Judecătorii 21
21
Înmulțirea din nou a seminției lui Beniamin
1Bărbații toți, din Israel,
La Mițpa, au jurat, astfel:
„Iată că nimeni dintre noi,
Nu își va da fata apoi,
După bărbații care vin
Din ramura lui Beniamin.”
2Apoi, întregul Israel
S-a adunat iar, la Betel.
Au stat în fața Domnului,
Plângând cu toți, ‘naintea Lui,
Până când seara s-a lăsat.
3În urmă, ei L-au întrebat
Pe Domnul: „Cum de s-a putut,
Acuma, de s-a petrecut
Așa un lucru-n Israel,
Ca să lipsească – în ăst fel –
O seminție, dintre noi?”
4Poporul s-a sculat apoi,
În zorii zilei, și-a zidit
Altar, pe care a jertfit
Arderi de tot, având menire
De jertfe pentru mulțumire –
Aduse-n fața Domnului –
Arse de para focului.
5Israeliți-au zis apoi:
„Cine sunt cei cari – dintre noi –
Nu s-au suit la adunare,
Atunci când mers-am fiecare,
Să stăm în fața Domnului,
Pentru a cere sfatul Lui?”
De-aceea ei au întrebat,
Pentru că toți s-au fost legat,
Cu jurământ, contra oricui
N-ar merge-n fața Domnului,
La Mițpa. Ei, când au jurat,
În acest fel, au cuvântat:
„Cu moartea, fi-va pedepsit,
Cel ce, la Mițpa, n-a venit!”
6De Beniamin – fratele lor –
Apoi, Israeliților,
Rău le-a părut și au vorbit:
„Iată că azi am nimicit
O seminție, bunăoară,
Care din Beniamin pogoară.
7Acuma, după toate-aceste,
Cum facem rost dar, de neveste,
Pentru cei care au scăpat
Cu viață, căci noi am jurat
Precum că nimeni, dintre noi,
Nu-și va mai da fetele-apoi,
După bărbații care vin
Din ramura lui Beniamin?”
8După ce mult timp s-au gândit,
S-au întrebat, într-un sfârșit:
„E cineva, aicea, care
Să nu fi fost la Mițpa, oare,
Să stea în fața Domnului?”
Din țara Galaadului –
Din Iabes – nimeni nu venise
Când Israelul se-ntâlnise
La Mițpa, într-o adunare.
9Făcut-au și o numărare
A celor ce s-au adunat
Acolo, și au observat
Căci cei din Iabesul pe care
Ținutul Galaad îl are,
În tabără nu s-au suit
Când tot poporul a venit
Să stea în fața Domnului,
La Mițpa-n adunarea Lui.
10Atunci, douăsprezece mii –
Din ai lui Israel copii –
Au fost trimiși, în contra lor,
Să nimicească-al lor popor.
Iată porunca ce-au primit,
Când către Iabes au pornit:
„Prin ascuțișul sabiei,
Treceți bărbați, copii, femei!
11Bărbații, să-i ucideți voi!
Veți omorî femei apoi,
Dar numai pe acelea care
Știu ce înseamnă-mpreunare
Cu un bărbat. Acum, porniți
Și-ntocmai să îndepliniți
Poruncile ce vi s-au dat!”
12Ei, către Iabes, au plecat –
În Galaad – și au găsit
Fete care s-au dovedit
Fecioare. Fetele-acele,
La patru sute, fost-au ele.
În urmă, ele-au fost luate,
Fiind la Silo-apoi mutate,
În țara Canaanului,
În tabăra poporului.
13Israeliți-au repezit –
În Beniamin – soli, și-au vestit
Precum că pace-au încheiat,
Căci Beniamiții s-au aflat
La stânca lui Rimon. Apoi,
14Să se întoarcă înapoi,
Au fost lăsați fiii pe care
Neamul lui Beniamin îi are.
Fetele care-au fost luate
Din Galaad, lor, le-au fost date.
Dar fetele ce le aveau,
Puține-n număr se vădeau.
15Poporului i-a părut rău,
De Beniamin, fratele său –
În clipa-n care a văzut
Că o spărtură a făcut
Domnul, în neamul cel pe care,
În lume, Israel îl are.
16Cei mai bătrâni au zis apoi:
„Cum să găsim – acuma – noi,
Neveste pentru-acești bărbați,
Cari sunt din Beniamin scăpați?
Căci pe femeile pe care
Neamul lui Beniamin le are –
În luptele care s-au dat –
Noi le-am ucis, nu le-am cruțat.”
17Apoi au spus: „Cei care vin
Din ramura lui Beniamin,
Să își păstreze moștenirea,
Să nu se-ajungă la pieirea
Acestei seminții pe care,
Neamul lui Israel o are.
18Dintre-ale noastre fete, noi
Nu vom putea lua apoi,
Ca să le dăm, soții să fie
În Beniamin. Bine se știe,
Că Israelul a jurat,
Zicând: „Să fie blestemat
Acela care o să vrea,
Pe fiica lui, ca să o dea –
Nevastă – pentr-un Beniamit!”
19Au mai stat mult de s-au gândit,
Și-au cuvântat, în urmă: „Iată,
În fiecare an, o dată,
Este o mare sărbătoare
În cinstea Domnului. Ea are,
Numai la Silo, să se țină
Și multă lume o să vină.
La miazănoapte de Betel
Se află Silo. Locu-acel
E așezat spre răsărit,
Față de drumul ce-a suit
De la Betel și s-a-ndreptat
Către Sihem. El e aflat
La miazăzi de-acel ținut,
Cari drept Lebona-i cunoscut.”
20Apoi, fiilor cei pe care
Neamul lui Beniamin îi are,
Le-au poruncit: „Veți merge voi,
Ca să pândiți, în vii, apoi.
21Fete, din Silo, au să vie,
Cari au să joace, pe câmpie,
Voi veți ieși – atunci – din vii,
Să vă luați – astfel – soții.
Cu ele, să vă însurați
Și-n Beniamin, apoi, să stați.
22Dacă părinții fetelor,
Sau – de asemeni – frații lor
Au să se plângă mai apoi,
Atuncea le vom spune noi:
„Pe fete, vă rugăm – dragi frați –
Acum, nouă să ni le dați,
Pentru că nimeni dintre noi –
Câte-o nevastă – în război,
Nu și-a luat. Nu voi le-ați dat
La Beniamiți, deci, vinovat,
Nu poate, nimeni dintre voi,
Să fie dovedit apoi.”
23Fiii lui Beniamin – atunci –
Au împlinit aste porunci.
Neveste-ndată și-au luat –
Din fetele care-au jucat –
Pe care le-au răpit apoi
Și fiecare, înapoi –
În țara lui – s-a-ntors grăbit,
În moștenirea ce-a primit.
Din nou, cetăți, și-au ridicat
Și-n ele-apoi, s-au așezat.
24Când toate-acestea s-au sfârșit,
Israeliții s-au grăbit
Să plece-n moștenirea lor,
La casele părinților
Și la familiile care
Îi aștepta pe fiecare.
25În acel timp, nu s-a aflat –
În Israel – vreun împărat,
Și fiecare-atunci făcea
Numai ceea ce îi plăcea.
Selectat acum:
Judecătorii 21: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca