Iov 20
20
A doua cuvântare a lui Țofar
1Țofar e cel care-a urmat
Și-astfel, din nou, a cuvântat:
2„Iată, nu pot să mă ascund,
Căci de-al meu gând, să îți răspund,
Mă văd silit. Vreau să-ți vorbesc
Și nu pot să mă stăpânesc,
Că frământarea mea mă-mpinge,
Fără putința de-a o-nvinge.
3Mustrări aud, azi, de la tine,
Care mă umplu de rușine
Și din adâncul minții mele,
Duhul mă-mpinge ca, la ele,
Să îți răspund. Nu știi tu oare,
4De când e omul, cel rău are
5De biruință scurtă parte,
Și doar de bucurii deșarte,
De-o clipă, cel nelegiuit?
6Chiar dacă ar fi reușit
7Până la cer să se ridice,
Pieri-va, iar ceilalți vor zice,
Înspăimântați: „Unde e oare?”
8Precum un vis, el o să zboare
Și vor pieri ale lui șoapte
Ca și vedenia de noapte.
9Ochiul celui cari l-a văzut,
N-o să-l mai vadă. Locu-avut –
Locul în care viețuia
Cu-ai săi – nu îl va mai avea.
10Peste-ai săi fii – ca niște câini –
Săracii vin. Ale lor mâini
Vor da ‘napoi ce au răpit
11Cu sila. Va fi vlăguit,
Iar oasele-i îmbătrânite
Vor fi-n țărână-apoi, lungite.
12Răul ce-n gură l-a avut
Dulce era; el l-a ținut
Sub limbă și a căutat
Să-l mestece, neîncetat,
13Și-n cerul gurii l-a ascuns.
14Acuma însă, a ajuns
Ca tot ceea ce a mâncat,
În trup să-i fie preschimbat
Într-o otravă de aspidă.
15Ființa lui, foarte avidă
De bogății, va da-napoi
Tot ce-a-nghițit. Aflați dar voi
Că Dumnezeu, pe-aceste toate,
Din pântece, i le va scoate.
16Limba năpârci-o să-l ucidă,
Căci bea otravă de aspidă.
17În felu-acesta, cel rău piere
Făr’ a vedea râuri de miere –
Și nici de lapte – iar apoi,
18Ce-a câștigat, va da-napoi;
Din ceea ce a dobândit,
N-are folos, căci nevoit
Va fi ca tot ce a luat,
Să dea-ndărăt, ne-ntârziat.
Câștigul nu l-a fericit,
19Căci pe săraci i-a asuprit
Și-apoi să piară i-a lăsat;
Chiar casele, le-a dărâmat,
Însă nici una, n-a făcut.
20Fiindcă nu a cunoscut
Margini, în a lui lăcomie,
Scăpare, nicicând, n-o să fie,
Pentru ceea ce mai scump are.
21De lăcomia lui cea mare,
Nimic nu scapă; însă nu-i
Veșnică bunăstarea lui.
22Când se va crede mai bogat,
Atunci va fi mai strâmtorat;
Cei ticăloși au să se-adune
Și-n contra lui, toți se vor pune.
23Umplut va fi pântecul lui,
Doar cu mânia Domnului
Ce o să cadă peste el;
E săturat omul acel,
Doar cu săgeți. De s-a-ntâmplat,
24De-al armei fier să fi scăpat,
Arcul de-aramă-l va ajunge
Și cu săgeata-l va străpunge.
25De va-ncerca, din trup s-o smulgă,
Scântei și fiere o să-i curgă
Din rană. Va fi apucat
De spaima morții. S-au păstrat
26Nenorociri nenumărate,
Iar bogățiile-adunate
De el, iute sunt nimicite
Căci de-un foc mare-s mistuite.
Iar focul care le-a cuprins,
De nimeni nu a fost aprins;
El îl va arde pe cel rău,
Cu tot ce-a fost în cortul său.
27Cerul are să-i dezvelească
Păcatul. O să-l osândească
28Pământul. Tot ce-a dobândit,
Precum și-ntregul său venit,
Pieri-va-n ziua Domnului,
Atuncea când mânia Lui
Cădea-va peste cortul său.
29Aceasta-i soarta celui rău:
Iată ce i-a fost hărăzit,
Ce moștenire, a primit!”
Selectat acum:
Iov 20: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca