Ezechiel 24
24
Dărâmarea Ierusalimului
1Era anul al nouălea.
Ziua a zecea începea,
În luna cea care apare
A zecea-n an, la numărare.
Atunci, Cuvântul Domnului
2Îmi zise: „Fiu al omului,
Să scrii dar, numele pe care
Tocmai această zi îl are.
Astăzi, cel care e pe tron,
Ca împărat, În Babilon,
Se-apropie cu oastea lui,
De a Ierusalimului
3Cetate. Du-te să vorbești
Căci vreau, o pildă, să rostești,
În astă casă răzvrătită,
Din îndărătnici întocmită.
Să zici dar: „Cel care mereu
E Domn, precum și Dumnezeu,
Iată, în felu-acesta spune:
„Apă-n cazan, acuma pune!
4Bucăți de carne pune-n el:
Coapsa s-o pui, spata – la fel.
Și oasele cele mai bune,
De-asemenea, în el le pune.
5Du-te ca să alegi, pe urmă,
Ceea ce e mai bun din turmă.
Te du apoi, lemne de adă
Și sub cazan le fă, grămadă.
Să fiarbă dar, în clocot mare,
Și oasele pe cari le are.”
6Așa a zis Cel cari mereu
E Domn precum și Dumnezeu:
„Vai de cetatea care – iată –
Este de sânge însetată!
Vai de căldarea ‘ceea plină
În care se află rugină,
Însă rugina de pe ea,
Nici cum nu poate să se ia!
Mergeți dar, la cazanu-acel:
Scoateți bucățile din el!
Deci una după alta, voi
Scoateți bucățile apoi,
Fără a pune – se-nțelege –
Sorți-ntre ele a alege.
7Căci sângele ce l-a vărsat,
În al ei mijloc e aflat.
Pe stânca goală l-a pus ea –
Nu pe pământ – căci nu voia
Să fie-apoi acoperit
Și cu țărână învelit.
8Iată că Mi-a stârnit mânia.
Asupră-i, am să-Mi vărs urgia
Și astfel am să Mă răzbun,
Căci al ei sânge am să-l pun
Pe stânca goală, dezvelit,
Și nu va fi acoperit.”
9Așa a zis Cel cari mereu
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Vai, de cetatea păcătoasă
Care de sânge e setoasă!
Un mare rug se pregătește!
10Lemne, acum, îngrămădește!
Multe să fie, sub căldare!
Apoi, aprinde un foc mare,
Să poată fierbe carnea bine
Și oasele, spre a se ține
Groasă fiertura din căldare.
11Să iei cazanu-acela mare
Și jumătate umple-l doar.
Pune-l pe-al flăcărilor jar
Și-ncinge-i tabla de aramă,
Ca în ăst fel – de bună seamă –
Să poată a fi curățată
Rugina care așezată
Fusese pe cazanu-acel
Și murdăriile din el.
12Truda-i degeaba! E un chin,
Căci de rugină este plin,
Și-aceasta nu se dezlipește.
Doar focu-i cel ce reușește
Să-nlăture rugina care
E așezată pe căldare.
13Și-n spurcăciunea ta, vrei iar,
Numai nelegiuire doar!
Iată, pentru că Eu am vrut,
Curată să te fi făcut –
Dar n-ai voit a fi curată –
Nu vei mai fi tu, curățată,
Până când trece-va urgia
Și Îmi voi potoli mânia.
14Iată, Eu – Domnul – am vorbit!
Lucrul acest va fi-mplinit,
Căci Eu sunt Cel ce-l împlinesc!
N-am milă, nu Mă potolesc
Și nu Mă voi căi vreodată.
Iată că fi-vei judecată
După purtările avute
Și după faptele făcute.
Va fi după cuvântul Meu,
Căci Eu sunt Domnul Dumnezeu!”
15Apoi, Cuvântul Domnului
16Îmi zise: „Fiu al omului,
Doar printr-o lovitură vreau,
Ce ai mai scump, ca să îți iau.
Să nu plângi, să nu te jelești
Și nici să nu te necăjești.
17Suspină numai, în tăcere,
Dar să nu plângi de-a ta durere.
Nici a ta inimă n-o frânge
Ca și când după morți ai plânge.
Leagă-ți turbanul, după care
Ia-ți încălțările-n picioare.
Să nu mănânci pâinea de jale
Și nici să nu găsești cu cale
Ca barba să ți-o învelești,
Căci nu trebuie să jelești.”
18Poporului, eu i-am vorbit
În zori, iar seara a murit
Nevasta mea. Când am văzut,
A doua zi eu am făcut
Așa cum mi s-a poruncit.
19Poporu-atunci a glăsuit:
„Nu vrei ca să ne spui apoi,
Ce însemnează, pentru noi,
Lucrul pe care am văzut
Că-n fața noastră l-ai făcut?”
20Eu am răspuns poporului:
„Iată, Cuvântul Domnului
Vorbitu-mi-a în acest fel:
21„Să spui casei lui Israel:
„Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Locașul Meu cel sfânt, voiesc –
Acuma – să îl pângăresc,
Căci voi iubiți Locașu-acel.
Fala puterii vă e el.
Ai voștri fii – și-asemenea
Fiicele voastre – vor cădea
Sub ascuțișul sabiei,
Asemeni vouă fiind ei.”
22Atunci, și voi veți fi făcut
Precum pe mine m-ați văzut.
Nu veți mânca pâinea de jale
Și nici nu veți găsi cu cale,
Bărbile să vi le-nveliți,
Pentru că nu o să jeliți.
23Turbanele vă-nfășurați
Și încălțări să vă luați.
Nu-ți plânge și n-o să jeliți,
Ci doar o să vă tânguiți
Pentru nelegiuiri și-apoi
O să vă plângeți între voi.”
24„Un semn vă este Ezechiel,
Iar voi veți face ca și el.
Când aste lucruri prorocite
Cu toate fi-vor împlinite,
Veți ști cu toți că numai Eu
Sunt Domn, precum și Dumnezeu.
25Tu, fiu al omului, la tine –
Atunci când ziua ‘ceea vine,
În cari răpită o să fie
Ceea ce e a lor tărie,
Cu fiii și fiicele lor
Dragi ca lumina ochilor –
26Are să vină un fugar.
Când o să vină, află dar,
Că știri, prin el, vei căpăta.
27În ziua ‘ceea, gura ta
Îi va da drumul graiului
Și-alăturea fugarului
Ai să vorbești ca la-nceput,
Pentru că nu vei mai fi mut.
Poporului lui Israel,
Semn ai să-i fii, în acest fel,
Și-atunci se vor fi dumirit
Că Eu sunt Domnul, negreșit.”
Selectat acum:
Ezechiel 24: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca