Geneza 29
29
Iacov la Laban
1La drum dar, Iacov a pornit,
Spre țara de la Răsărit.
2Pe câmp, văzut-a o fântână;
Iar lângă ea, era o stână
Și trei turme de oi – în tihnă –
Acolo își cătau odihnă.
Ciobanii, dimprejur, veneau
Aici, și turma-și adăpau.
Capac, fântâna ‘ceea are
Pe gura ei, o piatră mare.
3Când turmele se adunau,
Ciobanii, toți, se opinteau,
Piatra s-o dea, de pe fântână.
Luau apoi găleți, în mână,
Iar după ce își adăpau
Turmele, o acopereau.
4Iacov a zis păstorilor:
„De unde sunteți, fraților?”
„Cu toții suntem din Haran.”
5„Cunoașteți, oare, pe Laban? –
Pe fiul lui Nahor?” „Îl știm.”
6„E sănătos?” „Așa gândim.”
Tocmai atunci, s-a nimerit,
Cum că Rahela a venit,
Cu turmele ce le avea,
Pentru ca apă să le dea.
Rahela-i fiica lui Laban –
A rudei sale, din Haran.
7Iacov a spus păstorilor:
„Soarele-i sus – deci, fraților,
E prea devreme s-adunați
Vitele, să le adăpați.
Dați oilor apă, și-apoi,
Merg la pășune, înapoi.”
8Ei i-au răspuns: „Nu. Nu putem –
Puțini la număr, cum suntem –
Ca piatra să o răsturnăm.
Trebuie dar, să așteptăm
Turmele toate. Ne unim
Cu toții, ca să prăvălim
Acest capac, de pe fântână –
Singuri, nu ne e la-ndemână.”
9Încă pe când cu ei vorbea,
Rahela-ncet se-apropia,
Cu oile tatălui ei –
Ea le păzea de obicei.
10Când, pe Rahela, a văzut-o
Și când, apoi, a cunoscut-o
Că este fiica lui Laban –
Acela din Padan-Aran,
Adică tocmai pe cel care,
Măicuța lui, frate îl are –
Iacov se duse la fântână:
A cântărit piatra, în mână,
O dată doar, s-a opintit
Și jos, capacul l-a zvârlit.
El scoase apă mai apoi,
Și adăpă turma de oi,
A rudei lui – a lui Laban,
Fratele mamei, din Haran.
11Când a sfârșit, a sărutat
Pe fata lui Laban și-a stat
Mai la oparte și-a-nceput
Să plângă-ncet. Când l-a văzut,
Rahela s-a apropiat
Și lângă el s-a așezat,
12Iar el i-a spus a lui poveste:
Cum că Rebeca mamă-i este,
Și că Laban îi este rudă.
Fata n-a stat să mai audă,
Ci repede a alergat
Și pe Laban l-a înștiințat.
13Acesta, cum a auzit
De Iacov, iute a ieșit
În calea lui. L-a sărutat,
Cu dragoste l-a-mbrățișat
Și-n casa lui, l-a găzduit.
Iacov, atunci, i-a povestit
Toate câte s-au întâmplat.
14Laban a zis: „Cu-adevărat,
Ești osul meu. De-asemenea,
Tu carne ești, din carnea mea.”
Iacov, la el, a poposit
O lună și s-a odihnit.
Lea și Rahela
15Laban, pe Iacov, l-a chemat
Și-n acest fel a cuvântat:
„Ascultă dar, ce m-am gândit:
Găsesc că nu e potrivit –
Chiar dacă rudă, tu îmi ești –
Doar pe degeaba, să-mi slujești.
Cere-mi simbria ce-o vei vrea.”
16Laban, două copile-avea.
Pe cea dintâi ce-a zămislit-o
Pe lume, Lea a numit-o.
Rahela era cea mai mică.
17Era frumoasă și voinică;
Dar Lea, ochii slabi, i-avea.
18Iacov, pentru că o iubea
Pe cea mai mică, a vorbit:
„Ascultă dar, cum m-am gândit:
Eu, șapte ani, am să-ți slujesc,
Iar pe Rahela o primesc
Drept plată, pentru munca mea,
Căci soață vreau să-mi fie ea.”
19Laban răspunse: „Mă-nvoiesc,
Și fata, eu ți-o dăruiesc.
Doar n-am s-o dărui altuia.
Rămâi, atunci, în slujba mea!”
20Iacov – așa cum au vorbit –
Pentru Rahela a slujit
Fix șapte ani, căci a iubit-o
Din clipa-n care a zărit-o.
Cei șapte ani i s-au părut,
Câteva zile ce-au trecut.
21În urmă, lui Laban i-a zis:
„Dă-mi fata, precum mi-ai promis!
E timpul să intru la ea –
Va fi de-acum, nevasta mea.
Sorocul mi s-a împlinit,
Căci șapte ani, eu ți-am slujit.”
22Laban, atunci, a adunat
Oamenii locului, și-a dat
Mare ospăț. Apoi, s-a dus –
23După ce soarele-a apus –
La Lea, și-o luă zorit.
Când s-a întors cu ea, grăbit,
Lea, la Iacov, a intrat
Iar el, cu ea, s-a-mpreunat.
24Laban, roabă, i-a rânduit –
Leiei – pe Zilpa. A venit,
25Pe lume-o nouă dimineață.
Și iată căci cu Lea-n brață,
Iacov era, când s-a trezit:
„Ce mi-ai făcut?! Nu ți-am slujit,
Pentru Rahela?! Ți-am lucrat!
Acum, de ce m-ai înșelat?!”
26Laban răspunse: „Aicea,
Nu-i obiceiul să se dea
Fata mai mică, înainte.
Mai ai răbdare! Fii cuminte!
27Fă-ți săptămâna, cu Lea,
Iar pe Rahela – și pe ea –
Ți-o dau, de-ai să mă mai slujești,
Alți șapte ani. Te învoiești?”
28Iacov, atunci, s-a învoit.
De la Laban, el a primit
Și pe Rahela, de soție,
29Iar Bilha, roaba ei să fie.
30El, la Rahela, a intrat
Și cu Rahela s-a culcat,
Căci, pe Rahela, o iubea,
Cu mult mai mult, ca pe Lea.
Alți șapte ani a mai slujit,
Socrului său – cum au vorbit.
Copiii făcuți lui Iacov de Lea
31Domnul văzu că nu-i iubită
Lea. S-o facă fericită,
I-a dat copii, că Rahela,
Pe-atuncea, stearpă se afla.
32Lea, astfel, a zămislit
Un fiu, cari Ruben s-a numit.
Ruben înseamnă „Vedeți fiu”,
Căci ea a spus: „Acuma știu:
Domnul, mâhnirea, mi-a văzut
Și-un fiu mi-a dat, de am născut.
Sunt, în sfârșit, iar, fericită! –
De soțul meu, voi fi iubită.”
33Iar a rămas însărcinată
Și-a mai născut, încă o dată,
Un fiu. „Domnul a auzit,
Că soțul meu nu m-a iubit” –
A gândit ea – „și S-a-ndurat
De mine, căci alt fiu, mi-a dat.”
Ea, „Simeon” – nume – i-a pus,
Cari „Ascultare” e tradus.
34Iarăși apoi, a zămislit
Un fiu, pe care l-a numit
Levi, zicând: „Am căpătat
Alt fiu, pentru al meu bărbat.
De-acum, de el, voi fi iubită!
Trei fii i-am dat. Sunt fericită!
De mine, va fi alipit
Căci trei feciori i-am dăruit.”
„Levi”, înseamnă „Alipire”.
35S-a scurs iar timpul, peste fire,
Și Lea, iarăș’, a născut.
Tot un fecior, ea a avut.
„De data asta” – zise – „da,
Pe Domnul Îl voi lăuda!”
„Iuda”, copilului, i-a spus.
Numele-acesta e tradus
Prin „Domnul fie lăudat”.
Să nască, Lea a-ncetat.
Selectat acum:
Geneza 29: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca