Ezechiel 6
6
1Apoi, cuvântul Domnului
2Îmi zise: „Fiu al omului,
Privește munții cei pe care
Neamul lui Israel îi are.
Acelor munți să le vorbești
Și-n contra lor să prorocești.
3Vorbește-le în acest fel
Și zi: „Munți ai lui Israel,
Iată cuvântul Domnului
Ce l-am adus din partea Lui!
Așa vorbește Dumnezeu
Acuma dar, prin glasul meu,
Spre dealuri, văi și văgăuni,
Spre munți și spre-ale lor genuni:
„Vă voi trimite sabia
Și-am să vă nimicesc cu ea.
4Altarele – de voi zidite –
Au să vă fie pustiite,
Iar stâlpii ce sunt închinați
Doar soarelui, vor fi tăiați.
În fața idolilor lor,
Ai voștri oameni pieri-vor.
5După ce le voi face-astfel
Copiilor lui Israel,
Pun trupurile morților
În fața idolilor lor,
Căci lângă-altare, Eu voiesc,
Oasele să vă risipesc.
6În orice loc voi vă găsiți –
Oriunde o să locuiți –
Cetățile vă nimicesc.
De-asemenea, vă pustiesc
Și înălțimile pe care
Le-ați ridicat. Zdrobesc altare
Și au să zacă părăsite,
Pentru că fi-vor pustiite.
Idolii vă vor fi sfărmați,
Iar stâlpii ce sunt închinați
În cinstea soarelui, zdrobiți
Ajunge-vor și nimiciți.
Lucrările, de voi zidite,
Vor fi, cu toate, nimicite.
7În al vost’ mijloc, au să cadă
Oamenii voștri, morții, pradă.
În acest fel, veți ști mereu,
Că Eu sunt Domnul Dumnezeu.
8Dar voi lăsa o rămășiță,
Ieșită din a voastră viță.
De sabie, va fi cruțată,
Atunci când fi-va-mprăștiată
Printre popoarele ce sânt
Pe fața-ntregului pământ.
9Aceia cari au să trăiască,
De Mine au să-și amintească
În mijlocul neamurilor,
Pe unde rămășița lor
Are să fie izgonită
Și va ajunge-a fi robită.
Am să zdrobesc, în acea țară,
Inima lor cea preacurvară –
Cari necredință a vădit –
Și ochii lor care-au curvit
Cu idolii ce i-au avut.
Scârbă li se va fi făcut,
Din pricina păcatelor,
Precum și-a urâciunilor
Pe care ei le-au săvârșit.
10În felu-acesta, negreșit,
Ei au să știe tot mereu,
Că Eu sunt Domnul Dumnezeu
Și nu degeaba am lăsat
Tot răul ce i-a apăsat.”
11Al nostru Domn și Dumnezeu
Mi-a zis așa: „Bate mereu,
Din mâini și din picioare-apoi,
Și strigă: „Vai! Vai, pentru noi!”
Din pricina acelor rele
Și-a urâciunilor acele
Făcute de casa pe care
Neamul lui Israel o are,
Casă ce va cădea lovită
De sabie și nimicită
Va fi de ciumă, de nevoi
Și de al foametei șuvoi.
12Cel cari departe-o să se ție,
Ucis de ciumă o să fie.
Pe cel ce-aproape o să stea,
O să-l ucidă sabia.
Al foamei colți au să se-arate
Pentru cel care, în cetate,
Rămâne-va, pentru că – iată –
Ea o să fie-mpresurată.
Așa-Mi voi potoli mânia
Și Îmi voi domoli urgia.
13Când ai voști’ oameni au să cadă,
În al vost’ mijloc, morții, pradă,
Când morții voști’ vor fi aflați
Printre altare-mprăștiați
Și printre toți idolii lor
Pe culmile dealurilor,
Pe munți-nalți și semețiți
Sau sub copacii înverziți,
Precum și sub acei stejari,
Stufoși, cu ramurile mari –
Adică unde își ardeau
Tămâia ce o aduceau,
Prin care, un miros plăcut,
Pentru-ai lor idoli au făcut –
Atuncea doar, vor ști că Eu
Sunt al lor Domn și Dumnezeu.
14Al Meu braț amenințător
Îl voi întinde-n contra lor,
Pentru că vreau ca să le fie,
Țara, deșartă și pustie –
Chiar din pustie începând,
Până la Dibla ajungând –
Oriunde am să îi zăresc
Că locuință își găsesc.
Atuncea doar, vor ști că Eu
Sunt al lor Domn și Dumnezeu.”
Selectat acum:
Ezechiel 6: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Ezechiel 6
6
1Apoi, cuvântul Domnului
2Îmi zise: „Fiu al omului,
Privește munții cei pe care
Neamul lui Israel îi are.
Acelor munți să le vorbești
Și-n contra lor să prorocești.
3Vorbește-le în acest fel
Și zi: „Munți ai lui Israel,
Iată cuvântul Domnului
Ce l-am adus din partea Lui!
Așa vorbește Dumnezeu
Acuma dar, prin glasul meu,
Spre dealuri, văi și văgăuni,
Spre munți și spre-ale lor genuni:
„Vă voi trimite sabia
Și-am să vă nimicesc cu ea.
4Altarele – de voi zidite –
Au să vă fie pustiite,
Iar stâlpii ce sunt închinați
Doar soarelui, vor fi tăiați.
În fața idolilor lor,
Ai voștri oameni pieri-vor.
5După ce le voi face-astfel
Copiilor lui Israel,
Pun trupurile morților
În fața idolilor lor,
Căci lângă-altare, Eu voiesc,
Oasele să vă risipesc.
6În orice loc voi vă găsiți –
Oriunde o să locuiți –
Cetățile vă nimicesc.
De-asemenea, vă pustiesc
Și înălțimile pe care
Le-ați ridicat. Zdrobesc altare
Și au să zacă părăsite,
Pentru că fi-vor pustiite.
Idolii vă vor fi sfărmați,
Iar stâlpii ce sunt închinați
În cinstea soarelui, zdrobiți
Ajunge-vor și nimiciți.
Lucrările, de voi zidite,
Vor fi, cu toate, nimicite.
7În al vost’ mijloc, au să cadă
Oamenii voștri, morții, pradă.
În acest fel, veți ști mereu,
Că Eu sunt Domnul Dumnezeu.
8Dar voi lăsa o rămășiță,
Ieșită din a voastră viță.
De sabie, va fi cruțată,
Atunci când fi-va-mprăștiată
Printre popoarele ce sânt
Pe fața-ntregului pământ.
9Aceia cari au să trăiască,
De Mine au să-și amintească
În mijlocul neamurilor,
Pe unde rămășița lor
Are să fie izgonită
Și va ajunge-a fi robită.
Am să zdrobesc, în acea țară,
Inima lor cea preacurvară –
Cari necredință a vădit –
Și ochii lor care-au curvit
Cu idolii ce i-au avut.
Scârbă li se va fi făcut,
Din pricina păcatelor,
Precum și-a urâciunilor
Pe care ei le-au săvârșit.
10În felu-acesta, negreșit,
Ei au să știe tot mereu,
Că Eu sunt Domnul Dumnezeu
Și nu degeaba am lăsat
Tot răul ce i-a apăsat.”
11Al nostru Domn și Dumnezeu
Mi-a zis așa: „Bate mereu,
Din mâini și din picioare-apoi,
Și strigă: „Vai! Vai, pentru noi!”
Din pricina acelor rele
Și-a urâciunilor acele
Făcute de casa pe care
Neamul lui Israel o are,
Casă ce va cădea lovită
De sabie și nimicită
Va fi de ciumă, de nevoi
Și de al foametei șuvoi.
12Cel cari departe-o să se ție,
Ucis de ciumă o să fie.
Pe cel ce-aproape o să stea,
O să-l ucidă sabia.
Al foamei colți au să se-arate
Pentru cel care, în cetate,
Rămâne-va, pentru că – iată –
Ea o să fie-mpresurată.
Așa-Mi voi potoli mânia
Și Îmi voi domoli urgia.
13Când ai voști’ oameni au să cadă,
În al vost’ mijloc, morții, pradă,
Când morții voști’ vor fi aflați
Printre altare-mprăștiați
Și printre toți idolii lor
Pe culmile dealurilor,
Pe munți-nalți și semețiți
Sau sub copacii înverziți,
Precum și sub acei stejari,
Stufoși, cu ramurile mari –
Adică unde își ardeau
Tămâia ce o aduceau,
Prin care, un miros plăcut,
Pentru-ai lor idoli au făcut –
Atuncea doar, vor ști că Eu
Sunt al lor Domn și Dumnezeu.
14Al Meu braț amenințător
Îl voi întinde-n contra lor,
Pentru că vreau ca să le fie,
Țara, deșartă și pustie –
Chiar din pustie începând,
Până la Dibla ajungând –
Oriunde am să îi zăresc
Că locuință își găsesc.
Atuncea doar, vor ști că Eu
Sunt al lor Domn și Dumnezeu.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca