Isaia 28
28
1Vai, de cununa îngâmfată,
Cari este-n Efraim aflată
Și-i a bețivilor pe care
Țara lui Efraim îi are!
Vai, e de floarea veștejită,
Cu care e împodobită
Cununa celor ce se-mbată,
Pe culme-n valea cea bogată!
2Iată că de la Domnu-apare
Un om puternic, un om tare.
Ca o furtună o să vie.
Va fi precum o vijelie,
Ca și o rupere de nor,
Ca și șuvoiul apelor.
Cununa are s-o lovească
Și la pământ o s-o trântească.
3Cununa ‘ceea îngâmfată,
Din Efraim, va fi luată
Și spulberată în picioare,
4Iar a ei veștejită floare –
Cu care este-mpodobită –
Are a fi asemuită
Cu o smochină timpurie
Cari, înainte ca să vie
Culesul, abia e zărită
Și de îndată-i înghițită.
5Când acea zi are să vie,
Domnul oștirii o să fie
Ca o cunună minunată,
Ca o podoabă nestemată,
Pentru cei cari sunt rămășiță
Din a poporului Său viță.
6Duh de dreptate, va fi El,
În vremea ‘ceea, pentru cel
Care în grijă are – iată –
Scaunul pentru judecată.
Ca o putere, va fi El
În vremea ‘ceea, pentru cel
Cari pe vrăjmaș îl dă-napoi,
Până la poarta lui apoi.
7Însă și ei sunt clătinați,
De aburii de vin purtați
Și amețit e fiecare,
Căci bea o băutură tare.
Și preoții și-aceia cari
Proroci sunt, de băuturi tari
Sunt îmbătați și-s stăpâniți
De vin, căci umblă amețiți.
Se clatină când prorocesc.
Când judecă, se poticnesc.
8Mesele lor sunt murdărite,
De vărsături fiind stropite
Și nu mai e un loc curat,
9Iar ei, astfel, au întrebat:
„Pe cine vrea el, să învețe
Înțelepciunea, dând povețe?
Cui vrea să dea, fără măsură,
Atât de multă-nvățătură?
Unor copii abia-nțărcați,
Cari de la țâță sunt luați?
10Căci ne tot dă, fără măsură –
Neîncetat – învățătură,
Și-n orice loc el ne aruncă
Poruncă iar, și iar poruncă.
Puțin aici, dincolo iar,
Și tot porunci căpătăm doar.”
11Ei bine! Iată ce pățiți:
Prin niște oameni bâlbâiți –
A căror vorbă e străină
Și cari vor fi trimiși să vină
La voi – vă va vorbi Acel
Cari îi e Domn, lui Israel.
12El îi zicea: „Iată dar, tihnă.
Dați osteniților odihnă,
Căci uite locul potrivit,
Pentru odihnă rânduit!”
Ei, însă, nu au ascultat
13Și-atunci Domnul a cuvântat:
„Învățături fără măsură –
Neîncetat, învățătură.
În orice loc vor fi atunci,
Numai porunci peste porunci.
Puțin aici, dincolo iar
Și tot porunci primi-veți doar.”
Să meargă, să se poticnească,
Să cadă și să se zdrobească,
Să dea în laț – fără să știe –
Și-n felu-acesta prinși să fie.
14Voi – batjocoritorilor –
Cari stăpâniți peste popor
Și în Ierusalim v-aflați,
Atenți, acum, să ascultați
Cuvântul cel venit de sus,
Pe care Domnul vi l-a spus!
15Pentru că ziceți: „Am făcut
Un legământ, ce l-am avut
Cu moartea și – fără-ndoială –
Noi am făcut și o-nvoială
Cu locuința morților.
Când năvălirea apelor
Va trece cu urgia-i mare,
N-o să ne-atingă, căci scăpare,
Noi, în neadevăr, găsim
Și în minciuni ne-adăpostim!”,
16De-aceea, Domnul a venit
Și-n felu-acesta, a vorbit:
„În vremea care o să vie,
O piatră, pun, ca temelie,
Eu, în Sion – piatră-ncercată,
O piatră scumpă, nestemată.
Piatra aceasta este dusă
Și-n capul unghiului e pusă.
De-asemenea, ea o să fie
O întărită temelie.
Cel ce se sprijină pe ea,
Nu va fugi, nu va cădea.
17Voi face, din neprihănire,
O lege – pentru-ntreaga fire –
Căci o cunună, Eu voiesc
Ca din dreptate să-mpletesc.
În urmă, locul de scăpare
Pe cari neadevăru-l are,
De grindină va fi surpat
Și de șuvoaie înecat
Va fi și locul cel pe care
Minciuna, adăpost, îl are.
18Deci, chiar dacă voi ați avut
Un legământ ce l-ați făcut
Cu moartea și – fără-ndoială –
Ați avut și o învoială
Cu locuința morților,
Vă spun, spre știrea tuturor,
Că ele n-au să dăinuiască.
Atunci când o să năvălească
Urgia apei peste voi,
Striviți veți fi de ea apoi.
19De câte ori va trece ea,
Scăpare, voi nu veți avea,
Ci apucați aveți să fiți.
De al ei vuiet, îngroziți
Aveți a fi, căci ea va trece
În zori. Nici bine n-o să plece,
Căci peste zi va trece iară
Și-apoi când se va face seară,
Căci zi și noapte căutați
Veți fi de ea și apucați.”
20Patul prea scurt va fi și-astfel
N-ai să te poți întinde-n el,
Iar pătura – se va vedea –
Precum că-ngustă e și ea,
Încât nu poți s-o folosești
Când vei voi să te-nvelești.
21Domnul – atunci – Se va sălta
Și iată că se va purta
Așa după cum bine știm
Că a făcut la Perațim.
Se va stârni mânia Lui,
Ca-n valea Gabaonului,
Căci Își va împlini, pe dată –
Atunci – lucrarea Lui ciudată
Și lucrul nemaiauzit,
Pe care El l-a pregătit.
22Să nu-ndrăznească cineva,
Batjocuri a rosti cumva,
Să nu se strângă, bunăoară,
Lațul care vă înconjoară.
Căci iată că aflat-am eu,
De la al oștii Dumnezeu,
Că nimicirea-i pregătită,
Iar țara nu va fi scutită.
23„Urechile, vi le plecați
Și al meu glas îl ascultați!
Să fiți dar, cu luare-aminte,
Când ascultați aste cuvinte!
24Cel care ară, ne-ncetat
Ara-va pentru semănat?
Necontenit el își brăzdează
Pământul lui și îl grăpează?
25Dar după ce și-a îndreptat
Ogorul, nu a aruncat
El, măzărichea? N-a adus
Chimenul care va fi pus
În brazdă? Nu a-nsămânțat
Grâul, în rânduri așezat?
Orzului nu i-a pregătit,
Oare, un loc deosebit?
Alacul n-a fost semănat,
Pe margini? Cel care i-a dat
26Aceste-nvățături, mereu,
A fost doar bunul Dumnezeu,
Căci numai El era-n măsură
Să-i dea această-nvățătură.
27Căci măzărichea semănătă,
Nu e – cu leasa – treierată,
Iar lujerul chimenului
Nu-l calcă roata carului,
Ci măzărichea se-mblătește
Cu bățul și se folosește
Nuiaua, spre a fi bătut
Chimenul care s-a făcut.
28Grâu-i bătut – adevărat –
Dar nu se bate ne-ncetat.
Cu car și cai, treci peste el,
Dar nu îl sfarmi, în acest fel.
29Domnul oștirii a lăsat
Lucrul acesta minunat,
Căci mare-i planul Domnului,
Precum și-nțelepciunea Lui.”
Selectat acum:
Isaia 28: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Isaia 28
28
1Vai, de cununa îngâmfată,
Cari este-n Efraim aflată
Și-i a bețivilor pe care
Țara lui Efraim îi are!
Vai, e de floarea veștejită,
Cu care e împodobită
Cununa celor ce se-mbată,
Pe culme-n valea cea bogată!
2Iată că de la Domnu-apare
Un om puternic, un om tare.
Ca o furtună o să vie.
Va fi precum o vijelie,
Ca și o rupere de nor,
Ca și șuvoiul apelor.
Cununa are s-o lovească
Și la pământ o s-o trântească.
3Cununa ‘ceea îngâmfată,
Din Efraim, va fi luată
Și spulberată în picioare,
4Iar a ei veștejită floare –
Cu care este-mpodobită –
Are a fi asemuită
Cu o smochină timpurie
Cari, înainte ca să vie
Culesul, abia e zărită
Și de îndată-i înghițită.
5Când acea zi are să vie,
Domnul oștirii o să fie
Ca o cunună minunată,
Ca o podoabă nestemată,
Pentru cei cari sunt rămășiță
Din a poporului Său viță.
6Duh de dreptate, va fi El,
În vremea ‘ceea, pentru cel
Care în grijă are – iată –
Scaunul pentru judecată.
Ca o putere, va fi El
În vremea ‘ceea, pentru cel
Cari pe vrăjmaș îl dă-napoi,
Până la poarta lui apoi.
7Însă și ei sunt clătinați,
De aburii de vin purtați
Și amețit e fiecare,
Căci bea o băutură tare.
Și preoții și-aceia cari
Proroci sunt, de băuturi tari
Sunt îmbătați și-s stăpâniți
De vin, căci umblă amețiți.
Se clatină când prorocesc.
Când judecă, se poticnesc.
8Mesele lor sunt murdărite,
De vărsături fiind stropite
Și nu mai e un loc curat,
9Iar ei, astfel, au întrebat:
„Pe cine vrea el, să învețe
Înțelepciunea, dând povețe?
Cui vrea să dea, fără măsură,
Atât de multă-nvățătură?
Unor copii abia-nțărcați,
Cari de la țâță sunt luați?
10Căci ne tot dă, fără măsură –
Neîncetat – învățătură,
Și-n orice loc el ne aruncă
Poruncă iar, și iar poruncă.
Puțin aici, dincolo iar,
Și tot porunci căpătăm doar.”
11Ei bine! Iată ce pățiți:
Prin niște oameni bâlbâiți –
A căror vorbă e străină
Și cari vor fi trimiși să vină
La voi – vă va vorbi Acel
Cari îi e Domn, lui Israel.
12El îi zicea: „Iată dar, tihnă.
Dați osteniților odihnă,
Căci uite locul potrivit,
Pentru odihnă rânduit!”
Ei, însă, nu au ascultat
13Și-atunci Domnul a cuvântat:
„Învățături fără măsură –
Neîncetat, învățătură.
În orice loc vor fi atunci,
Numai porunci peste porunci.
Puțin aici, dincolo iar
Și tot porunci primi-veți doar.”
Să meargă, să se poticnească,
Să cadă și să se zdrobească,
Să dea în laț – fără să știe –
Și-n felu-acesta prinși să fie.
14Voi – batjocoritorilor –
Cari stăpâniți peste popor
Și în Ierusalim v-aflați,
Atenți, acum, să ascultați
Cuvântul cel venit de sus,
Pe care Domnul vi l-a spus!
15Pentru că ziceți: „Am făcut
Un legământ, ce l-am avut
Cu moartea și – fără-ndoială –
Noi am făcut și o-nvoială
Cu locuința morților.
Când năvălirea apelor
Va trece cu urgia-i mare,
N-o să ne-atingă, căci scăpare,
Noi, în neadevăr, găsim
Și în minciuni ne-adăpostim!”,
16De-aceea, Domnul a venit
Și-n felu-acesta, a vorbit:
„În vremea care o să vie,
O piatră, pun, ca temelie,
Eu, în Sion – piatră-ncercată,
O piatră scumpă, nestemată.
Piatra aceasta este dusă
Și-n capul unghiului e pusă.
De-asemenea, ea o să fie
O întărită temelie.
Cel ce se sprijină pe ea,
Nu va fugi, nu va cădea.
17Voi face, din neprihănire,
O lege – pentru-ntreaga fire –
Căci o cunună, Eu voiesc
Ca din dreptate să-mpletesc.
În urmă, locul de scăpare
Pe cari neadevăru-l are,
De grindină va fi surpat
Și de șuvoaie înecat
Va fi și locul cel pe care
Minciuna, adăpost, îl are.
18Deci, chiar dacă voi ați avut
Un legământ ce l-ați făcut
Cu moartea și – fără-ndoială –
Ați avut și o învoială
Cu locuința morților,
Vă spun, spre știrea tuturor,
Că ele n-au să dăinuiască.
Atunci când o să năvălească
Urgia apei peste voi,
Striviți veți fi de ea apoi.
19De câte ori va trece ea,
Scăpare, voi nu veți avea,
Ci apucați aveți să fiți.
De al ei vuiet, îngroziți
Aveți a fi, căci ea va trece
În zori. Nici bine n-o să plece,
Căci peste zi va trece iară
Și-apoi când se va face seară,
Căci zi și noapte căutați
Veți fi de ea și apucați.”
20Patul prea scurt va fi și-astfel
N-ai să te poți întinde-n el,
Iar pătura – se va vedea –
Precum că-ngustă e și ea,
Încât nu poți s-o folosești
Când vei voi să te-nvelești.
21Domnul – atunci – Se va sălta
Și iată că se va purta
Așa după cum bine știm
Că a făcut la Perațim.
Se va stârni mânia Lui,
Ca-n valea Gabaonului,
Căci Își va împlini, pe dată –
Atunci – lucrarea Lui ciudată
Și lucrul nemaiauzit,
Pe care El l-a pregătit.
22Să nu-ndrăznească cineva,
Batjocuri a rosti cumva,
Să nu se strângă, bunăoară,
Lațul care vă înconjoară.
Căci iată că aflat-am eu,
De la al oștii Dumnezeu,
Că nimicirea-i pregătită,
Iar țara nu va fi scutită.
23„Urechile, vi le plecați
Și al meu glas îl ascultați!
Să fiți dar, cu luare-aminte,
Când ascultați aste cuvinte!
24Cel care ară, ne-ncetat
Ara-va pentru semănat?
Necontenit el își brăzdează
Pământul lui și îl grăpează?
25Dar după ce și-a îndreptat
Ogorul, nu a aruncat
El, măzărichea? N-a adus
Chimenul care va fi pus
În brazdă? Nu a-nsămânțat
Grâul, în rânduri așezat?
Orzului nu i-a pregătit,
Oare, un loc deosebit?
Alacul n-a fost semănat,
Pe margini? Cel care i-a dat
26Aceste-nvățături, mereu,
A fost doar bunul Dumnezeu,
Căci numai El era-n măsură
Să-i dea această-nvățătură.
27Căci măzărichea semănătă,
Nu e – cu leasa – treierată,
Iar lujerul chimenului
Nu-l calcă roata carului,
Ci măzărichea se-mblătește
Cu bățul și se folosește
Nuiaua, spre a fi bătut
Chimenul care s-a făcut.
28Grâu-i bătut – adevărat –
Dar nu se bate ne-ncetat.
Cu car și cai, treci peste el,
Dar nu îl sfarmi, în acest fel.
29Domnul oștirii a lăsat
Lucrul acesta minunat,
Căci mare-i planul Domnului,
Precum și-nțelepciunea Lui.”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca