Rut 1
1
Naomi
1Demult, prin ai istoriei zori,
Pe când erau judecători
Peste popor, veni în țară –
Precum mai fost-a și-altă oară –
O foamete, ca un blestem.
Atunci, un om din Betleem,
Cu soața și cu fiii lui,
Luă drumul Moabului,
Acolo ca să locuiască –
Foamei să-i supraviețuiască.
2Omul acela se numea
Elimelec; soață avea,
Pe o femeie Efratită –
Naomi, ea era numită;
Primul său fiu era Mahlon,
Iar cel de-al doilea, Chilion.
Cu toții, Efratiți, erau
Și-n Betleem, casă, aveau;
Dar foametea i-a alungat
Și în Moab s-au așezat,
Pentru o vreme, de-au trăit.
3Elimelec însă-a murit
Acolo-n ani-aceia grei.
Naomi, cu feciorii ei,
Printre străini, l-au îngropat.
4Cei doi feciori s-au însurat,
Luându-și soațe Moabite –
Orpa și Rut erau numite.
În tihnă, toți au viețuit,
5Vreo zece ani; dar au murit
Și cei doi fii: întâi Mahlon,
Urmat apoi de Chilion.
Astfel, Naomi s-a trezit
Că orice sprijin i-a perit:
Soț și feciori, de-al morții glas,
Fost-au chemați; i-au mai rămas
Nurorile, însă voia,
Ca libertate să le dea.
Rut se ține de Naomi
6Dar într-o zi, când a aflat
Că Dumnezeu a cercetat
Pe-al Său popor și-a dăruit
Pâine – căci S-a milostivit
De tot norodul de Evrei –
Să se întoarcă-n țara ei,
Pe loc, Naomi a gândit
Și-apoi, mult n-a mai zăbovit:
7Nurorile și le-a luat
Și către Iuda, a plecat.
8Pe drum, a zis nurorilor:
„Iată ce-aș vrea eu, dragilor:
Gândit-am și-am găsit cu cale,
Cum că, la casa mamei sale,
Să se întoarcă, înapoi,
Azi, fiecare dintre voi.
Domnul, vreau, să vă ocrotească
Și milă să vă dăruiască,
Așa cum voi v-ați îndurat
De cei care au răposat,
Și cum v-ați îngrijit de mine.
9Dea Domnul, să vă meargă bine!
Doresc să vă căsătoriți,
Odihnă ca să dobândiți
În casele unui bărbat.”
Apoi, pe rând, le-a sărutat
Și, lăcrimând, la piept, le-a strâns.
Ele, în hohote, au plâns
10Și i-au răspuns: „Nu te lăsăm!
În țara ta, noi te urmăm!”
11Naomi-a zis: „Mă ascultați
Fetele mele! De plecați,
O să vă fie mult mai bine.
De ce vreți să veniți, cu mine?
Iată, eu nu mai am copii!
În pântece, nu mai am fii,
Pe care să îi așteptați
Să crească, să vi-i dau bărbați.
12Plecați acasă, negreșit!
Eu nu pot să mă mai mărit,
Și chiar dacă nădăjduiesc –
Chiar de, la noapte, mă găsesc,
Cu un bărbat – iar mai apoi,
Voi naște fii, așteptați voi –
13Până când, mari, vor fi-nălțați –
Și nu o să vă măritați?
Nu! Nu, fiicele mele! Eu
Sunt amărâtă. Dumnezeu
Și-a întins mâna-n contra mea.”
14Nurorile, atunci, la ea,
Au ridicat glasul și-au plâns.
Orpa, apoi, soacra și-a strâns
În brațe și s-au sărutat.
După aceea și-a luat
Adio, cu durere-n glas,
Plecând grăbită. A rămas
Naomi, singură, cu Rut,
Căci de-al ei pas, ea s-a ținut.
15Naomi-a spus: „Cumnata ta,
S-a-ntors acasă. Nu mai sta
Nici tu, ci du-te, la ai tăi!
Vezi? Orpa s-a dus la ai săi,
La dumnezeii ce-i avea!
Deci fă și tu, asemenea!”
16Rut a răspuns: „‘Geaba vorbești
Și stărui, căci nu reușești
Ca să mă-ndepărtezi, pe mine!
Eu vreau ca să rămân cu tine!
Unde vei merge, te urmez,
Unde vei sta, și eu m-așez!
Poporul tău va fi și-al meu,
Iar Cel ce-ți este Dumnezeu,
Și mie Domn are să-mi fie!
17Acolo unde o să-ți vie
Moartea – unde te-or îngropa –
Mormânt, și eu îmi voi săpa!
Să-mi facă Domnul, ce dorește:
De tine, nu mă despărțește
Nimeni, doar moartea va putea!”
18Naomi-atunci, privind la ea,
A înțeles că hotărârea
O să i-o schimbe doar pieirea.
19Astfel, nu a mai stăruit,
Ci împreună au pornit,
Spre Betleem. Când au ajuns
Și în cetate au pătruns,
Prezența lor a provocat
Un freamăt ce a tulburat
Cetate și locuitori.
Toți le priveau, întrebători,
Și-ntre femei, se șușotea:
„Oare, femeia aceea,
Nu e Naomi?” – se-ntrebau
Și lung, în urma ei, priveau.
„Naomi” – tălmăcit, „Plăcută” –
Era-n cetate, cunoscută,
De toți locuitorii ei.
20Ea a vorbit, către femei:
„Naomi”, nu mă mai numiți!
Spuneți-mi „Mara”, căci să știți
Că Dumnezeu m-a apăsat
Și cu tristețe m-a-ncărcat,
Încât, cuvinte n-am a spune” –
„Mara” înseamnă „Amărăciune” –
21„Aici, cât încă mai eram,
Un trai îmbelșugat aveam;
Și-acuma, iată: înapoi,
M-aduce Dumnezeu, la voi,
Cu mâna goală. N-am nimic!
Am pierdut tot. De-aceea zic:
„Naomi”, nu mă mai numiți,
Când Cel Puternic – precum știți –
Atât de mult, m-a întristat.”
22În acest fel, s-a așezat
Naomi, în al ei ținut,
Având-o pe-a ei noră, Rut.
Timpul în care a sosit
La Betleem, s-a potrivit
Cu strânsul roadei câmpului –
La secerișul orzului.
Selectat acum:
Rut 1: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca