YouVersion
Pictograma căutare

Geneza 28

28
Fuga lui Iacov în Mesopotamia
1Isac, pe Iacov, l-a chemat,
La el, l-a binecuvântat
Ș-apoi astfel, i-a poruncit:
„Ascultă-mă! E de dorit –
Atunci când te căsătorești –
Nevastă, să nu îți găsești,
Din fetele lui Canaan.
2Scoală! Te du-n Padan-Aran
Și caută-l pe Betuel –
E tatăl mamei tale, el;
Laban i-e frate, mamei tale.
Alege, din fiicele sale,
Soție, ca să te urmeze.
3Deci să te binecuvânteze
Acela care e mereu
Atotputernic Dumnezeu#28:3 Numele-acesta-n evreiește,Prin El-Șadai se tălmăcește.!
Să facă, mare ca să crești
Și foarte mult să te-nmulțești,
Încât să vină ziua-n care,
Să fii o ceată de popoare!
4Ce, lui Avram, Domnul i-a dat –
Cu ce l-a binecuvântat –
A lui țară, să ți-o dea ție
Și-urmașilor ce au să-ți vie!
Acum, în țară, ești străin.
În vremurile care vin,
De la Avram, s-o moștenești
Și astfel, tu s-o stăpânești.”
5Iacov, de drum, s-a pregătit
Și-apoi, așa cum a dorit
Isac, plecă-n Padan-Aran,
La a sa rudă – la Laban;
Rebeca e soră cu el,
Iar tatăl lor e Betuel.
Doi fii, Rebeca-a dobândit:
Esau și Iacov s-au numit.
Esau mai ia o nevastă
6Esau văzu, pe tatăl lui,
Că-i dă povețe fratelui
Spunându-i „Nu cumva să-ți iei,
Drept soață, una din femei –
Din fetele lui Canaan –
Ci du-te în Padan-Aran.”
7Văzut-a că și-a ascultat
Iacov, părinții, și-a plecat,
Așa precum ei au dorit.
8Abia atunci, s-a dumirit
Că nu-i plăcea, tatălui lui,
De fetele Canaanului
9Și-a mers, grăbit, la Ismael,
Să-și ia nevastă, de la el.
Alese dar, pe Mahalat,
Cu care s-a și însurat.
Ea-i fiică a lui Ismael –
Al lui Avram fiu este el,
Iar Nabaiot, fratele lui –
Aceasta-i spița neamului.
Scara cerului
10Către Beer-Șeba se pornise
Iacov, și-nspre Haran cotise.
11Găsind un loc, pentru popas,
El, peste noapte, a rămas,
Căci soarele a asfințit.
Drept căpătâi, și-a potrivit
O piatră și-apoi s-a culcat.
12A adormit și a visat
O scară mare – rezemată
Jos, pe pământ – și înălțată,
Cu vârful, pân’ la cer. Erau
Mulți îngeri, care se urcau
13Pe scara ‘ceea. Sus#28:13 Un alt sens al expresieiE definit prin „lângă ei”. ședea
Domnul, care îi priveghea.
Atuncea, zise Dumnezeu:
„Sunt Domnul, tatălui tău, Eu –
Al lui Avram și-al lui Isac –
Și iată ce-am de gând să fac:
Pământul, unde ești culcat,
Să știi că ție-ți va fi dat.
Va fi al seminției tale,
14Căci iată, am găsit cu cale,
Să-ți înmulțesc sămânța. Ea
Va fi precum e pulberea.
Te vei întinde-n asfințit,
La fel de mult și-n răsărit;
Și-n miazăzi asemenea,
Și-n miazănoapte. Vor avea,
În tine, binecuvântare,
Ale pământului popoare.
15Privește! Eu, cu tine, sânt:
Te voi conduce, pe pământ,
Încât, oriunde-ai să te-așezi,
Voi fi cu tine. Ai să vezi!
Te voi aduce înapoi,
Căci nu te las, și face-voi
Totul, așa cum am promis!”
16Când Iacov s-a trezit, a zis:
„Cu-adevărat, eu L-am văzut,
Aici, pe Domnul! N-am știut!”
El, tare, s-a înspăimântat
17Și-a spus: „E-un loc înfricoșat!
Aici e Casa Domnului,
De-asemeni, poarta cerului!”
18În zori de zi, când s-a sculat,
Piatra pe care s-a culcat,
A ridicat-o stâlp – în semn
De amintire. Untdelemn,
Pe vârful ei, el a turnat,
19Iar locului, nume i-a dat
„Betel” – ce-nseamnă-n graiul lui,
Că este „Casa Domnului”.
‘Nainte ca nume să-i dea,
Cetatea, Luz, se mai numea.
20Iacov făcu o juruință:
„De voi avea eu biruință,
De Domnul dacă-s însoțit –
Oriunde mă voi fi găsit –
Cât sunt în pribegia mea,
Și dacă pâine voi avea
Și haine, ca să mă îmbrac
21Și mă va ajuta să fac –
Cu bine – drumul înapoi,
La tatăl meu, atuncea voi
Statornici un legământ,
Iar Dumnezeu, pe-acest pământ,
Are să-mi fie Domn, mereu!
22Stâlpul acest – pe care eu,
Astăzi, aici l-am ridicat,
Spre-a-mi aminti ce am visat –
Va fi casa lui Dumnezeu.
Plăti-voi zeciuială eu,
Din tot ceea ce voi avea –
Din ce va fi averea mea.

Selectat acum:

Geneza 28: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te