Iov 22:1-11

Din nou – privindu-l în obraz – Luă cuvântul Elifaz: „Aduce oare – te-ntreb eu – Omul, folos lui Dumnezeu? Nici vorbă! Căci cel înțelept, Doar pentru sine e deștept. Dacă ești tu neprihănit, Ce folos Domnu-a dobândit? Iar dacă vină, omul n-are, Crezi, vreun câștig, că Domnul are? Dacă evlavie-ai vădit, De Dumnezeu ești pedepsit? Și pentru ea, El a intrat La tine și S-a judecat? Nu-i mare a ta răutate? N-ai făr’delegi nenumărate? Zăloage, de la frați, luai, Fără pricină, și-i lăsai Fără de haine pe cei goi. Nu dădeai apă, mai apoi, Celui ce fost-a însetat; Pâine, flămândului, n-ai dat. Întreaga țară o aveai, Fiind mai tare. Te-așezai Oriunde-n ea ți-ar fi plăcut, Căci cel mai bine-ai fost văzut. Afară, văduve scoteai, Brațele-orfanilor frângeai. De-aceea, ești încercuit De multe curse, și-ai simțit Groaza cum bântuie-mprejur. Nu vezi tu negura din jur, Și apele ce te lovesc?