Ezechiel 44
44
1După aceea m-a luat
Și înapoi am fost purtat,
Până la poarta cea pe care
Locașul sfânt, afar’, o are.
Poarta aceea s-a vădit
Precum că e la răsărit.
Dar poarta nu era deschisă.
2„Poarta are să stea închisă” –
Îmi zise Domnul – „și prin ea
Nu o să treacă nimenea,
Căci a trecut Domnul pe care,
Israel, Dumnezeu, Îl are.
De-aceea-nchisă este ea
Și tot așa va rămânea!
3În ce-l privește pe cel care
E voievod, acela are
Dreptul, sub ea, să se așeze,
Atunci când o să se-nfrupteze
Din pâinea dată Domnului
Ca jertfă pusă-n fața Lui.
Când va intra, el o s-apuce
Pe drumu-acela care duce
În tinda porții, iar apoi,
Pe-acel drum va veni-napoi.”
4M-a dus la poarta ce-i aflată
În miazănoapte așezată,
În fața casei Templului.
Văzut-am slava Domnului
Cum, a Lui Casă, a umplut.
Jos, la pământ, eu am căzut
5Apoi, iar glasul Domnului
Îmi zise: „Fiu al omului,
Deschide ochii și privește
Și-ascultă tot ce se vorbește
De rânduielile pe care
A Domnului Casă le are
Și de-ale ei legi, rânduite,
Ce trebuie, mereu, păzite.
Te uită la a ei intrare
Și la ieșirile pe care
Le are-acum, Locașul sfânt!
6La cei cari îndărătnici sânt
În casele lui Israel,
Vorbește-le în acest fel:
„Așa a zis cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Ajungă-vă, căci am văzut
Ce urâciuni mari ați făcut!
7În sfântul Meu Locaș, apoi,
Niște străini ați adus voi,
A căror inimă se-arată
Că împrejur nu e tăiată,
Iar carnea lor, de-asemenea,
Tot netăiată e și ea.
Oameni-aceștia Mi-au spurcat
Casa, în ea, când au intrat.
Grăsimea, pâinea Mea apoi,
Și sângele le-ați adus voi
În fața urâciunilor
Avute de al vost’ popor
Și rupt-ați legământul Meu,
Pe cari, cu voi, l-am făcut Eu.
8Nu ați făcut ce-am poruncit
Păzind ce trebuie păzit,
Pentru că n-ați luat aminte
La ale Mele lucruri sfinte.
Pe-acei străini, voi i-ați adus
Și-apoi, în locul vost’ i-ați pus
Să facă ei slujba pe care
Locașul Meu cel sfânt o are.”
9Așa a zis cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Nici un străin nu va putea,
În sfântul Meu Locaș, să stea,
A cărui inimă se-arată
Că împrejur nu e tăiată
Și netăiată va avea
Carnea din trup, de-asemenea.
Străini-n Israel aflați,
Cari împrejur nu sunt tăiați,
Nu vor intra-n Locașul sfânt
10Mai mult, cei care Leviți sânt,
Dar care s-au îndepărtat
De Mine și nu M-au urmat –
Purtându-se-ntru tot la fel
Ca întreg neamul Israel –
Își vor purta pedeapsa lor,
Pedeapsa făr’delegilor
Și a păcatelor pe care
Le făptuise fiecare.
11Ei, în Locașul Meu cel sfânt,
Doar niște slugi de pază sânt.
Păzi-vor porțile pe care,
Casa le are la intrare
Și-apoi, în casă, vor avea
De făcut slujbele din ea.
Vor junghia, pentru popor,
Vitele date jertfelor,
Atât cele ce se socot
A fi drept ardere de tot,
Cât și cele înjunghiate
Cari pentru alte jertfe-s date.
Vor sta-n fața poporului,
Căci puși vor fi, în slujba lui.
12Ei au slujit, pentru popor,
‘Naintea idolilor lor
Și în păcat, în acest fel,
Căzut-a-ntregul Israel.
De-aceea, brațul Mi-am ‘nălțat
Și-n contra lor l-am îndreptat” –
Zice Acela cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu –
„Să-și poarte-n fața tuturor,
Pedeapsa făr’delegilor
Și a păcatelor pe care
Le-au săvârșit, fără-ncetare.
13Ei nu se vor apropia
De Mine, iar în slujba Mea,
Drept ai Mei preoți, n-au să fie.
De-asemenea, să se mai știe
Că de-ale Mele lucruri sfinte
Sau de cele ce sunt preasfinte,
Aceștia nu vor mai putea,
Nicicând, a se apropia.
Își vor purta pedeapsa lor,
Pedeapsa făr’delegilor
Și-a urâciunilor pe care
Le-au săvârșit, fără-ncetare.
14Totuși, a casei pază, iată,
În grija lor va fi lăsată.
La slujbele ce trebuiesc
În casă, am să-i folosesc.
Vor face, de asemenea,
Tot ce va trebui, în ea.”
15„Dar preoții Leviți, pe care,
Țadoc, urmași, în lume-i are –
Cari la Locașul sfânt erau
Și slujbele lui le păzeau
În vremea-n care, rătăcit,
Tot Israelul s-a vădit –
De Mine s-or apropia
Și să-Mi slujească vor putea,
Căci cu grăsime au să vie
Și sânge, să-Mi aducă Mie” –
Zice Acela cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu.
16Numai preoți-aceștia sânt
Cei care, în Locașul sfânt,
Voie să intre, vor avea.
Doar ei se vor apropia
De Mine, ca să Îmi slujească.
17Atuncea când au să pășească
Pe porțile cele pe care
Curtea din interior le are,
Cu in vor fi înveșmântați.
Cu lână, nu vor fi-mbrăcați,
Când slujbe-or face-n poarta care
Curtea din interior o are,
Sau când ei au să se găsească
În casă și au să slujească.
18Scufii din in, ei vor avea,
Pe capete. De-asemenea,
Izmenele, de ei purtate,
Numai din in vor fi lucrate.
N-au să se-ncingă cu ceva
Care, sudoare-ar da, cumva.
19Atunci când au să iasă iară,
În curtea cea de dinafară,
Ca să se ducă la popor,
Vor lepăda hainele lor –
Cu care îmbrăcați ei sânt
La slujbă în Locașul sfânt –
Și în odăile pe care
Sfântul Locaș al Meu le are,
Au să le-așeze. Vor putea
Ca alte straie să își ia,
Mai înainte să pășească
Afară, ca să nu sfințească
Întreg poporul adunat,
Cu straiele ce le-au purtat.
20N-au să mai fie nevoiți
Să-și radă capul, dar să știți
Că nici n-au să îngăduiască,
În voie, părul să le crească.
21Atuncea când pătrunde-vor
În curtea de la interior,
Nici unul nu va mai avea
Voie ca, vin, cumva, să bea.
22N-au voie să se însoțească
Cu văduve, sau să-și găsească
Neveste din rândul celor
Lăsate de bărbații lor.
Numai fecioare, vor putea,
Ca de neveste, să își ia,
Din fetele cele pe care
Neamul lui Israel le are.
Să-și ia o văduvă, ei pot,
Doar de-i văduvă de preot.
23Ei trebuie să Îmi învețe
Poporul și să-i dea povețe
Ca astfel el să izbutească
Să poată să deosebească
Un lucru care este sfânt
De celelalte ce nu sânt.
El trebuie să aibă știre
Să facă o deosebire
Între cele ce sunt curate
Și cele care-s necurate.
24În ne-nțelegeri, vor putea
Să judece, în legea Mea.
Ei vor păzi ce-am poruncit,
Legile ce le-am rânduit,
Sau sărbătorile lăsate
Și sfintele Mele Sabate.
25Cel care, preot, va fi pus,
Nu va putea să fie dus
La un om mort. Nu e lăsat
Ca să ajungă necurat.
Voiesc, însă, ca să se știe
Că necurat poate să fie,
Pentru un tată sau o mamă,
Pentru un fiu – de bună seamă –
De-asemeni pentru a lui fată
Sau sora lui, nemăritată.
26Se va-mplini timpul sortit,
În care fi-va curățit,
Și șapte zile încheiate,
Apoi, îi vor fi numărate.
27Când va veni ziua în care
Capătă iar, drept de intrare
În sfântul Meu Locaș – și vine
Ca să se-apropie de Mine
În curtea înlăuntru-aflată,
Urmând ca să-și înceapă-ndată,
Slujba-n Locașul sfânt – să știe
Precum că trebuie să vie
Cu jertfa dată cu menire
De jertfă pentru ispășire” –
Zice Acel care, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu.
28„Iată, voiesc să aveți știre,
Despre ce au ei, moștenire:
Eu fi-voi moștenirea lor!
Deci al lui Israel popor
Trebuie, astfel, ca să știe,
Să nu le dea nici o moșie,
Căci Eu voi fi moșia lor!”
29„Drept hrană a preoților,
Sunt darurile de mâncare
Ce le aduce fiecare,
Sau jertfele ce-s cu menire
De vină ori de ispășire,
Și tot ce fi-va închinat
Lui Dumnezeu și-I va fi dat
De Israel, după dorință,
Adică prin făgăduință.
Toate acestea-s ale lor:
Sunt, deci, ale preoților.
30Cele dintâi roade luate
Din câmpuri, lor le vor fi date.
De-asemenea, le va fi dată
Și partea ce e ridicată
Din toate darurile care
Aduse sunt, pentru mâncare.
Pârga făinii voastre, voi,
La preoți, o veți da apoi,
Căci astfel, are să se lase,
Mereu, peste-ale voastre case
Și peste-ale voastre cărări,
Noian de binecuvântări.
31Toți preoții nu vor putea,
Pentru mâncare, ca să ia
Din păsările ce-au pierit,
Din vitele ce au sfârșit
A fi de fiare sfâșiate
Sau care, moarte, sunt aflate.”
Selectat acum:
Ezechiel 44: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca