Ezra 3
3
Altarul arderilor
1În vremea când se potrivea
Luna a șaptea că-ncepea,
În ale lor cetăți ședeau
Cei cari din Israel erau.
Apoi, cu toți se adunară
Și la Ierusalim plecară.
2Atuncea Iosua – cel care,
Pe Ioțadac, părinte-l are –
Cu frații, cu Zorobabel –
Cari fiu îi e lui Șaltiel –
Fiind și el, de-asemenea,
Cu frații pe care-i avea,
Grabnic, la lucru au pornit
Și un altar I-au construit
Lui Dumnezeu, voind astfel,
Arderi de tot, să dea, pe el,
Pentru cinstirea Domnului,
După cum cere Legea Lui
Care, prin Moise, e venită
Și trebuie a fi-mplinită.
3Noul altar a fost făcut
Pe locul care l-a avut
Cu multă vreme înainte,
Chiar dacă ei luau aminte
La cei ce-n țară se aflau
Și chiar dacă speriați erau.
Jertfe-au adus cari se socot
A fi drept ardere de tot,
Când zorile s-au arătat
Și-apoi când seara s-a lăsat.
4A corturilor sărbătoare,
A prăznuit-o fiecare,
Așa după cum se cerea –
Cum se scrisese despre ea –
Și-arderi de tot au dăruit,
După cum fost-a poruncit
Că trebuie ca să se dea
În fiecare zi, din ea.
5După aceea, a fost dată
Jertfa ce este necurmată,
De lună nouă și cea care
Se-aduce pentru sărbătoare.
Pe lângă jertfele-arătate,
De-asemenea au mai fost date
Și jertfe care se vădeau
De bună voie, că erau.
Ele-au fost date Domnului,
De către-ntreg poporul Lui.
6Când luna-a șaptea începuse –
Din prima zi – au fost aduse
Jertfe în dar, cari se socot
A fi drept ardere de tot
Făcute-n cinstea Domnului,
Cu toate că la Templul Lui,
Lucrarea încă nu-ncepuse,
Căci temelii nu au fost puse.
7Au dat argint meșterilor
Pietrari, dar și tâmplarilor.
Au dat merinde și ulei
Și băutură la acei
Care de la Sidon erau
Sau celor cari din Tir veneau,
S-aducă lemn de cedru care
A trebuit adus pe mare,
Până la Iafo, din Liban,
Așa precum avură-n plan
Când învoire-au căpătat
Chiar de la Cir cari așezat
Fusese, drept stăpânitor,
Peste al Persiei popor.
Punerea temeliilor Templului
8Al doilea an se împlinise,
De când poporul se găsise
Liber, din nou, în țara lui,
Venit la Casa Domnului,
De la Ierusalim. Sosise
Luna a doua, când pornise,
La lucru, al lui Șaltiel
Fecior, chemat Zorobabel,
Cu ai săi frați și-asemenea,
Cu Iosua, cari se vădea
Fiul lui Ioțadac. Cu ei,
Erau preoți, Leviți și cei
Cari din robie-atunci scăpară
Și se întoarseră în țară.
Leviți-au fost cei ce vegheau
Lucrările ce se făceau.
De la ani douăzeci, în sus,
Erau toți cei pe cari i-au pus
Să fie supraveghetori
Pe lucru și pe lucrători.
9Iar Iosua, având cu el
Pe ai săi frați, pe Cadmiel –
Care de-asemeni s-a vădit
De ai lui frați că e-nsoțit –
Cu ai lui Henadad copii,
Dar și cu ai lui Iuda fii
Și cu Leviții, privegheau
Lucrările ce se făceau
La Casa Celui cari, mereu,
E-adevăratul Dumnezeu.
10Când lucrători-au început
Și temelie i-au făcut
Casei lui Dumnezeu, veniră
Toți preoții. Ei se gătiră
Cu straiele ce se cereau.
De-asemeni, trâmbițe purtau.
Leviții – fii cei pe care,
Asaf, urmași, în lume-i are –
Chimvalele și-au pregătit,
Așa precum a rânduit
David, când fost-a împărat,
Și-n acest fel L-au lăudat
Pe Dumnezeul Cel pe care
Neamul lui Israel Îl are.
11Cântau și-L preamăreau mereu,
Pe-al lui Israel Dumnezeu,
Zicând astfel: „Domnul e mare,
E bun și plin de îndurare,
Iar îndurarea Domnului
Ține în veacul veacului!”
Întreg poporul adunat,
Pe Dumnezeu, L-a lăudat
Și era plin de bucurie,
Că se pusese temelie,
Din nou, la Casa cea pe care,
Domnu-n Ierusalim o are.
12Dar mulți din preoți, iar cu ei
Și mulți dintre Leviți cei
Mai vârstnici, cu mulți din cei cari,
Peste familii sunt mai mari –
Cari sunt din cei ce au știut
Casa ce-a fost la început –
Când au văzut că se puneau
Iar temeliile, plângeau.
Alții, în schimb, de bucurie,
Chiote-au scos, de veselie,
13Încât nu s-a deosebit
Plânsul, de chiotul vădit
De bucurie. Mulți plângeau,
În timp ce alții chiuiau,
Iar gălăgia lor cea mare
Se auzea din depărtare.
Selectat acum:
Ezra 3: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Ezra 3
3
Altarul arderilor
1În vremea când se potrivea
Luna a șaptea că-ncepea,
În ale lor cetăți ședeau
Cei cari din Israel erau.
Apoi, cu toți se adunară
Și la Ierusalim plecară.
2Atuncea Iosua – cel care,
Pe Ioțadac, părinte-l are –
Cu frații, cu Zorobabel –
Cari fiu îi e lui Șaltiel –
Fiind și el, de-asemenea,
Cu frații pe care-i avea,
Grabnic, la lucru au pornit
Și un altar I-au construit
Lui Dumnezeu, voind astfel,
Arderi de tot, să dea, pe el,
Pentru cinstirea Domnului,
După cum cere Legea Lui
Care, prin Moise, e venită
Și trebuie a fi-mplinită.
3Noul altar a fost făcut
Pe locul care l-a avut
Cu multă vreme înainte,
Chiar dacă ei luau aminte
La cei ce-n țară se aflau
Și chiar dacă speriați erau.
Jertfe-au adus cari se socot
A fi drept ardere de tot,
Când zorile s-au arătat
Și-apoi când seara s-a lăsat.
4A corturilor sărbătoare,
A prăznuit-o fiecare,
Așa după cum se cerea –
Cum se scrisese despre ea –
Și-arderi de tot au dăruit,
După cum fost-a poruncit
Că trebuie ca să se dea
În fiecare zi, din ea.
5După aceea, a fost dată
Jertfa ce este necurmată,
De lună nouă și cea care
Se-aduce pentru sărbătoare.
Pe lângă jertfele-arătate,
De-asemenea au mai fost date
Și jertfe care se vădeau
De bună voie, că erau.
Ele-au fost date Domnului,
De către-ntreg poporul Lui.
6Când luna-a șaptea începuse –
Din prima zi – au fost aduse
Jertfe în dar, cari se socot
A fi drept ardere de tot
Făcute-n cinstea Domnului,
Cu toate că la Templul Lui,
Lucrarea încă nu-ncepuse,
Căci temelii nu au fost puse.
7Au dat argint meșterilor
Pietrari, dar și tâmplarilor.
Au dat merinde și ulei
Și băutură la acei
Care de la Sidon erau
Sau celor cari din Tir veneau,
S-aducă lemn de cedru care
A trebuit adus pe mare,
Până la Iafo, din Liban,
Așa precum avură-n plan
Când învoire-au căpătat
Chiar de la Cir cari așezat
Fusese, drept stăpânitor,
Peste al Persiei popor.
Punerea temeliilor Templului
8Al doilea an se împlinise,
De când poporul se găsise
Liber, din nou, în țara lui,
Venit la Casa Domnului,
De la Ierusalim. Sosise
Luna a doua, când pornise,
La lucru, al lui Șaltiel
Fecior, chemat Zorobabel,
Cu ai săi frați și-asemenea,
Cu Iosua, cari se vădea
Fiul lui Ioțadac. Cu ei,
Erau preoți, Leviți și cei
Cari din robie-atunci scăpară
Și se întoarseră în țară.
Leviți-au fost cei ce vegheau
Lucrările ce se făceau.
De la ani douăzeci, în sus,
Erau toți cei pe cari i-au pus
Să fie supraveghetori
Pe lucru și pe lucrători.
9Iar Iosua, având cu el
Pe ai săi frați, pe Cadmiel –
Care de-asemeni s-a vădit
De ai lui frați că e-nsoțit –
Cu ai lui Henadad copii,
Dar și cu ai lui Iuda fii
Și cu Leviții, privegheau
Lucrările ce se făceau
La Casa Celui cari, mereu,
E-adevăratul Dumnezeu.
10Când lucrători-au început
Și temelie i-au făcut
Casei lui Dumnezeu, veniră
Toți preoții. Ei se gătiră
Cu straiele ce se cereau.
De-asemeni, trâmbițe purtau.
Leviții – fii cei pe care,
Asaf, urmași, în lume-i are –
Chimvalele și-au pregătit,
Așa precum a rânduit
David, când fost-a împărat,
Și-n acest fel L-au lăudat
Pe Dumnezeul Cel pe care
Neamul lui Israel Îl are.
11Cântau și-L preamăreau mereu,
Pe-al lui Israel Dumnezeu,
Zicând astfel: „Domnul e mare,
E bun și plin de îndurare,
Iar îndurarea Domnului
Ține în veacul veacului!”
Întreg poporul adunat,
Pe Dumnezeu, L-a lăudat
Și era plin de bucurie,
Că se pusese temelie,
Din nou, la Casa cea pe care,
Domnu-n Ierusalim o are.
12Dar mulți din preoți, iar cu ei
Și mulți dintre Leviți cei
Mai vârstnici, cu mulți din cei cari,
Peste familii sunt mai mari –
Cari sunt din cei ce au știut
Casa ce-a fost la început –
Când au văzut că se puneau
Iar temeliile, plângeau.
Alții, în schimb, de bucurie,
Chiote-au scos, de veselie,
13Încât nu s-a deosebit
Plânsul, de chiotul vădit
De bucurie. Mulți plângeau,
În timp ce alții chiuiau,
Iar gălăgia lor cea mare
Se auzea din depărtare.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca