Hagai 2
2
Slava celui de al doilea Templu
1Când douăzeci și una zile,
Din ale luni-a șaptea file
Trecut-au, iarăși a vorbit
Cuvântul Domnului, venit
Din slăvile cele de sus,
Și lui Hagai astfel i-a spus:
2„Du-te pân’ la Zorobabel –
Cari fiu îi e lui Șaltiel
Și este pus drept dregător
Peste-al Iudeilor popor –
Și-apoi la Iosua cel care
Pe Ioțadac, părinte-l are,
Cari mare preot se vădește.
Du-te la ei și le vorbește:
3„Cine mai este la voi, oare,
Să fi văzut slava cu care,
Întâia Casă înălțată
Fusese-atunci încununată?
Acuma, cum este ea, oare?
În ochii voștri, cum apare?
Nu cumva, aș putea să zic
Că-n ochii voștri-i un nimic?
4Fii tare dar, Zorobabel!” –
Domnul a zis. „Și tu – la fel –
Tu Iosua, acela care
Ești fiul preotului mare,
Cari Ioțadac este chemat!
Te întărește, de îndat’,
Și tu, poporule! Porniți
Lucrul și Casa o zidiți,
Pentru că Eu voi fi cu voi
Și-am să vă însoțesc apoi!” –
A zis, spre știrea tuturor,
Cel care-i Domn al oștilor.
5„Eu voi rămâne credincios
Întotdeauna – ne-ndoios –
Față de legământul Meu,
Pe cari cu voi l-am făcut Eu,
Când de la Egipteni din țară,
Cu al meu braț v-am scos afară!
În al vost’ mijloc, tot mereu –
Iată – se află Duhul Meu!
De-aceea zic: În orice vreme,
Voi nu aveți de ce vă teme!”
6Așa a zis Acel pe care,
Drept Domn al ei, oștirea-L are:
„Încă puțină vreme – iată –
Și-am să mai mișc încă o dată,
Uscat și mare și pământ
Și cerurile câte sânt.
7Voi clătina neamurile.
Am să le iau comorile
Care în urmă vor umplea,
De slavă, toată Casa Mea” –
A cuvântat Acel pe care,
Drept Domn al ei oștirea-L are.
8„Argintul tot este al Meu!
Al Meu e aurul, mereu!” –
A cuvântat Acel pe care,
Drept Domn al ei oștirea-l are.
9„Decât e slava adunată
De Casa cea de prima dată,
Mai mare o să se vădească
Slava ce o s-o dobândească
Casa la care voi lucrați,
Pe care-acum o înălțați!
Aici, dau pace tuturor” –
A zis Domnul oștirilor.
Binecuvântarea făgăduită
10Când douăzeci și patru zile
S-au scurs din ale vremii file,
Din luna care se vădea
A noua-n an că apărea –
La doi ani de când la domnie
Dariu ajunse ca să fie –
Cuvântul Domnului S-a dus
Și prin Hagai astfel a spus:
11„Așa vorbește-Acel pe care,
Drept Domn al ei, oștirea-L are:
„Du-te dar, până la preoți
Și-n urmă să-i întrebi pe toți
Asupra Legii. Fiecare
Să îți răspundă la-ntrebare:
12„Dacă în poala hainei sale,
Găsit-a cineva, cu cale,
A pune-o parte anumită
Din carnea ce a fost sfințită,
Și dacă întâmpla-se-va
Ca al său strai, apoi, cumva –
Întâmplător sau înadins –
De-o pâine se va fi atins,
De untdelemn, vin, ori mâncare,
Sau de bucate fierte, oare,
Aceste lucruri amintite,
Nu au să fie-apoi sfințite?”
Hagai atuncea a făcut
Așa precum i s-a cerut.
Pe preoți, ei i-a întrebat,
Iar ei, „Nu!”, ziseră de-ndat’.
13Hagai le-a pus altă-ntrebare:
„Dacă apoi, din întâmplare,
Are să vină cineva
Și se atinge de ceva,
Din ceea ce-am enumerat –
Omul acel fiind spurcat,
Căci de un mort s-a atins el –
Lucrul atins, va fi la fel?
Ceea ce a atins el are,
Spurcat, în urmă, a fi oare?”
Preoții au răspuns, de-ndat’:
„Ce a atins, va fi spurcat.”
14Hagai a zis, preoților:
„La fel este acest popor –
Și acest neam de-asemenea –
Acuma, înaintea Mea” –
A cuvântat Domnul Cel Sfânt.
„Spurcate mâinile le sânt,
Iar ceea ce ei Mi-au jertfit
Spurcat se-arată, negreșit!
15Priviți atent și căutați
Ca bine seamă să luați,
La tot ceea ce s-a-ntâmplat
Până acum, când s-a-nălțat
Piatra în zidul Templului
Cari se vădește-al Domnului!
16La o grămadă, ei știau
Că douăzeci măsuri aveau;
Dar când au fost la numărat
Zece grămezi doar s-au aflat.
La teasc, apoi, când se duceau
Și cincizeci de măsuri puneau,
Cu toți văzut-au – la sfârșit –
Cum că în teasc nu s-au găsit
Măsurile cele cincizeci
Care s-au pus, ci douăzeci.
17Cu grindină, am aruncat
În grâul ce l-ați semănat;
Și cu rugină l-am lovit
Și cu tăciune, negreșit.
Cu toate-acestea însă, voi
Nu v-ați întors la Mine-apoi.
18Atenți dar, voi să vă uitați
Și bine seamă să luați
La ceea ce s-a petrecut
De când lucrarea a-nceput –
De când a fost întemeiat
Templul – până s-a arătat
Luna aceasta, luna care
A noua e la numărare
Și douăzeci și patru zile
Trecut-au din ale ei file.
Uitați-vă de la-nceput
Și pân’ acum, ce s-a făcut.
19Spuneți-Mi dar, mai era oare –
Cumva – sămânță în grânare?
Din rodul viei, negreșit,
Nimic nu ați mai dobândit.
N-a mai legat rod nici smochinul,
Nici rodiu-apoi, și nici măslinul.
De-acuma, parte veți avea
De binecuvântarea Mea.”
Nimicirea vrăjmașilor și înălțarea lui Zorobabel
20Trecut-au din a lunii file
Doar douăzeci și patru zile,
Când la Hagai, iarăși S-a dus
Cuvântul Domnului și-a spus:
21„Te du pân’ la Zorobabel –
La dregător – și zi-i astfel:
„Voi clătina acest pământ
Și cerurile câte sânt,
22Iar scaunele de domnie
Înlăturate au să fie.
Îi nimicesc pe cei aflați,
Peste popoare, împărați.
Răstorn carele de război
Cu cei ce urcă-n ele-apoi.
Caii și călăreții lor,
Pe fețele câmpiilor,
Am să-i trântesc. Ei vor cădea
Și-i va ucide sabia,
Căci se vor bate între ei,
Pierind toți călăreți-acei.
23Atuncea tu, Zorobabel –
Cari fiu îi ești lui Șaltiel
Și rob al Meu – vei fi luat,
Pentru că te voi fi păstrat
Ca pe-o pecete, căci ales
Ai fost, de Mine. Te-am cules
Eu, cari sunt Domn al tuturor” –
A zis Domnul oștirilor.
Selectat acum:
Hagai 2: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca