Ezechiel 43
43
1Omul acela m-a luat
Cu el și-apoi ne-am îndreptat
Spre poarta de la răsărit.
2Și iată că eu am zărit
Slava Aceluia pe care,
Israel, Dumnezeu, Îl are,
Cum vine dinspre răsărit
Și al Său glas l-am auzit.
Era ca vuietul pe care
Îl face doar o apă mare.
De slava Lui care venise,
Întreg pământul strălucise.
3Astă vedenie-mi părea
Precum că e asemenea
Cu cea pe care o zărisem
În ziua-n care eu venisem,
Cetatea, să o nimicesc.
Aste vedenii se vădesc
Precum că sunt asemenea
Cu prima, cu vedenia
Pe care o văzusem dar,
La apa râului Chebar.
Când aste lucruri le-am văzut,
Jos, la pământ, eu am căzut.
4Atunci, din ‘naltul cerului,
Văzut-am slava Domnului
Care, în Casă, a venit,
Pe poarta de la răsărit.
5Pe mine, Duhul m-a luat
Și-n curtea care s-a aflat
În curtea cea din interior
M-a dus apoi, iute, în zbor.
Văzut-am Casa Domnului
Plină fiind, de slava Lui!
6Din Casă, eu am auzit
Pe cineva că mi-a vorbit
Și-apoi, când m-am uitat mai bine,
Un om văzut-am, lângă mine.
7Când am privit la fața Lui,
Îmi zise: „Fiu al omului,
Acesta-i locul cel pe care
Al Meu jilț de domnie-l are,
Locul în care, Eu îți spun
Că, tălpile, am să Îmi pun.
Veșnic, voi locui astfel,
În mijlocul lui Israel.
Atuncea, casa cea pe care
Neamul lui Israel o are,
Precum și cei ce-s așezați,
În Israel ca împărați,
Se vor feri să mai greșească,
Numele-Mi sfânt să-Mi pângărească
Prin ale lor curvii, pe care
Le-au săvârșit fără-ncetare
Și-apoi prin trupurile lor
Moarte – ale-mpăraților –
8Ca și în vremea când veneau
Și al lor prag și-l așezau
Lângă al Meu, iar stâlpii lor
Erau alături stâlpilor
Care se dovedeau ai Mei,
Când între Mine și-ntre ei
Numai un zid fusese-aflat.
În acest fel, neîncetat,
Numele-Mi sfânt L-au pângărit,
Prin urâciuni ce-au săvârșit.
De-aceea, în mânia-Mi mare,
I-am mistuit, fără cruțare.
9Însă acuma, să știi bine
Că-ndepărta-voi de la Mine,
Curviile cele pe care
Le-au săvârșit fără-ncetare,
Precum și trupurile lor
Moarte ale-mpăraților,
Și-n mijlocul lui Israel,
Veșnic voi locui astfel.
10Tu, fiu al omului, arată
Templul acesta, de îndată,
Casei aceleia pe care
Neamul lui Israel o are.
Să îl măsoare, să-i privească
Planul și-n urmă să roșească
Din pricina păcatelor
Și a nelegiuirii lor.
11De-au să roșească imediat
De felu-n care s-au purtat,
Arată-le chipul pe care
Toată această casă-l are,
Precum și-ale ei întocmiri,
Porțile ei, intrări, ieșiri,
Cu planurile-alcătuite,
Cu legile orânduite.
Tot ceea ce aici zărești,
Sub ochii lor să zugrăvești,
Ca legile să le păzească,
Poruncile să le-mplinească
Cu rânduielile acele,
Făcând întocmai, după ele.
12Aceasta-i legea arătată,
Ce pentru Casă a fost dată.
Apoi, pe vârful muntelui,
Întreg cuprinsul locului
Ce e al Casei, să se știe
Cum că, prea sfânt, are să fie.
Aceasta-i legea cea pe care
Această Casă, doar, o are.
13Măsurile altarului
În coți sunt, iar un cot al lui,
Mai larg – c-o palmă – s-a vădit,
Decât un cot obișnuit.
Altarul, pe o temelie
‘Naltă de-un cot, pus o să fie.
De-asemenea, ea se arată
A fi tot de un cot de lată.
Lat de o palmă s-a vădit
Pervazul ce a-mprejmuit
Altarul și se dovedea
Că el îi era și proptea.
14De la pervaz, pân’ la pământ,
Află dar că doi coți doar sânt.
Coții aceștia, ne-ndoios,
De la pervazul cel de jos
Trebuie măsurați să fie
Și până chiar pe temelie
Cari pe pământ e așezată.
Lățimea de un cot se-arată.
De la pervazul mic, la cel
Care-i mai mare peste el,
Sunt patru coți. S-a măsurat
Și a avut un cot, în lat.
15Altaru-avea o vatră mare,
Vatră care patru coți are,
Iar coarnele altarului
Se înălțau din vatra lui.
Acele coarne ce ieșeau
Din vatra lui, patru erau.
16De doisprezece coți lungime
Și doisprezece coți lățime
Era vatra altarului.
În urmă, laturile lui
Alcătuit-au un pătrat,
Căci patru-n număr s-au aflat.
17De paisprezece coți lungime
Pe paisprezece coți lățime
Era pervazu-altarului
Ce se afla în jurul lui,
Iar marginile, sus aflate,
Sunt de jumate cot, de late.
Și temelia ce-o avea,
De-un cot de lată, se vădea.
Treptele sale, negreșit,
Se îndreptau spre răsărit.”
18După aceea, glasul Lui
Îmi zise: „Fiu al omului,
Așa a zis Cel cari, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu:
„Iată acuma, așadar,
Legi privitoare la altar,
Pentru acele zile-n care
Vor împlini a lui lucrare.
Cu sânge au să îl stropească
Și-arderi de tot au să jertfească.
19Să dai, atunci, preoților –
Din ramura Leviților,
Cari sunt feciorii cei pe care
Țadoc, urmași, în lume-i are
Și cari, în urmă, au să vie
Pentru ca să-Mi slujească Mie –
Câte-un vițel, având menire
De jertfă pentru ispășire.
20Să iei dar, din sângele lui –
Din sângele vițelului –
Și unge coarnele pe care
Altaru-acel, pe el, le are.
Vei unge cu sângele lui
Și marginea pervazului
Și cele patru colțuri care
Pervazul dimprejur le are.
Fă ispășire pentru el,
Să curățești altaru-astfel.
21Să iei vițelul cu menire
De jertfă pentru ispășire,
Căci într-un loc anume-apoi,
Va trebui să-l ardeți voi,
Chiar lângă Casă, pe-un pământ
Afară din Locașul sfânt.
22A doua zi, să pregătești
Un țap pe care să-l jertfești,
Iar cât privește țapu-acel,
Fără cusur să fie el,
Pentru că va avea menire
De jertfă pentru ispășire.
Cu țapul ce ai să-l jertfești,
Altarul ai să-l curățești,
Pentru că ai să faci la fel,
Cum ai făcut cu-acel vițel.
23După ce ai să isprăvești
Cu jertfele ce le jertfești,
Cu cele care au menire
De jertfe pentru ispășire,
Vei mai aduce un vițel.
Fără cusur să fie el.
După aceea – mai pe urmă –
S-aduci și un berbec, din turmă.
Seama să iei ca tot la fel,
Fără cusur, să fie el.
24Să-i duci în fața Domnului
Și să-i dai preoților Lui.
Aceștia au ca să presare
Asupra lor, în urmă, sare
Și-i vor aduce Domnului,
Drept jertfe închinate Lui.
Aceste jertfe se socot
A fi drept ardere de tot.
25Un timp de șapte zile-apoi,
Câte un țap, veți jertfi voi.
Acesta va avea menire
De jertfă pentru ispășire.
Se va jertfi și un vițel;
Fără cusur să fie el.
Are a se jertfi, pe urmă,
Și un berbec, luat din turmă.
De-asemenea, berbecu-acel,
Fără cusur să fie el.
26O săptămână, s-aveți știre
Că se va face ispășire
Pentru altar, neîncetat,
Căci trebuie-a fi curățat.
În felu-acesta – negreșit –
Acel altar va fi sfințit.
27După ce fi-va împlinit
Timpul anume hărăzit,
A opta zi, preoți-apoi,
Jertfele ce le-aduceți voi,
Au să le pună pe altar.
Ele vor fi aduse dar,
Drept jertfe care se socot
Precum că sunt arderi de tot.
Vor mai fi jertfe cu menire
De jertfe pentru mulțumire.
Atunci, față de-al vost’ popor,
Eu fi-voi binevoitor” –
A zis Acel care, mereu,
E Domn, precum și Dumnezeu.
Selectat acum:
Ezechiel 43: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca