Iov 22
22
A treia cuvântare a lui Elifaz
1Din nou – privindu-l în obraz –
Luă cuvântul Elifaz:
2„Aduce oare – te-ntreb eu –
Omul, folos lui Dumnezeu?
Nici vorbă! Căci cel înțelept,
Doar pentru sine e deștept.
3Dacă ești tu neprihănit,
Ce folos Domnu-a dobândit?
Iar dacă vină, omul n-are,
Crezi, vreun câștig, că Domnul are?
4Dacă evlavie-ai vădit,
De Dumnezeu ești pedepsit?
Și pentru ea, El a intrat
La tine și S-a judecat?
5Nu-i mare a ta răutate?
N-ai făr’delegi nenumărate?
6Zăloage, de la frați, luai,
Fără pricină, și-i lăsai
Fără de haine pe cei goi.
7Nu dădeai apă, mai apoi,
Celui ce fost-a însetat;
Pâine, flămândului, n-ai dat.
8Întreaga țară o aveai,
Fiind mai tare. Te-așezai
Oriunde-n ea ți-ar fi plăcut,
Căci cel mai bine-ai fost văzut.
9Afară, văduve scoteai,
Brațele-orfanilor frângeai.
10De-aceea, ești încercuit
De multe curse, și-ai simțit
Groaza cum bântuie-mprejur.
11Nu vezi tu negura din jur,
Și apele ce te lovesc?
12Nu este-un Dumnezeu ceresc?
Privește vârful stelelor:
Cât de înalt e locul lor!
13Și-acum tu zici: „Domnul ce știe?
Oare, în stare o să fie,
Prin întunericul de nori,
Să-i judece pe muritori?
14Ceva, să vadă, El nu poate,
Înfășurat în nori. Străbate
Cerul, cu greu!” Vrei să apuci,
15Pe calea veche să te duci,
Cale pe care a pășit
Cel care-a fost nelegiuit –
16Cel care nu este cruțat,
De pe pământ fiind luat
‘Naintea vremii – și-a ținut
Atât cât, apă, a avut
Pârâul, de pământ sorbit?
17Cei răi, Domnului, I-au vorbit:
„Pleacă de pe a noastră cale,
Căci nu voim, pe ale Tale
Cărări, să mergem! Dă-ne pace!
El, Domnul, ce ne poate face?”
18Și totuși, cortul le e plin
De bunătăți cari știm că vin
Doar de la Bunul Dumnezeu.
Departe, vreau ca să fiu eu,
De sfatul celor răi! Voi știți
19Căci cei cari sunt neprihăniți,
Le-au fost, nelegiuiților –
Drept martori ai căderii lor,
Precum, mereu, au să le fie.
Se vor uita, cu bucurie,
Nevinovații și, „Priviți!” –
Vor zice – „Cum sunt nimiciți
20Dușmanii noștri! Iată-le,
Arse de foc, averile!”
21Prieten fii, cu Dumnezeu,
Și pace vei avea, mereu!
Ai să fii iarăși fericit
22Atunci când Îi vei fi primit
Învățătura și ți-ai pus
La inimă, tot ce ți-a spus
23Domnul. Vei fi iar așezat,
Acolo unde-ntâi ai stat.
Pe locul tău, vei sta mereu,
De te întorci la Dumnezeu
Și dacă vei îndepărta
Greșelile, din casa ta.
24Aurul, zvârle-l în țărână –
Cel din Ofir, să-l iei în mână
Și-apoi, departe îl aruncă,
În prundul râului din luncă.
25Atuncea îți va fi, mereu,
Argint și aur, Dumnezeu.
El fi-va bogăția ta.
26Cu el doar, te vei desfăta.
De vei avea ceva să-I zici,
Spre El, fața o să-ți ridici
27Și ai să-L rogi, iar Dumnezeu
O să te-asculte tot mereu,
Și juruințele făcute
De tine-atunci, vor fi ținute.
28Pe tot ce tu vei pune mâna,
Va ieși bine, iar lumina
Va străluci pe-a ta cărare;
29Tu, pentru a ta ridicare,
Te vei ruga, căci Dumnezeu,
Dă ajutorul Său, mereu,
Celor ce-și țin ochii plecați.
30El, chiar și pe cei vinovați,
Îi izbăvește – pe cei care
Își datorează-a lor scăpare
Doar curăției mâini tale,
Precum și îndurării Sale!”
Selectat acum:
Iov 22: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca