Iov 21
21
Răspunsul lui Iov
1Țofar, cuvântul, și-a sfârșit.
La rândul său, Iov a vorbit:
2„Acuma, eu vă rog să stați
Și vorbele mi le-ascultați!
Atâta doar am a vă cere:
Dați-mi această mângâiere,
3Lăsați-mă ca să vorbesc,
Căci doar atâta îmi doresc.
În urmă, dacă vă gândiți,
Puteți să mă batjocoriți.
4Plângerea mea, în contra cui,
Se-ndreaptă? Contra omului
Făcută-i ea, acuma, oare?
De ce aș mai avea răbdare?
5Priviți-mă și vă mirați
Și-apoi, gura vă astupați,
Cu mâna! Dacă mă gândesc,
6Mă înspăimânt, mă pomenesc
Că trupu-mi este apucat
De un puternic tremurat
Și întrebări, gându-mi, lovesc:
7De ce oare, cei răi trăiesc?
De ce îi vezi îmbătrânind
Și în putere tot sporind?
8Semințele lor se-ntăresc,
Odraslele lor propășesc
9Și-n casă, pacea le domnește,
Iar umbra fricii nu-i pândește.
În toate, lor le merge bine.
A Domnului nuia nu vine,
Din cer, ca să îi pedepsească
Și pentru fapte să-i lovească.
10Taurii lor sunt plini de vlagă:
Pe oricare au să-l aleagă,
La fel de bine se prăsesc.
Juncanele lor zămislesc
11Și nu leapădă. Ei își lasă
Liberi copiii să le iasă
Și să se zbenguie apoi,
În jurul lor, ca niște oi.
12Cu muzică se desfătează:
Toba și harfa îi distrează,
Cavalul mângâios le cântă
Și cu-al lui sunet le încântă
Auzul. De nimic n-au știre.
13Își trec zilele-n fericire,
Dar într-o clipă, nu mai sânt,
Căci se pogoară în mormânt.
14Și totuși, nu de mult erau
În contra Domnului. Ziceau:
„Pleacă de pe a noastră cale,
Căci noi nu vrem, pe ale Tale
Cărări, nicicând, ca să pășim!
15De ce trebuie să slujim
Aceluia A Tot Puternic?
Cine e El? E oare vrednic?
Sau ce putem să câștigăm,
Când rugăciuni Îi înălțăm?”
16Nu și-au întins ei stăpânirea,
Ca să cuprindă fericirea?
Departe însă, e de mine
Al răilor sfat. Voi știți bine
17Cum că se poate întâmpla
Să li se stingă candela,
Să se pogoare sărăcia
Și să-i cuprindă; iar mânia
Lui Dumnezeu să îi lovească
Și-n felu-acesta să simțească
Durerea, pe acest pământ,
18Făcându-i pai, luat de vânt,
Și pleavă, de vârtej, purtată.
19O să-mi răspundeți voi, îndată,
Că pentru-ai Săi fii, Dumnezeu
Ține pedeapsa. Însă, eu
Gândesc căci cel nelegiuit
Ar trebui ca pedepsit
Să fie-ntâi, de către El,
Pentru că doar în acest fel,
Își va simți nimicnicia;
20Cel rău să soarbă din mânia
Lui Dumnezeu și să își vadă
Pieirea care îl vrea pradă.
21Căci ce îi pasă omului
Cel rău, ce-o fi de casa lui,
Când anii i s-au împlinit
Și-apoi, pe veci, a adormit?
22Acum însă, vă întreb eu:
Îl învățăm, pe Dumnezeu?
Vă rog, luați bine aminte!
Îl învățăm noi, oare, minte,
Pe Cel cari, duhuri, stăpânește
Și peste ceruri cârmuiește?
23Chiar în mijlocul propășirii,
Al păcii și al fericirii,
Unii se sting, pe ne-așteptate,
24Având coapsele încărcate
De pătura grăsimilor,
Iar măduva oaselor lor
25Plină-i de suc. Un altul moare
Și doar amărăciune are
În suflet – nu s-a bucurat,
Din fericire n-a gustat;
26Și amândoi dorm, în pământ;
Mâncați de-aceiași viermi, ei sânt.
27Cunosc prea bine ce gândiți,
Ce judecăți strâmbe rostiți,
Asupra mea. Ați întrebat:
28„Unde se află așezat
Apăsătorul? Casa lui –
Cortul nelegiuitului –
29Unde se află?” Nu-ntrebați
Pe călători, ca să aflați
Ceea ce ei istorisesc?
30Cei răi, într-una, izbutesc
Ca de necaz cruțați să fie,
Scăpați în ziua de mânie.
31Cine îi va mustra în față,
Pentru purtarea lor, în viață?
De cine fi-va răsplătit
Cel rău, pentru ce-a făptuit?
32La groapă, acel om e dus
Și un străjer îi este pus,
33Iar bulgării grei, de pământ
Din vale, mai ușori îi sânt,
Căci toți oamenii, după el,
Vor merge, precum tot la fel,
‘Nainte-i, alții sunt plecați.
34Atuncea, pentru ce îmi dați
Deșarte mângâieri? Știți voi,
Ce va rămâne, mai apoi,
Din tot ce-ați spus? Doar viclenie!
Iată cu ce mi-ați vorbit, mie!”
Selectat acum:
Iov 21: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca