îi pun
23Pe Babiloniei, pe cei
Care mai mari sunt la Haldei,
Pe toți feciorii cei pe care
Țara Asiriei îi are,
Pe cei cari voievozi erau
Sau căpetenii se vădeau,
Pe domni, pe cei bine făcuți
Care-ți erau ție plăcuți
Și îți veneau din depărtări
Fiind cu toți, pe cai, călări.
24Ei, împotriva ta, vin toți,
Cu arme, care și cu roți
Și cu mulțime de popoare,
Cu scut, cu coifuri lucitoare
Și paveze. Încredințată
Le este a ta judecată,
Iar a lor lege o vor ține
Când te vor judeca pe tine.
25Simți-vei a Mea gelozie.
Vei avea parte de urgie,
Din partea lor. Îți vor tăia
Urechile și-asemenea
Și nasul. Vei vedea, pe urmă,
A ta sămânță cum se curmă
Sub ascuțișul sabiei.
Fii-ți vor fi luați de ei,
Iar fiicele de-asemenea.
Copiii ce-ți vor rămânea
Răpuși vor fi și ei, pe loc,
Căci fi-vor înghițiți de foc.
26Au să îți ieie straiele,
Au să îți ia podoabele
Cu care mândră te țineai,
Atuncea când te-mpodobeai.
27Capăt, nelegiuirilor
Și tuturor curviilor
Pe care ți le-ai însușit
Când în Egipt ai locuit,
În felu-acesta, pune-voi
Și nu vei mai privi apoi,
Spre ei, căci n-o să mai dorești
Nici la Egipt să te gândești.
28Iată că Domnul Dumnezeu
A zis așa: „Te voi da Eu,
În mâinile celor pe care
Tu îi urăști cu-nverșunare,
De care te-ai înstrăinat
Și inima ți-ai depărtat.
29Cu ură te vor ataca,
Averea ți-o vor ridica
Și-au să-ți răpească tot ce pot,
Lăsându-te goală, de tot.
Descoperită o să fie
Nerușinata ta curvie.
Mulțimea urâciunilor
Și a nelegiuirilor
Care, de tine-s săvârșite,
Atunci vor fi descoperite.
30Acestea le vei fi pățit,
Căci tu, cu neamuri, ai curvit
Când ai urmat pe calea lor,
Slujindu-le idolilor.
31Ai mers și tu pe acea cale
Care a fost a sorei tale.
De-aceea-ți pun potirul ei,
În mâini, acuma, să îl bei.”
32Așa a zis Cel cari mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Iată că am găsit cu cale,
Să bei potirul sorei tale.
E larg și-adânc potiru-acel
Și mult poate-ncăpea în el!
De râs te fac s-ajungi – să știi –
Și de batjocură să fii!
33Căci partea pregătită ție
E de durere și beție.
Potirul care l-a avut
Samaria – și la băut –
Să știi dar, că acum e plin
Cu spaimă, groază și venin!
34Potiru-acela ai să-l iei
Și-l vei goli, când ai să-l bei.
Ai să rozi cioburile sale
Și-n acest fel, țâțele tale,
De ele fi-vor sfâșiate.
Voi împlini aceste toate,
Ca tu să știi că, negreșit,
Domnul e Cel care-a vorbit”
35De-aceea, Cel care mereu,
E Domn precum și Dumnezeu
A zis: „Pentru că M-ai uitat
Și pentru că M-ai aruncat
La al tău spate, pe-al tău drum,
Poartă-ți pedeapsa ta acum,
A tuturor curviilor
Și a nelegiuirilor
Pe care tu, necontenit,
Până acum le-ai săvârșit.”
36Apoi, Cuvântul Domnului
Îmi zise: „Fiu al omului,
Pe Oholiba și pe-a ei
Soră, Ohola, oare, vrei
Ca să le judeci? Ia aminte
Și le așează înainte
Fărădelegile avute
Și urâciunile făcute!
37Căci ele, după cum se știe,
S-au aplecat spre preacurvie.
Pe mâini, au sânge; au găsit
Idoli cu care au curvit.
Fiii pe cari Mi i-au născut
Ele, prin foc Mi i-au trecut,
În cinstea lor, căci au voit
Să îi mănânce, negreșit.
38Dar iată ce Mi-au mai făcut:
Pe lângă-acestea, am văzut
Că ele și al Meu Sabat
Și-al Meu Locaș sfânt le-au spurcat.
Pe toate Mi le-au pângărit.
39După ce ele au jertfit
Pe ai lor prunci, idolilor –
Mânate-apoi de firea lor –
Spre sfântul Meu Locaș plecară,
În acea zi, și Mi-l spurcară.
Iată dar, ceea ce-am văzut,
În Casa Mea, că au făcut.
40Soli au trimis, la toți cei care
Au locuit la depărtare.
Oameni-aceia au primit
Soliile și au venit.
Pe-aceștia, tu i-ai așteptat,
Căci pentru ei doar, te-ai scăldat.
Ochii ți i-ai sulemenit
Și cu podoabe te-ai gătit.
41Pe-un pat măreț te-ai așezat,
În fața cărui s-a aflat
O masă pe cari ai adus
Tămâia Mea și ai mai pus
Și untdelemnul Meu, pe ea.
42Un strigăt mare se-auzea:
Era strigăt de veselie.
Acea mulțime din pustie,
Niște bețivi a mai adus
Care, brățări, apoi, au pus,
Pe mâinile surorilor
Și-au pus cununi pe capul lor.
43Atunci, în ceea ce-o privea
Pe curva care se vădea
A fi bătrână, zis-am Eu:
„Oare își va vedea, mereu –
Ca pân’ acum – de-a ei curvie
Și oameni tot au să mai vie?”
44Și oamenii au tot venit,
Ca la o curvă, negreșit.
Așa s-au dus mereu la cea
Care, Ohola, se numea,
Precum și la aceea care,
Drept Oholiba, nume, are.
Aste femei erau vădite
Precum că sunt nelegiuite.
45Oamenii cari se dovedesc
Neprihăniți, le osândesc,
Cum osândite-s cele care
Știute-s că sunt preacurvare,
Ori cele care au vărsat
Sânge. Osândă li s-a dat,
Căci mâinile le sunt mânjite
De sânge și au fost găsite,
De preacurvie, vinovate,
Iar astfel nu vor fi cruțate.”
46De-aceea, Cel care mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu,
A zis: „Mulțimea gloatelor,
Am s-o abat asupra lor.
Ele au să le chinuiască
Și au ca să le jefuiască.
47Cu pietre fi-vor doborâte
Și-apoi de sabie lovite,
În timp ce ai lor prunci, drept pradă,
În gheara morții au să cadă.
Casele lor, mândru zidite,
De flăcări fi-vor mistuite.
48Din țară – astfel – izbutesc,
Nelegiuirea, s-o stârpesc.
Învățătură, vor putea,
Femeile – atunci – să ia,
Nimeni să nu mai facă-apoi,
Nelegiuiri, la fel ca voi!
49Nelegiuirea săvârșită
O să vă fie răsplătită.
Păcatele ce le-ați făcut –
Cu idolii ce i-ați avut –
Atuncea o să le purtați.
În acest fel o să aflați –
Și o să știți apoi, mereu –
Că Eu sunt Domnul, Dumnezeu!”
Selectat acum:
Ezechiel 23: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca