Ezechiel 5
5
1„Tu, fiu al omului, să iei,
O sabie. Tăișul ei
Să fie-atât de ascuțit,
Precum e briciul, negreșit.
Capul îți rade-apoi cu ea,
Și barba de asemenea.
O cumpănă de cântărit
Să ai acolo, negreșit,
Să poți, apoi, să cântărești
Părul și să îl împărțești.
2Du-te-n cetate și, în foc,
Vei arde, în al ei mijloc,
A treia parte-a părului,
La împlinirea timpului
Pentru a ei împresurare.
Fă acest lucru, după care,
Altă treime vei avea
Ca să o tai cu sabia,
Pe lângă zidurile-aflate,
Jur împrejur, lângă cetate.
Treimea ce ți-a mai rămas,
Din păr, în acel ultim ceas,
Doar vântului să i se dea,
Căci după ei, trag sabia.
3Dar totuși, câțiva peri, din ei,
În poala hainei să îi iei.
4Din al lor număr, ia – atunci –
Câțiva, în flăcări să-i arunci.
Din peri-aceștia arși, pe loc,
O să se nască un nou foc
Și împotrivă va fi el,
Copiilor lui Israel.”
5Așa vorbește Domnul: „Eu,
Adevăratul Dumnezeu,
Ierusalimul l-am luat
Și-am vrut să fie așezat
În mijlocul neamurilor,
Având în jur, țările lor.
6Dar el, acum, s-a dovedit
Precum că este răzvrătit
În contra legii Mele date
Și a poruncilor lăsate;
El s-a făcut mai vinovat,
Decât cei care s-au aflat
În jur, căci a nesocotit
Legile ce le-am rânduit
Și tot mereu a încălcat
Poruncile ce le-am lăsat.
7De-aceea, Domnul Dumnezeu
A zis: „Pentru că voi, mereu,
Mai îndărătnici v-ați vădit
Decât cei care-au locuit,
În jurul vostru ne-ncetat,
Pentru că voi nu ați urmat
Legile ce le-am poruncit
Și pentru că n-ați folosit
Nici legea care – bunăoară –
E-a celor cari vă înconjoară;
8Ierusalime, să știi bine,
Că necaz mare am pe tine.
De-aceea, Eu îți dau de știre
Că am s-aduc la-ndeplinire
Adevărata-Mi judecată
Și ea va fi desfășurată
Sub ochii neamurilor care,
Azi, ți se află la hotare.
9Din pricină că am văzut
Ce urâciuni mari ai făcut,
Îți fac ce n-am făcut vreodată
Și nu voi face niciodată.
10Iată, părinții – vreau să știi –
Au să-i mănânce pe-ai lor fii,
Iar fii-n urmă mânca-vor,
Și ei, carnea părinților.
Află dar că tot acest rău
Se va-ntâmpla-n mijlocul tău.
Asupră-ți am să-Mi împlinesc
Cuvintele ce le rostesc
Și-n vânturile câte sânt,
Pe fața-ntregului pământ,
Îi risipesc pe-aceia care,
Din tine, vor avea scăpăre.
11De-aceea, Domnul Dumnezeu
A zis: Pe viața Mea jur Eu –
Pentru că tu M-ai părăsit,
Pentru că tu Mi-ai pângărit,
Mereu, Locașul Meu cel sfânt,
Ce se afla pe-al tău pământ,
Cu idolii ce i-ai urmat
Și urâciuni, neîncetat –
Și Eu găsesc acum că-i bine
Să-Mi întorc ochii de la tine.
Mila, în ochii mei, loc n-are
Și nu voi mai avea-ndurare.
12A treia parte o să cadă,
Din ai tăi oameni, morții, pradă,
Prin ciuma care izbucnește
Și foametea ce bântuiește.
Altă treime, după ei,
Prin ascuțișul sabiei
Are să piară-n jurul tău,
Când va veni ceasul cel rău.
În vânturile câte sânt,
Pe fața-ntregului pământ,
Voi risipi treimea care,
Din tine, va avea scăpăre.
O izgonesc, iar după ea,
Apoi, voi scoate sabia.
13Așa-Mi voi potoli mânia
Și Îmi voi domoli urgia.
În felu-acesta, Eu îți spun
Precum că am să Mă răzbun,
Ca să se știe – negreșit –
Că Eu sunt Cel care-a vorbit
Și că Eu, Domnul, Mi-am vărsat
Urgia, cum am înștiințat
Mai dinainte, să se știe
Că am vorbit plin de mânie.
14În vremile de mai târziu,
Te voi preface-ntr-un pustiu
Și te voi face de ocară
Printre cei cari te înconjoară
Și-n fața trecătorilor
Care te văd, întâmplător.
15Numai ocară și rușine
Are să fie peste tine.
Pildă de groază și semn rău,
Pentru cei cari în jurul tău
Se află, vei ajunge-apoi,
Atuncea când Eu duce-voi
La împlinire, negreșit,
Cuvintele ce le-am rostit
În contra ta, plin de mânie
Și-asemenea, plin de urgie,
Precum și cu pedepse care
Avea-vor o asprime mare.
Eu, Domnul, am să vă lovesc
Căci vreau ca să vă nimicesc
Cu ale foametei săgeți
Și morți, astfel, o să cădeți.
16Eu – la nenorocirea care
Vă paște-acum fără-ncetare –
Am să adaug foametea,
Pentru că grijă voi avea
Să sfarm toiagul pâini-apoi
Și să-l iau astfel, de la voi.
17Nu foamea doar are să fie
Asupră-vă, ci fac să vie
Și fiarele, la voi în case,
Fără copii ca să vă lase.
Vărsările de sânge – iată –
Și ciuma cea înfricoșată
Vor trece prin mijlocul tău,
Când va veni ceasul cel rău.
În urma lor, sabia vine
Și se abate peste tine.
Așa va fi, căci – negreșit –
Domnul e Cel care-a vorbit!”
Selectat acum:
Ezechiel 5: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Ezechiel 5
5
1„Tu, fiu al omului, să iei,
O sabie. Tăișul ei
Să fie-atât de ascuțit,
Precum e briciul, negreșit.
Capul îți rade-apoi cu ea,
Și barba de asemenea.
O cumpănă de cântărit
Să ai acolo, negreșit,
Să poți, apoi, să cântărești
Părul și să îl împărțești.
2Du-te-n cetate și, în foc,
Vei arde, în al ei mijloc,
A treia parte-a părului,
La împlinirea timpului
Pentru a ei împresurare.
Fă acest lucru, după care,
Altă treime vei avea
Ca să o tai cu sabia,
Pe lângă zidurile-aflate,
Jur împrejur, lângă cetate.
Treimea ce ți-a mai rămas,
Din păr, în acel ultim ceas,
Doar vântului să i se dea,
Căci după ei, trag sabia.
3Dar totuși, câțiva peri, din ei,
În poala hainei să îi iei.
4Din al lor număr, ia – atunci –
Câțiva, în flăcări să-i arunci.
Din peri-aceștia arși, pe loc,
O să se nască un nou foc
Și împotrivă va fi el,
Copiilor lui Israel.”
5Așa vorbește Domnul: „Eu,
Adevăratul Dumnezeu,
Ierusalimul l-am luat
Și-am vrut să fie așezat
În mijlocul neamurilor,
Având în jur, țările lor.
6Dar el, acum, s-a dovedit
Precum că este răzvrătit
În contra legii Mele date
Și a poruncilor lăsate;
El s-a făcut mai vinovat,
Decât cei care s-au aflat
În jur, căci a nesocotit
Legile ce le-am rânduit
Și tot mereu a încălcat
Poruncile ce le-am lăsat.
7De-aceea, Domnul Dumnezeu
A zis: „Pentru că voi, mereu,
Mai îndărătnici v-ați vădit
Decât cei care-au locuit,
În jurul vostru ne-ncetat,
Pentru că voi nu ați urmat
Legile ce le-am poruncit
Și pentru că n-ați folosit
Nici legea care – bunăoară –
E-a celor cari vă înconjoară;
8Ierusalime, să știi bine,
Că necaz mare am pe tine.
De-aceea, Eu îți dau de știre
Că am s-aduc la-ndeplinire
Adevărata-Mi judecată
Și ea va fi desfășurată
Sub ochii neamurilor care,
Azi, ți se află la hotare.
9Din pricină că am văzut
Ce urâciuni mari ai făcut,
Îți fac ce n-am făcut vreodată
Și nu voi face niciodată.
10Iată, părinții – vreau să știi –
Au să-i mănânce pe-ai lor fii,
Iar fii-n urmă mânca-vor,
Și ei, carnea părinților.
Află dar că tot acest rău
Se va-ntâmpla-n mijlocul tău.
Asupră-ți am să-Mi împlinesc
Cuvintele ce le rostesc
Și-n vânturile câte sânt,
Pe fața-ntregului pământ,
Îi risipesc pe-aceia care,
Din tine, vor avea scăpăre.
11De-aceea, Domnul Dumnezeu
A zis: Pe viața Mea jur Eu –
Pentru că tu M-ai părăsit,
Pentru că tu Mi-ai pângărit,
Mereu, Locașul Meu cel sfânt,
Ce se afla pe-al tău pământ,
Cu idolii ce i-ai urmat
Și urâciuni, neîncetat –
Și Eu găsesc acum că-i bine
Să-Mi întorc ochii de la tine.
Mila, în ochii mei, loc n-are
Și nu voi mai avea-ndurare.
12A treia parte o să cadă,
Din ai tăi oameni, morții, pradă,
Prin ciuma care izbucnește
Și foametea ce bântuiește.
Altă treime, după ei,
Prin ascuțișul sabiei
Are să piară-n jurul tău,
Când va veni ceasul cel rău.
În vânturile câte sânt,
Pe fața-ntregului pământ,
Voi risipi treimea care,
Din tine, va avea scăpăre.
O izgonesc, iar după ea,
Apoi, voi scoate sabia.
13Așa-Mi voi potoli mânia
Și Îmi voi domoli urgia.
În felu-acesta, Eu îți spun
Precum că am să Mă răzbun,
Ca să se știe – negreșit –
Că Eu sunt Cel care-a vorbit
Și că Eu, Domnul, Mi-am vărsat
Urgia, cum am înștiințat
Mai dinainte, să se știe
Că am vorbit plin de mânie.
14În vremile de mai târziu,
Te voi preface-ntr-un pustiu
Și te voi face de ocară
Printre cei cari te înconjoară
Și-n fața trecătorilor
Care te văd, întâmplător.
15Numai ocară și rușine
Are să fie peste tine.
Pildă de groază și semn rău,
Pentru cei cari în jurul tău
Se află, vei ajunge-apoi,
Atuncea când Eu duce-voi
La împlinire, negreșit,
Cuvintele ce le-am rostit
În contra ta, plin de mânie
Și-asemenea, plin de urgie,
Precum și cu pedepse care
Avea-vor o asprime mare.
Eu, Domnul, am să vă lovesc
Căci vreau ca să vă nimicesc
Cu ale foametei săgeți
Și morți, astfel, o să cădeți.
16Eu – la nenorocirea care
Vă paște-acum fără-ncetare –
Am să adaug foametea,
Pentru că grijă voi avea
Să sfarm toiagul pâini-apoi
Și să-l iau astfel, de la voi.
17Nu foamea doar are să fie
Asupră-vă, ci fac să vie
Și fiarele, la voi în case,
Fără copii ca să vă lase.
Vărsările de sânge – iată –
Și ciuma cea înfricoșată
Vor trece prin mijlocul tău,
Când va veni ceasul cel rău.
În urma lor, sabia vine
Și se abate peste tine.
Așa va fi, căci – negreșit –
Domnul e Cel care-a vorbit!”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca