Ieremia 18
18
Vasul Olarului și nepocăința poporului
1Iată Cuvântul cel venit
Din partea Domnului, vestit
Lui Ieremia: „Scoală-te
2Și la olar pogoară-te!
Acolo, am să te fac Eu,
Ca să auzi cuvântul Meu!”
3M-am dus la casa cea pe care
Olaru-n stăpânire-o are,
După cum Domnul mi-a cerut.
Când am intrat, eu l-am văzut
Că peste roată-i aplecat,
Fiind – în lucru – cufundat.
4Vasul pe cari îl întocmise
N-a izbutit, precum dorise –
Cum se întâmplă, câteodată,
Cu lutul ce-i lucrat la roată,
De către meșterul olar.
N-a mai pierdut timpu-n zadar,
Ci el, de-ndată, a făcut
Un alt vas, precum i-a plăcut
5Cuvântul Domnului, de sus,
Atuncea a venit și-a spus:
6„Nu pot să fac și Eu, apoi,
Tot ceea ce doresc, cu voi,
Așa ca și olaru-acel,
Tu, casă a lui Israel?
Iată – asemeni lutului,
În mâinile olarului –
În mâna Mea, sunteți și voi.
7Eu sunt Cel care zic apoi,
De-un neam sau de vreo-mpărăție:
„Am să le smulg, să nu mai fie
Sub soare, căci le nimicesc.”
8Dar neamul despre cari vorbesc
Poate să capete cruțare,
Dacă din răutatea-i mare
Se va întoarce înapoi.
Atunci, Eu am să-l iert și-apoi,
Îmi va părea rău că am vrut,
Răul acel, să-l fi făcut.
9De-asemenea, aflați dar voi
Cum că la fel pot zice-apoi,
De-un neam sau de o-mpărăție,
Că am să-i fac, mari, ca să fie,
Pentru că vreau să îi zidesc
Sau poate vreau să îi sădesc.
10Dar dacă neamul despre care
Eu am vorbit, o rea purtare
Va dovedi în fața Mea,
Atuncea, rău Îmi va părea,
Căci gânduri bune am avut
Și să-i fac bine aș fi vrut.”
11„La cei ce-n Iuda locuiesc
Și la cei care se găsesc,
Azi în Ierusalim, de-ndată
Ai să te duci și-ai să spui: „Iată,
Așa vorbește Dumnezeu:
„Necazuri mari pregătesc Eu,
În contra voastră și-am făcut
Un plan, pentru că am văzut
Tot răul ce l-ați săvârșit.
De-aceea, este nimerit
Ca fiecare dintre voi
Să se întoarcă înapoi,
Din căile ce le avea,
Din relele ce le făcea!”
12„Dar ei, din ce-am cerut, nimic
Nu vor să facă și își zic:
„Degeaba! Pentru că apoi,
Vom face tot precum vrem noi,
Urmând pornirile acele,
Din inimile noastre rele!”
13„De-aceea, Domnul a venit
Și-n felu-acesta a vorbit:
„Dacă voiți ca să aflați,
Pe neamuri să le întrebați!
Poate să spună cineva,
C-a auzit așa ceva?
Iată, fecioara – cea pe care,
Neamul lui Israel o are –
Blestemății mari a făcut,
Cum nicăieri nu s-au văzut.
14Dar stânca, în ogoare-aflată,
Va părăsi oare, vreodată,
Zăpezile Libanului?
Sau seacă apa râului,
Cea proaspătă și curgătoare,
Ce vine de la depărtare?
15Totuși, Eu n-am fost ascultat
De-al Meu popor, căci M-a uitat,
Spre-a se-nchina idolilor,
Arzând tămâie-n cinstea lor.
Căile vechi, le-a părăsit
Și pe-alte drumuri a pornit.
A apucat căi nebătute
Ce îi erau necunoscute,
16Făcând ca țara lui să fie
Batjocorită și pustie.
Cei cari, prin ea trec, sunt uimiți
Și dau din cap, nedumeriți.
17Ca vânturile ce pornesc
Din răsărit, îl risipesc
Când vor veni dușmanii lui.
În zilele necazului,
Îi întorc spatele și-astfel,
Nu Îmi va mai păsa de el!”
18„Atuncea, ei s-au adunat
Și-n acest fel s-au îndemnat:
„Haideți dar toți, să ne unim
Și rele lucruri să urzim,
Contra lui Ieremia, care
Ne-amenință fără-ncetare!
Căci legea nu o să ne piară
Din lipsă de preoți în țară,
Și nici sfatul bătrânilor,
Din lipsa înțelepților.
Nu va pieri cuvântu-apoi,
Din lipsă de proroci, la noi.
Cu vorba să-l ucidem dar,
Când va-nțelege că-n zadar
E toată vorbăria lui
Și că nu-i pasă nimănui
De tot ce-a spus. Să n-avem teamă
Și-astfel să nu-l luăm în seamă!”
19„Ascultă Doamne, ce spun cei
Cari se vădesc dușmani ai mei!
20Dar binele înfăptuit,
Cu rău e oare răsplătit?
Iată, o groapă au făcut,
Căci să-mi ia viața, ei au vrut.
Adu-Ți aminte că am stat
În fața Ta, neîncetat,
Căci vrut-am bine să vorbesc
Pentru-acei oameni, să-i feresc
Și să abat a Ta mânie
Cari peste ei gata-i să vie.
21De-aceea, Doamne fă să cadă
Copiii lor, foametei, pradă
Și trece oamenii acei
Prin ascuțișul sabiei!
Fă dar, ca ale lor soții
Să ducă lipsă de copii
Și strai de văduvă să-și pună.
Pe-ai lor bărbați să îi răpună
Ciuma, iar tinerii să cadă
În luptă, săbiilor, pradă!
22Fă Doamne, ca din a lor casă,
Țipete mari, numai, să iasă,
Când cetele – de Tine puse –
Asupra lor vor fi aduse!
Căci ei, o groapă, au săpat,
În fața mea și-au căutat,
Necontenit, să îmi întindă
Lațuri, ca astfel să mă prindă.
23Doamne, știi că au uneltit
Și să mă prindă au voit.
De-aceea, Doamne nu-i ierta!
Nu șterge, dinaintea Ta,
Al lor păcat! Fie loviți
Și-n față-Ți, zacă prăbușiți!
Lucrează împotriva lor
Și-arată-Te necruțător,
Atunci când vei găsi cu cale
S-aduci vremea mâniei Tale!”
Selectat acum:
Ieremia 18: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Ieremia 18
18
Vasul Olarului și nepocăința poporului
1Iată Cuvântul cel venit
Din partea Domnului, vestit
Lui Ieremia: „Scoală-te
2Și la olar pogoară-te!
Acolo, am să te fac Eu,
Ca să auzi cuvântul Meu!”
3M-am dus la casa cea pe care
Olaru-n stăpânire-o are,
După cum Domnul mi-a cerut.
Când am intrat, eu l-am văzut
Că peste roată-i aplecat,
Fiind – în lucru – cufundat.
4Vasul pe cari îl întocmise
N-a izbutit, precum dorise –
Cum se întâmplă, câteodată,
Cu lutul ce-i lucrat la roată,
De către meșterul olar.
N-a mai pierdut timpu-n zadar,
Ci el, de-ndată, a făcut
Un alt vas, precum i-a plăcut
5Cuvântul Domnului, de sus,
Atuncea a venit și-a spus:
6„Nu pot să fac și Eu, apoi,
Tot ceea ce doresc, cu voi,
Așa ca și olaru-acel,
Tu, casă a lui Israel?
Iată – asemeni lutului,
În mâinile olarului –
În mâna Mea, sunteți și voi.
7Eu sunt Cel care zic apoi,
De-un neam sau de vreo-mpărăție:
„Am să le smulg, să nu mai fie
Sub soare, căci le nimicesc.”
8Dar neamul despre cari vorbesc
Poate să capete cruțare,
Dacă din răutatea-i mare
Se va întoarce înapoi.
Atunci, Eu am să-l iert și-apoi,
Îmi va părea rău că am vrut,
Răul acel, să-l fi făcut.
9De-asemenea, aflați dar voi
Cum că la fel pot zice-apoi,
De-un neam sau de o-mpărăție,
Că am să-i fac, mari, ca să fie,
Pentru că vreau să îi zidesc
Sau poate vreau să îi sădesc.
10Dar dacă neamul despre care
Eu am vorbit, o rea purtare
Va dovedi în fața Mea,
Atuncea, rău Îmi va părea,
Căci gânduri bune am avut
Și să-i fac bine aș fi vrut.”
11„La cei ce-n Iuda locuiesc
Și la cei care se găsesc,
Azi în Ierusalim, de-ndată
Ai să te duci și-ai să spui: „Iată,
Așa vorbește Dumnezeu:
„Necazuri mari pregătesc Eu,
În contra voastră și-am făcut
Un plan, pentru că am văzut
Tot răul ce l-ați săvârșit.
De-aceea, este nimerit
Ca fiecare dintre voi
Să se întoarcă înapoi,
Din căile ce le avea,
Din relele ce le făcea!”
12„Dar ei, din ce-am cerut, nimic
Nu vor să facă și își zic:
„Degeaba! Pentru că apoi,
Vom face tot precum vrem noi,
Urmând pornirile acele,
Din inimile noastre rele!”
13„De-aceea, Domnul a venit
Și-n felu-acesta a vorbit:
„Dacă voiți ca să aflați,
Pe neamuri să le întrebați!
Poate să spună cineva,
C-a auzit așa ceva?
Iată, fecioara – cea pe care,
Neamul lui Israel o are –
Blestemății mari a făcut,
Cum nicăieri nu s-au văzut.
14Dar stânca, în ogoare-aflată,
Va părăsi oare, vreodată,
Zăpezile Libanului?
Sau seacă apa râului,
Cea proaspătă și curgătoare,
Ce vine de la depărtare?
15Totuși, Eu n-am fost ascultat
De-al Meu popor, căci M-a uitat,
Spre-a se-nchina idolilor,
Arzând tămâie-n cinstea lor.
Căile vechi, le-a părăsit
Și pe-alte drumuri a pornit.
A apucat căi nebătute
Ce îi erau necunoscute,
16Făcând ca țara lui să fie
Batjocorită și pustie.
Cei cari, prin ea trec, sunt uimiți
Și dau din cap, nedumeriți.
17Ca vânturile ce pornesc
Din răsărit, îl risipesc
Când vor veni dușmanii lui.
În zilele necazului,
Îi întorc spatele și-astfel,
Nu Îmi va mai păsa de el!”
18„Atuncea, ei s-au adunat
Și-n acest fel s-au îndemnat:
„Haideți dar toți, să ne unim
Și rele lucruri să urzim,
Contra lui Ieremia, care
Ne-amenință fără-ncetare!
Căci legea nu o să ne piară
Din lipsă de preoți în țară,
Și nici sfatul bătrânilor,
Din lipsa înțelepților.
Nu va pieri cuvântu-apoi,
Din lipsă de proroci, la noi.
Cu vorba să-l ucidem dar,
Când va-nțelege că-n zadar
E toată vorbăria lui
Și că nu-i pasă nimănui
De tot ce-a spus. Să n-avem teamă
Și-astfel să nu-l luăm în seamă!”
19„Ascultă Doamne, ce spun cei
Cari se vădesc dușmani ai mei!
20Dar binele înfăptuit,
Cu rău e oare răsplătit?
Iată, o groapă au făcut,
Căci să-mi ia viața, ei au vrut.
Adu-Ți aminte că am stat
În fața Ta, neîncetat,
Căci vrut-am bine să vorbesc
Pentru-acei oameni, să-i feresc
Și să abat a Ta mânie
Cari peste ei gata-i să vie.
21De-aceea, Doamne fă să cadă
Copiii lor, foametei, pradă
Și trece oamenii acei
Prin ascuțișul sabiei!
Fă dar, ca ale lor soții
Să ducă lipsă de copii
Și strai de văduvă să-și pună.
Pe-ai lor bărbați să îi răpună
Ciuma, iar tinerii să cadă
În luptă, săbiilor, pradă!
22Fă Doamne, ca din a lor casă,
Țipete mari, numai, să iasă,
Când cetele – de Tine puse –
Asupra lor vor fi aduse!
Căci ei, o groapă, au săpat,
În fața mea și-au căutat,
Necontenit, să îmi întindă
Lațuri, ca astfel să mă prindă.
23Doamne, știi că au uneltit
Și să mă prindă au voit.
De-aceea, Doamne nu-i ierta!
Nu șterge, dinaintea Ta,
Al lor păcat! Fie loviți
Și-n față-Ți, zacă prăbușiți!
Lucrează împotriva lor
Și-arată-Te necruțător,
Atunci când vei găsi cu cale
S-aduci vremea mâniei Tale!”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca