Ezechiel 29
29
Împotriva Egiptului
1Anul era al zecelea
Și-a doisprezecea zi-ncepea
Din luna cari în an apare
A zecea, la numărătoare.
Atunci, Cuvântul Domnului
2Îmi zise: „Fiu al omului,
Către Egipt tu să privești
Și-n acest fel să prorocești
În contra Faraonului,
Precum și a Egiptului!
3Să spui: „Acela cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu,
În acest fel a glăsuit:
„Mare necaz am, negreșit,
Pe tine, cel care – pe tron –
Ești în Egipt drept Faraon,
Pe tine, mare crocodil
Al apelor, cari despre Nil,
Ai zis așa: „E râul meu,
Căci făcător al său sunt eu!”
4Ce am de gând, iată, îți spun:
Cârlig, în fălci, am să îți pun,
Iar peștii râurilor tale,
Să îi lipesc – găsesc cu cale –
De ai tăi solzi, căci Eu socot,
Apoi, afară să te scot,
Din râu-n care ai trăit,
Cu peștii care s-au lipit
De solzii tăi. Vei fi luat
5Și în pustie aruncat,
Cu peștii care te-nsoțesc,
Care – de tine – se lipesc.
Pe fețele ogoarelor,
Tu și cu peștii apelor
Cari ale tale zici că sânt,
Ajunge-vei pus la pământ
Și nu vei mai fi ridicat,
Nici nu vei mai fi îngropat;
Ci hrană fi-vei fiarelor
Și-asemenea păsărilor.
6Locuitorii cei pe care
Țara Egiptului îi are,
În vremea ‘ceea au să știe
Că Eu sunt Domnul, pe vecie.
Acestea se vor fi făcut
Doar pentru că Eu am văzut
Că pentru casa cea pe care
Neamul lui Israel o are,
Ei se vădiră o proptea
La fel precum e trestia.
7Te-ai rupt atunci când au întins
Mâna, de tine, de s-au prins.
Sprijin au vrut, dar i-ai împuns
Și al lor umăr l-ai străpuns
Atuncea când s-au rezemat
De tine. Tu te-ai sfărâmat
Și șoldurile le-ai scrântit.”
8De-aceea, astfel a vorbit
Acela care, tot mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Aduc asupră-ți sabia
Și te voi nimici cu ea.
Atuncea, cu desăvârșire
Am să te șterg de peste fire.
Pe lângă oameni, nimicite
Vor fi și ale tale vite.
9În felu-acesta, mai târziu,
Se va preface-ntr-un pustiu
Tot al Egiptului pământ
Și ști-veți că Eu, Domnul, sânt.
Acestea se vor fi-mplinit,
Pentru că el a glăsuit,
Zicând că: „Nilul e al meu,
Căci făcătorul lui, sunt eu!”
10Ascultă și ia seama bine:
Mare necaz am Eu pe tine
Și pe-ale tale râuri. Eu,
Pentru acest necaz al Meu –
În vremile ce au să vie –
Prefac Egiptul în pustie,
De la Migdol chiar începând,
Pân’ la Siena ajungând
Și până la hotarul care
Cu Etiopia îl are.
11Nici un picior de om, prin ea,
Să treacă, nu va mai putea.
Nici de picior de vită – iată –
Țara nu va mai fi călcată.
În patruzeci de ani, în ea,
N-o să mai șadă nimenea.
12Egiptul, după al Meu plac,
Într-un pustiu am să-l prefac,
Cum fi-vor țările pe care
Jur împrejurul său le are.
Cetățile vor fi și ele
Pustii, în vremile acele,
Printre alte cetăți vădite
Că-s de asemeni pustiite.
Ani patruzeci – se va vedea –
Că tot pustii vor rămânea.
Locuitorii cei pe care
Țara Egiptului îi are,
Vor fi în lume-mprăștiați
Și-n felurite țări lăsați.
13Acela care, tot mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu,
A zis apoi: „Când se-mplinesc
Anii de care Eu vorbesc –
Și care patruzeci fi-vor –
Pe al Egiptului popor
Am să îl strâng și-l aduc iară
Să se așeze-n a lui țară.
Eu îl voi strânge, negreșit,
De unde fost-a risipit.
14Îi voi aduce înapoi
Pe toți ai săi prinși de război.
Am să îi dau poporului,
Țara care a fost a lui.
În țara Patros îl așez
Și-o-mpărăție-ntemeiez
Acolo. Astă-mpărăție,
Slabă, se va vădi să fie.
15Da. Va fi cea mai ne-nsemnată
Împărăție, căci ‘nălțată –
Peste popoare – n-o să fie
Nicicând, în vremea ce-o să vie.
Împuținată va fi ea
Și-astfel nicicând nu va putea
Să se ridice peste fire,
Punând – pe neamuri – stăpânire.
16Apoi, această-mpărăție
Nu va putea ca să mai fie
O pricină aducătoare
De-ncredere, casei pe care
O are-n lume Israel.
Aminte-și va aduce-astfel,
De făr’delegea ce-o făcea
Când spre Egipt se întorcea.
Atuncea, ei vor ști că Eu
Sunt Domn, precum și Dumnezeu.”
17Al douăzeci și șaptelea
Era anul ce începea,
Căci n-apucase să apună
Întâia zi, din prima lună.
Atunci, Cuvântul Domnului
18Îmi zise: „Fiu al omului,
Acela care e pe tron,
Drept împărat în Babilon –
Adică Nebucadențar –
O oaste mare a strâns iar
Și împotriva Tirului
Și-a pus toată oștirea lui,
Pentru că el se pregătea
Să împlinească-o slujbă grea.
Pleșuve-ajuns-au și plecate
Să fie capetele toate.
Toți umerii cei semețiți
Ajuns-au a fi jupuiți.
După toate acestea dar,
Iată că Nebucadențar
Nu a avut parte de plată,
Pentru-a lui slujbă îndreptată
În contra Tirului. Nici el
Și nici oamenii lui – la fel –
Parte de plată n-au avut,
Pentru ceea ce au făcut.
19De-aceea, Cel care, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu,
A zis așa: „Iată, în dar,
Îi dau lui Nebucadențar –
Cari înălțat este pe tron,
Drept împărat în Babilon –
Țara Egiptului. Astfel,
O pradă fi-va pentru el,
Căci are să o jefuiască
Și bogăția să-i răpească.
Aceasta o să-i fie dată,
Pentru oștirea lui, drept plată!
20Drept plată pentru slujba lui
Făcută-n contra Tirului,
Îi dau Egiptul, negreșit,
Pentru că el s-a ostenit
Să facă după planul Meu” –
Zisese Domnul Dumnezeu.
21„Când acea zi are să vie,
Am să îi dăruiesc tărie
Casei lui Israel. De-ndată,
Îți va fi gura dezlegată
În al lor mijloc și-o să-ți fie
Plină, mereu, de veselie.
Atuncea, ei vor fi aflat
Că Eu sunt Domn, cu-adevărat.”
Selectat acum:
Ezechiel 29: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca