Iov 27
27
Cel din urmă răspuns al lui Iov
1La fața lor, Iov a privit
Și-apoi, în pilde, le-a vorbit:
2„Viu este Domnul, Cel ce poate
Să-mi dea – însă nu-mi dă – dreptate.
Viu este Cel Atot Puternic,
Iar mie – un biet rob netrebnic –
Îmi amărește viața. Eu,
3Cât suflul de la Dumnezeu
Îl am în nări, cât mă mai ține
Și sufletul aflat în mine,
4N-am să rostesc vreo nedreptate
Și nici cuvintele aflate
Pe limba și în gura mea,
Neadevăr, nu vor avea.
5Să nu gândiți, cumva, că vreau,
Acum dreptate să vă dau!
Până la ultima suflare,
Am să îi stau în apărare,
Doar nevinovăției. Țin
6Să-mi scot dreptatea și, din plin,
Mereu am să mă străduiesc!
Nici o mustrare nu simțesc –
Din partea inimii venită –
Pentru perioada viețuită.
7Vrăjmaș, pe cel rău, l-am dorit;
Potrivnic, pe nelegiuit!
8Ce poate să nădăjduiască
Cel rău, când Domnu-o să voiască
Să îi scurteze-al vieții fir
Și să-i ia sufletul? Mă mir!
9Ascultă oare Dumnezeu,
Strigătul lui, în ceasul greu,
Când îl încearcă strâmtorarea?
10Care îi este desfătarea?
Oare, îi este Dumnezeu?
Înalță rugăciuni mereu,
Către Acel Atot Puternic?
11Am să vă-nvăț eu, cel nevrednic,
Cum este calea Domnului.
Nimic din planurile Lui,
N-am să v-ascund, chiar de le știți
Și-asemeni mie voi gândiți.
12Deci dacă știți toate aceste,
Atunci de ce vorbiți prostește?
13Iată ce soartă-a hărăzit
El, pentru cel nelegiuit.
14Omul cel rău, atunci când are
Mulți fii, va crede că e tare,
Și nu știe, bietul, că ei
Sunt numai hrană sabiei.
Odraslele lor nu au pâine.
15Cei care astăzi scapă, mâine
De ciumă fi-vor secerați.
La groapă, nu vor fi urmați
De văduve; nimeni nu-i plânge.
16Argint atât de mult de-ar strânge
Câtă țărână se găsește,
Și dacă haine-ngrămădește
În stivă cât va fi să vie
Noroiul toamnei, n-o să-i fie
Lui însuși de folos. El doar
17Le-a adunat pe toate, iar
Cel care e nevinovat
Cu haina lui s-a îmbrăcat
Și-argintul său e folosit
De către cel neprihănit.
18Casa îi e asemănată
Cu cea de molie-nălțată,
Cu o colibă prăpădită,
De un străjer alcătuită.
19Se culcă și este bogat;
Moare și este despuiat.
20Groaza, ca apa mare-l prinde;
Vârtejul nopții îl cuprinde.
21De vântul răsăritului
E smuls din locuința lui.
22Domnul zvârle, din cerul Său,
Săgeți, asupra celui rău.
Acesta-ncearcă să se-ascundă,
Ca vârful lor să nu-l pătrundă.
23Toți oamenii se-nveselesc
Atunci când cei răi părăsesc
Pământul ce l-au locuit,
Când casa lor s-a prăpădit.”
Selectat acum:
Iov 27: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca