Isaia 27
27
1Sabia Domnului – cea mare,
Aspră și negrăit de tare –
În acea zi, o să țâșnească
Din teacă și o să lovească
Leviatanul; după el,
Lovit va fi-n același fel
Și Babilonul; negreșit,
Are să fie-atunci lovit
Și șarpele fugar, de-ndat’,
(Cari și „Asur” mai e chemat).
Lovit va fi Leviatanul,
Iar Domnul Își va urma planul,
Lovind șarpele inelat
(Care, „Babel”, este chemat).
Apoi, precum Domnul a zis,
Balaurul va fi ucis,
Cel ce se află lângă mare
(Și cari, „Egipt”, drept nume, are).
2În ziua ‘ceea, să cântați,
Iar cântecul ce-l înălțați,
Cântat va trebui să fie,
Pentru cea mai aleasă vie.
Iată cuvintele pe care
O să le puneți în cântare:
3„Eu – Domnul – îi sunt Păzitor
Și-o ud mereu, din al Meu nor.
Eu o păzesc, ca nu cumva,
Rău să îi facă cineva.
4Iată, nu am nici o mânie,
Dar dacă voi găsi în vie,
Printre butuci, tufe de spini
Sau de afla-voi mărăcini,
Lupta-voi împotriva lor
Și pradă-i dau flăcărilor.
5Afară doar, dacă vor vrea
Să cate ocrotirea Mea,
Sau dacă vor dori a face,
Cu Mine, chiar atuncea, pace.
6În vremile ce au să vină,
Iacov va prinde rădăcină,
Iar Israel o să rodească
Și-apoi are să odrăslească,
Umplând fața pământului,
În lung și-n lat, cu roada lui.
7Dar oare, Domnul l-a lovit,
Așa după cum au pățit
Toți cei care îl dușmănesc
Și cu mânie îl lovesc?
Ucis a fost, precum erau
Toți cei care îl omorau?
8Când în robie a căzut,
Doar cu măsură l-ai bătut
Atuncea când l-ai pedepsit.
Trimis-ai vânt din răsărit
Și cu puterea lui cea mare,
Tu i-ai luat pe fiecare.
9Nelegiuirea săvârșită
De Iacov, fost-a ispășită
Și iată rodul ce l-a dat
Iertarea, pentru-al său păcat:
Domnu-a făcut pietrele care
Erau cuprinse în altare,
Așa precum e varul, până
S-au prefăcut toate-n țărână.
Idolii Astarteelor
Și-apoi mulțimea stâlpilor
Cari soarelui sunt închinați
Au fost zdrobiți, iar ridicați –
Din nou – în vremea ce-o să vie,
Nicicând ei nu au să mai fie.
10Iată, cetatea ‘ceea care
Se dovedea mare și tare,
E singură și părăsită,
Căci nu mai este locuită.
Vițelul paște-n ea acum
Și mai pășește, pe al ei drum.
În ea, el se mai culcă încă,
Și-ale ei ramuri le mănâncă.
11Când ramurile-i sunt uscate
Rupte-s și focului sunt date.
Femeile au să le-adune
Și-apoi, pe foc, au a le pune.
Acest popor a dovedit
Că de pricepere-i lipsit.
De-aceea, rău nu I-a părut,
De el, Celui ce l-a făcut.
De-aceea, nu i-a arătat
Milă și nici nu l-a iertat.
12În vremea ‘ceea, Domnul are
Să scuture roadele care
Sunt de la matca Râului,
La apele pârâului
Egiptului. Atuncea voi –
Cu toții – veți fi strânși apoi,
Copii din casa cea pe care
Neamul lui Israel o are!
13Trâmbița tare o să sune,
În acea zi, și-o să se-adune
Cei ce-n Egipt sunt surghiuniți
Sau în Asiria-s fugiți.
Vor merge înaintea Lui,
Să se închine Domnului,
Urcând pe muntele Lui sfânt,
Căci la Ierusalim ei sânt.
Selectat acum:
Isaia 27: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Isaia 27
27
1Sabia Domnului – cea mare,
Aspră și negrăit de tare –
În acea zi, o să țâșnească
Din teacă și o să lovească
Leviatanul; după el,
Lovit va fi-n același fel
Și Babilonul; negreșit,
Are să fie-atunci lovit
Și șarpele fugar, de-ndat’,
(Cari și „Asur” mai e chemat).
Lovit va fi Leviatanul,
Iar Domnul Își va urma planul,
Lovind șarpele inelat
(Care, „Babel”, este chemat).
Apoi, precum Domnul a zis,
Balaurul va fi ucis,
Cel ce se află lângă mare
(Și cari, „Egipt”, drept nume, are).
2În ziua ‘ceea, să cântați,
Iar cântecul ce-l înălțați,
Cântat va trebui să fie,
Pentru cea mai aleasă vie.
Iată cuvintele pe care
O să le puneți în cântare:
3„Eu – Domnul – îi sunt Păzitor
Și-o ud mereu, din al Meu nor.
Eu o păzesc, ca nu cumva,
Rău să îi facă cineva.
4Iată, nu am nici o mânie,
Dar dacă voi găsi în vie,
Printre butuci, tufe de spini
Sau de afla-voi mărăcini,
Lupta-voi împotriva lor
Și pradă-i dau flăcărilor.
5Afară doar, dacă vor vrea
Să cate ocrotirea Mea,
Sau dacă vor dori a face,
Cu Mine, chiar atuncea, pace.
6În vremile ce au să vină,
Iacov va prinde rădăcină,
Iar Israel o să rodească
Și-apoi are să odrăslească,
Umplând fața pământului,
În lung și-n lat, cu roada lui.
7Dar oare, Domnul l-a lovit,
Așa după cum au pățit
Toți cei care îl dușmănesc
Și cu mânie îl lovesc?
Ucis a fost, precum erau
Toți cei care îl omorau?
8Când în robie a căzut,
Doar cu măsură l-ai bătut
Atuncea când l-ai pedepsit.
Trimis-ai vânt din răsărit
Și cu puterea lui cea mare,
Tu i-ai luat pe fiecare.
9Nelegiuirea săvârșită
De Iacov, fost-a ispășită
Și iată rodul ce l-a dat
Iertarea, pentru-al său păcat:
Domnu-a făcut pietrele care
Erau cuprinse în altare,
Așa precum e varul, până
S-au prefăcut toate-n țărână.
Idolii Astarteelor
Și-apoi mulțimea stâlpilor
Cari soarelui sunt închinați
Au fost zdrobiți, iar ridicați –
Din nou – în vremea ce-o să vie,
Nicicând ei nu au să mai fie.
10Iată, cetatea ‘ceea care
Se dovedea mare și tare,
E singură și părăsită,
Căci nu mai este locuită.
Vițelul paște-n ea acum
Și mai pășește, pe al ei drum.
În ea, el se mai culcă încă,
Și-ale ei ramuri le mănâncă.
11Când ramurile-i sunt uscate
Rupte-s și focului sunt date.
Femeile au să le-adune
Și-apoi, pe foc, au a le pune.
Acest popor a dovedit
Că de pricepere-i lipsit.
De-aceea, rău nu I-a părut,
De el, Celui ce l-a făcut.
De-aceea, nu i-a arătat
Milă și nici nu l-a iertat.
12În vremea ‘ceea, Domnul are
Să scuture roadele care
Sunt de la matca Râului,
La apele pârâului
Egiptului. Atuncea voi –
Cu toții – veți fi strânși apoi,
Copii din casa cea pe care
Neamul lui Israel o are!
13Trâmbița tare o să sune,
În acea zi, și-o să se-adune
Cei ce-n Egipt sunt surghiuniți
Sau în Asiria-s fugiți.
Vor merge înaintea Lui,
Să se închine Domnului,
Urcând pe muntele Lui sfânt,
Căci la Ierusalim ei sânt.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca