Zaharia 1
1
Îndemn la pocăință
1Luna a opta se făcea
Și-al doilea an se dovedea
De când ajunse, la domnie,
Dariu ca așezat să fie,
Când – din înaltul cerului –
Veni Cuvântul Domnului,
La Zaharia, la cel care,
Pe Berechia, tată-l are
Și-apoi pe Ido, căci proroc
Al Domnului, în acel loc,
Se dovedise a fi el.
Cuvântul zise-n acest fel:
2„Iată că Domnu-i supărat!
Pe-ai voști’ părinți, S-a mâniat!
3Le spune dar: „Acel pe care,
Drept Domn al ei, oștirea-l are,
În acest fel a cuvântat:
„Veniți la Mine, de îndat’,
Pentru că doar astfel, apoi,
Am să Mă-ntorc și Eu, la voi.”
4Nu fiți precum sunt cei pe care,
Al vost’ popor părinți îi are,
La cari, ‘nainte, au venit
Prorocii și-astfel le-a vorbit:
„Iată ce-a zis Acel pe care,
Drept Domn al ei, oștirea-L are:
„Vă-ntoarceți din căile-acele,
Din ale voastre fapte rele!”
Însă ei nu M-au ascultat
Și nici aminte n-au luat
La ceea ce le-am poruncit,
Atuncea când Eu le-am vorbit.”
5„Unde-s acum acei pe care,
Al vost’ popor, părinți, îi are?
Prorocii ar fi izbutit,
Veșnic, apoi, să fi trăit?
6Totuși, cuvintele rostite,
Poruncile orânduite
Pe care Eu le-am dăruit
Prorocilor ce M-au slujit,
Nu i-au atins pe-acei pe care,
Al vost’ popor, părinți, îi are?
Atunci, ei s-au întors ‘napoi
Și-n acest fel au zis apoi:
„Domnul oștirii ne-a făcut
Precum a spus de la-nceput,
Căci după fapte, numai, are
A-i răsplăti la fiecare!”
Vedenii
7Nu apucase să apună,
Încă, a unsprezecea lună,
Căci douăzeci și patru zile
Trecut-au din ale ei file.
A unsprezecea lună-aflată
În an, „Șebat”, este chemată.
Anul al doilea se vădea,
De când Dariu împărățea.
Cuvântul Domnului, de sus,
Veni atuncea și S-a dus
La Zaharia, la cel care,
Pe Berechia, tată-l are
Și-apoi pe Ido. Negreșit,
La el, Cuvântul a venit,
Pentru că se vădea proroc
Al Domnului, în acel loc.
Iată dar, ceea ce i-a spus
Cuvântul Cel venit de sus:
8„Noapte era, când m-am uitat
Și iată că am observat
Un călăreț. Un cal avea
Și-acela roșu se vădea.
Omul și calul său s-au dus
Sub un umbrar, între mirți pus.
În urma lor, alți cai veneau:
Albi, murgi și roșii se vădeau.
9Atuncea întrebat-am eu:
„Ce-nseamnă caii, domnul meu?”
Îngerul care a vorbit
Cu mine, mi-a mărturisit:
„Iată, am să-ți destăinuiesc,
Ce semn, caii închipuiesc!”
10Omul care s-a așezat
Chiar între mirți, a cuvântat:
„Ei sunt trimiși de Domnul Sfântul,
Ca să cutreiere pământul!”
11Cai-au vorbit Îngerului
Venit din partea Domnului
Și între mirți fusese-aflat:
„Pământul l-am cutreierat
Și iată că e liniștit,
Fiind de pace-nvăluit!”
12Îngerul Domnului a stat,
Atent și-apoi, a cuvântat:
„Domn al oștirii, până când
Mai zăbovești și n-ai de gând,
Să areți milă și-ndurare
Cetăților din Iuda, oare,
Și-apoi Ierusalimului
Și-asemenea poporului,
De ai lăsat a Ta mânie
Ca șaptezeci de ani să vie,
Asupra lor să bântuiască?”
13Domnu-nceput-a să vorbească
Și Îngerului prinse-ai spune
Atuncea, numai vorbe bune.
14Când Îngerul L-a auzit
S-a-ntors și astfel mi-a vorbit:
„Strigă și zi: „Acel pe care,
Drept Domn al ei, oștirea-L are,
A spus așa, ca să se știe:
„Iată, sunt plin de gelozie,
Pentru Ierusalim și-apoi
Pentru Sion! Să știți dar voi,
15Cum că mânia-Mi se abate
Peste popoarele-ngâmfate.
Căci Eu puțin M-am mâniat,
Dar ele-apoi M-au ajutat
Ca să Mă mânii peste fire
Și să stârnesc nenorocire.
16Tocmai de-aceea, înapoi,
Către Ierusalim apoi,
Am să Mă-ntorc în mila-Mi mare,
Ca să revărs a Mea-ndurare.
În el, din nou se va vedea
Că se înalță Casa Mea
Și va fi iarăși colindat,
Cu frânghia de măsurat.”
17„Strigă și zi: „Acel pe care,
Drept Domn al ei, oștirea-L are,
A spus: „Cetățile acele
Care se-arată ale Mele,
De belșug, parte, vor avea,
Pentru că Eu voi mângâia
Sionu-atunci și – se-nțelege –
Ierusalimu-l voi alege.”
18Îndată, eu mi-am ridicat
Ochii în sus și m-am uitat.
În clipa ‘ceea am văzut
Cum patru coarne-au apărut!
19Atunci, spre Înger, m-am uitat
Uimit și-apoi l-am întrebat:
„Ce e cu coarnele acele?
Ce vor ca să însemne ele?”
El zise: „Aste coarne sânt
Acelea cari, peste pământ,
Pe Iuda l-au împrăștiat,
Ierusalimul totodat’,
Și au făcut, apoi, la fel,
Și cu întregul Israel.”
20Patru fierari, mi-a arătat
21Domnul, iar eu am întrebat:
„Ce vor să facă-aceștia, oare?”
El mi-a răspuns: „Ei sunt cei care
Vin ca să sperie – negreșit –
Coarnele ce l-au risipit
Pe Iuda, de n-a cutezat
Nimeni să mai fi ridicat
Capul. Fierarii vor tăia
Coarnele-acestea – vei vedea –
Căci ele-s ale tuturor
Popoarele neamurilor,
Cari împotrivă doar, au stat,
Țării lui Iuda, ne-ncetat,
Să-i risipească pe acei
Cari sunt locuitori ai ei.”
Selectat acum:
Zaharia 1: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca