Geneza 37:2-11

Iată acum, basmul pe care, Iacov, și al său neam, îl are: Șaptesprezece ani avea Iosif, atuncea când ducea, Pe câmp, turmele tatălui Său Iacov, iar asemeni lui, Cu oile, la câmp, ședeau Și frații săi. Acești erau Fiii – o parte – ai Bilhăi, Iar ceilalți erau ai Zilpăi. Iosif, lui Iacov, îi spunea Ce vorbe rele-i auzea Pe frații săi, că au rostit. Israel mai mult l-a iubit – Din toți copiii ce-i avuse – Pe Iosif, pentru că el fuse Copilul care s-a născut La bătrânețe. I-a făcut Haină pestriță, fiului. Atunci, văzură frații lui, Că Iosif e cel mai iubit, De tatăl lor. L-au pizmuit, Și n-au putut să-i mai vorbească, Nicicând, cu dragoste frățească. Iosif avu un vis. Grăbit, S-a dus de le-a istorisit Și fraților săi, ce-a visat. În liniște l-au ascultat, Iar când sfârșit-a de vorbit, Cu mult mai mult l-au pizmuit. El zise, către ai săi frați: „Veniți încoace și-ascultați Ce am visat. Noi toți eram Plecați la câmp și snopi legam. De-odat’, ce credeți că văd eu?! Văd cum se scoală snopul meu, De unde era așezat, Și stă-n picioare-nconjurat De-ai voștri snopi, ce culcați sânt, Cu toți, cu fața la pământ, În jurul lui.” Când auziră Frații, lui Iosif îi vorbiră: „Tu crezi că vei domni apoi, Sau cârmui-vei peste noi?!” De-atunci, mai mult, l-au pizmuit – Atât pentru ce-a povestit, Cât și pentru visul avut. Ura, mai mare, le-a crescut, Când Iosif mai avu un vis. El și-a chemat frații și-a zis: „Iar am visat: și se făcea Că soarele – luna, și ea – Și încă unsprezece stele – Cu toți – ‘naintea feței mele, Pân’ la pământ, s-au închinat.” Auzind, Iacov l-a mustrat, Spunând: „Ce-nseamnă visul tău?! Doar n-o s-ajung așa de rău, Încât și eu și a ta mamă – Și frații tăi, de bună seamă – S-ajungem să ne așezăm Și-apoi, cu toți să ne-nchinăm În fața ta, pân’ la pământ? Ferească Dumnezeu Cel Sfânt!” Fraților, ura, le-a sporit, Când visul le-a istorisit. Iacov, în schimb, nu a uitat Ceea ce Iosif a visat.

Planuri de citire și Devoționale gratuite în legătură cu Geneza 37:2-11