Ezechiel 28
28
1Apoi, Cuvântul Domnului
2Îmi zise: „Fiu al omului,
Spune aceluia pe care,
Tirul, drept voievod, îl are:
„Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Iată că tu te-ai îngâmfat
În inimă și-ai cuvântat
Plin de mândrie, zicând: „Eu,
Pe scaunul lui Dumnezeu,
Ajuns-am să fiu așezat,
Căci Dumnezeu – cu-adevărat –
Sunt eu și sunt stăpânitor,
Aici, în sânul mărilor”,
Măcar că Dumnezeu nu ești,
Ci doar un om tu te vădești
Care doar ifose-ți dădeai
De parcă Dumnezeu erai.
3Iată, chiar decât Daniel,
Mai înțelept ești și astfel,
Nu era taină nepătrunsă,
Care să îți fi fost ascunsă.
4Prin istețime și putere,
Ai înmulțit a ta avere
Și-n visterii ai adunat
Argint și aur, ne-ncetat.
5Cu-nțelepciunea ce-o aveai
Și cu negoțul ce-l făceai,
Averile ți le-ai săltat,
Iar inima ți s-a-ngâmfat.
6De-aceea, Domnul Dumnezeu
A zis: „Pentru că tu, mereu,
Ifose-ți dai și te fălești
De parcă Dumnezeu tu ești,
7Iată, în contra ta apoi,
Niște străini aduce-voi.
Am să aduc, dintre popoare,
Pe cele mai asupritoare
Ca împotrivă să îți stea.
Ele vor scoate sabia
Și împotrivă o vor pune
La marea ta înțelepciune,
Iar frumusețea ta vădită
Are să fie pângărită.
8Vei fi de moarte secerat
Și-n groapă fi-vei aruncat,
Asemenea celor împunși
De lovituri, care, străpunși
Fiind, se prăbușesc și mor
Chiar în mijlocul mărilor.
9În fața ucigașului –
Atuncea – tu o să mai spui:
„Sunt Dumnezeu”, măcar că ești
Un om doar? O să mai vorbești
În felu-acesta, când, la tine,
Cel care te ucide vine?
10Tu vei muri, cum se sfârșesc
Aceia care se vădesc
Că împrejur nu sunt tăiați,
Când pradă morții sunt lăsați.
Tu vei muri asemeni lor,
De mâinile străinilor.”
11Apoi, Cuvântul Domnului
12Îmi zise: „Fiu al omului,
Un cânt de jele, tu rostește
Pentru cel cari, în Tir, domnește.
Să-i spui celui cari, împărat,
Este în Tir încoronat:
„Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Înțelepciune ai vădit
Și ai ajuns desăvârșit.
În frumusețe, nimenea
Nu-ți mai era asemenea.
13Tu, în Eden – atunci – erai,
Iar locul unde te aflai,
Este grădina cea pe care,
Iată că Dumnezeu o are.
Cu pietre scumpe, negreșit,
Acolo fost-ai învelit:
Cu sardonic te-mpodobeai;
Topaz, pe straiul tău aveai,
Cu diamant și hrisolit;
Onixul l-ai mai folosit;
Iaspis, safir, smarald, rubin
Tu ai mai folosit, din plin,
Precum și aurul curat.
În a ta slujbă s-au aflat
Toate timpanele-nsoțite
De flautele pregătite
Încă de când ai fost făcut.
14Un heruvim – la început –
Ocrotitor, te dovedeai
Și-aripi întinse tu aveai.
Pe muntele lui Dumnezeu,
Atuncea te pusesem Eu,
În mijlocul pietrelor care
Se dovedeau scânteietoare.
15Fără prihană-ai fost făcut,
Din ziua-n care te-ai născut,
Până atunci când a venit
O zi în care s-a găsit
Nelegiuirea-n tine-aflată.
16Negoțul tău cel mare – iată –
Care s-a-ntins și a crescut,
De silnicie te-a umplut,
Încât căzut-ai în păcat.
De-aceea, fost-ai aruncat
Din muntele lui Dumnezeu,
De unde te pusesem Eu,
În mijlocul pietrelor care
Luceau cu o putere mare.
17Inima ți s-a îngâmfat
Și-nțelepciunea ți-ai stricat
Din pricină că tu erai
Frumos și strălucire-aveai.
De-aceea, fi-vei azvârlit
Jos – la pământ – și dăruit
Priveliște-mpăraților
Popoarelor neamurilor.
18Prin multele tale păcate,
Prin nedreptățile-arătate
În marea ta negustorie,
Spurcate au ajuns să fie
Locașurile tale sfinte.
De-aceea-ți spun, să iei aminte,
Pentru că din al tău mijloc,
Voi face ca să iasă foc.
El te va mistui – să știi –
Până cenușă ai să fii,
Chiar înaintea tuturor
Celor care te înconjor.
19Popoarele ce te-au știut –
Acelea cari te-au cunoscut –
Înmărmurite au să fie,
Văzând ce ți s-a-ntâmplat ție.
Ești nimicit și niciodat’
Nu vei mai fi tu, ridicat!”
20Apoi, Cuvântul Domnului
21Îmi zise: „Fiu al omului,
Către Sidon, acum, privește
Și împotrivă-i prorocește!
22Spune așa: „Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu
A zis astfel: „Ia seama bine!
Mare necaz am Eu pe tine,
Sidonule! Dar, negreșit,
Eu voi ajunge proslăvit
În al tău mijloc – să se știe
Că Eu sunt Domnul, pe vecie –
Atunci când am să-Mi împlinesc
Cuvintele ce le rostesc
Și-atuncea când sfințenia Mea,
În tine, Mi se va vedea.
23Ciumă trimit asupra lui,
Iar valurile sângelui,
Pe ulițele lui, vor trece.
Oamenii săi au să se-aplece
Sub ascuțișul sabiei
Și între morți vor trece ei,
Căci sabia se va ivi
Asupra lor și-i va lovi
Din toate părțile, să știe
Că Eu sunt Domnul, pe vecie.
24Când se va face în ăst fel,
El – pentru neamul Israel –
Nu va mai fi ca spinul care
Înțeapă, fără încetare,
Și doar dureri îi aduceau
Cu cei cari împrejur erau.
În acest fel, vor ști că Eu
Sunt Domn, precum și Dumnezeu.”
25Iată dar ce a glăsuit
Acela care S-a numit
A fi drept Domn și Dumnezeu:
„Atuncea când voi strânge Eu,
Din lume, casa cea pe care
Neamul lui Israel o are,
Voiesc să Îmi arăt în ea –
Popoarelor – sfințenia Mea.
Vor locui în țara dată,
Lui Iacov – robul Meu – odată.
26În liniște-au să locuiască
În țară și au să-și zidească –
Acolo, iarăși – case noi.
Și vii își vor sădi apoi.
Da. Liniște ei vor avea,
Atunci când judecata Mea –
Așa precum a fost rostită –
Are să fie împlinită
Față de cei ce locuiesc
În jur și îi disprețuiesc.
Atuncea, ei vor ști mereu,
Că Eu sunt Domnul Dumnezeu.
Vor ști dar, că sunt Domnul lor,
Iar ei Îmi sunt al Meu popor.”
Selectat acum:
Ezechiel 28: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca