YouVersion
Pictograma căutare

Ezechiel 39

39
1Apoi, Cuvântul Domnului
Îmi zise: „Fiu al omului,
Spre Gog, acuma să privești
Și împotrivă-i să vorbești!
Întoarce-te și prorocește
Și-n felu-acesta îi vorbește:
„Așa a zis Cela cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu,
„Ascultă Gog – ia seama bine –
Mare necaz am Eu pe tine,
Pe tine domn al Roșului,
Meșecului, Tubalului!
2De-aceea, Eu voi tăbărî
Asupră-ți și te voi târî
Din țara-n care ești aflat
În miazănoapte așezat,
Și-am să te fac ca să te sui
În munții Israelului.
3Am să-ți dobor arcul pe care,
În mâna stângă, îl ții tare
Și fac să-ți cadă, la pământ,
Săgețile ce-n dreapta-ți sânt.
4Pe munții cei din Israel,
Tu vei cădea, precum – la fel –
Cădea-va oastea ta cea mare,
Cu toate neamurile care
Pe tine-au să te însoțească.
Din voi toți, au să se hrănească
Și păsările cerului
Și fiarele pământului.
5Pe câmp cădea-vor – negreșit –
Pentru că astfel a vorbit
Acela care, tot mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu.”
6„Voi pune foc Magogului
Și-asemenea poporului
Cari locuiește, liniștit,
Peste ostroave răspândit,
Pentru ca astfel să se știe
Că Eu sunt Domnul, pe vecie.
7Numele-Mi sfânt va fi știut,
Căci Îl voi face cunoscut
În mijlocul lui Israel –
Pentru că al Meu este el –
Și nu-l mai las ca să greșească,
Numele-Mi sfânt să-L pângărească,
Iar neamurile au să știe
Că Eu sunt Domnul, pe vecie,
Că Eu sunt Sfântul Cel pe care
Neamul lui Israel Îl are!”
8„Iată, lucrările vestite
Vin ca să fie împlinite!” –
Zice Acel care, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu.
„Aceasta-i ziua – negreșit –
Ziua de care am vorbit.
9Locuitorii cei pe care
Țara lui Israel îi are,
Ieși-vor din cetatea lor,
Pradă să dea, flăcărilor,
Arme și scuturi lepădate,
Arcuri și paveze-aruncate,
Săgeți și suliți risipite,
Precum și lăncile-azvârlite.
Oameni-aflați în acel loc,
Cu armele, vor face foc,
Un timp de șapte ani apoi.
10Nu vor mai strânge lemne noi,
Din câmp sau din păduri, căci ele –
Adică armele acele –
Au să le-ajungă, negreșit.
Pe cei care i-au jefuit,
Atunci ei au să-i urmărească
Și au ca să îi jefuiască.
Îi vor prăda pe-aceia care
I-au tot prădat, fără-ncetare” –
Zice Acel care, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu.
11Un loc de-nmormântare, vreau,
În acea zi, lui Gog, să-i dau.
Îi dau un loc, iar locu-acel
Are să fie-n Israel,
La Marea Moartă, negreșit,
În partea ei de răsărit.
Va astupa mormântul lui,
Cărarea trecătorului.
Acolo, fi-va îngropat
Gog, cu toți cei ce l-au urmat.
Valea în care, îngropați,
Vor fi cei ce-s cu Gog aflați,
„Valea mulțimii adunată
De Gog”, are a fi chemată.
12Iar al lui Israel popor,
Un timp de șapte luni, îi vor
Înmormânta pe morții care
Vor fi în număr foarte mare,
Până când au să izbutească,
Țara ca să o curățească.
13Întreg poporul va ieși
Să îi îngroape pe morți și
Vestea se va fi răspândit
Atunci când fi-voi proslăvit” –
Zice Acel care, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu.
14În urmă, ei au să aleagă
Oameni care să îi culeagă
Pe cei căzuți în largul zării,
Peste întreg cuprinsul țării.
Oameni-aceștia-i vor căta
Pe morți și-i vor înmormânta,
Până când vor fi izbutit,
Țara să o fi curățit.
Când șapte luni vor trece, iară
Vor cerceta întreaga țară.
15Cei cari prin țară-au să pornească,
Atuncea când au să găsească
Un mort, vor pune lângă el
Un semn, până când mortu-acel
Va fi luat de-aceia cari
Se vor vădi a fi gropari
Să-l ducă-n valea cea chemată
„Valea mulțimii adunată
De Gog”, unde va fi-ngropat.
16Acolo, se va fi aflat,
Atunci, și o cetate care
Numele de „Hamona” are.
(Numele-acesta, negreșit,
E prin „Mulțime” tălmăcit.)
Așa, ei au să izbutească,
Țara ca să o curățească.”
17„Ascultă, fiu al omului,
Ce-a spus Cuvântul Domnului!
Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Du-te, ca să vorbești apoi,
La păsările de-orice soi,
Precum și fiarelor pe care
Fața pământului le are.
Spune-le-așa: „Să vă grăbiți!
Din toate părțile, veniți!
Veniți la jertfa Mea apoi,
Pe care-o junghii, pentru voi!
Căci mare este jertfa dată,
Pe munți, în Israel aflată!
18Mâncați carnea vitejilor!
Sângele voievozilor
Pământului, să-l beți apoi!
Sânge de țapi și miei, beți voi!
Sânge de tauri, să gustați
Și de berbeci ce-s îngrășați
În al Basanului ținut!
19Grăsime multă, au avut.
Mâncați-o, să vă săturați
Și sânge beți, să vă-mbătați!
Mâncați și beți din jertfa Mea!
Mâncați și beți cât veți putea,
Din jertfele pe care-apoi,
Am să le junghii, pentru voi!
20La masa Mea, vă așezați!
Veniți, ca să vă săturați
De carnea călăreților
Și de cea a vitejilor,
De carnea cailor apoi
Și-a oamenilor de război!” –
Zice Acel care, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu.
21În rândurile tuturor
Popoarelor neamurilor,
Se va cunoaște slava Mea,
Căci neamurile vor vedea
Ce judecăți am să rostesc
Și cum am să îi pedepsesc.
22Toți cei din casa cea pe care
Neamul lui Israel o are
Vor ști, atunci, precum că Eu
Sunt al lor Domn și Dumnezeu.
Lucrul acesta au să-l știe,
Din acea zi, în veșnicie.
23Și neamurile-atunci ști-vor
Că al lui Israel popor
Fărădelegi a săvârșit
Și astfel fost-a pedepsit,
Încât ajuns-a ca să fie
Luat și dus în grea robie,
Căci împotrivă-Mi, se-nțelege,
Se-ndreaptă-a lor fărădelege.
De-aceea, M-am îndepărtat,
Mi-am ascuns Fața și i-am dat
În mâinile vrăjmașilor,
Să piară de sabia lor.
24Așa după cum s-au vădit
Relele ce le-au săvârșit –
Necurățiile făcute
Și făr’delegile avute –
Și Eu le fac de-asemenea,
Căci li-e ascunsă Fața Mea.”
25„De-aceea, Cel care, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu,
A zis: „Pe prinșii de război,
Din Iacov, îi aduc ‘napoi
Și voi avea milă astfel,
De cei ce sunt din Israel.
De al Meu Nume sfânt, gelos
Am să fiu Eu, neîndoios.
26Ocările de ei purtate,
Cu toate ale lor păcate
Și făr’delegile avute
Cari împotrivă-Mi sunt făcute,
Vor fi uitate când ei, iară,
În liniște vor sta în țară,
Fără să fie tulburați
27De nimeni. Când vor fi luați
Dintre popoare și-napoi
În țară-i voi aduce-apoi,
Când am să strâng al lor popor
Din mijlocul vrăjmașilor,
În fața multor neamuri, Eu
Voi fi sfințit. Astfel, mereu,
28Că Domnul Dumnezeul lor
Sun Eu, va ști al lor popor.
Vor ști că i-am lăsat să fie
Prinși de război, duși în robie.
Vor ști că tot Eu i-am scos iară,
Și i-am adus în a lor țară.
Pe nici unul din ei nu-l las,
Printre străini, în acel ceas.
29N-am să-Mi ascund Fața de ei,
Căci peste oamenii acei,
Eu am să torn din Duhul Meu” –
Spusese Domnul Dumnezeu.

Selectat acum:

Ezechiel 39: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te