Iov 28
28
1„Argintul din pământ se scoate –
Și aurul la fel – și poate,
Apoi, să fie curățat.
2Fierul e din pământ luat,
Iar piatra trebuie topită
Spre-a fi arama slobozită.
3Omul, în beznă, luminează,
Cu felinarul#28:3 Adică felinarul careMineru-n munca sa il are.. Cercetează
Până-n ținuturile-adânci
Ce sunt la temelii de stânci,
Pietrele care s-au ascuns
În bezna cea de nepătruns
A umbrei morții. Omul sapă
4Fântâni, ca să găsească apă.
Multe izvoare-au fost săpate
În locurile-ndepărtate
Care nelocuite sânt.
Iată că omul, în pământ,
Sapă, în frânghii atârnat;
Ca într-un scrânciob legănat,
Piciorul nu-i e de folos,
Căci nu-l mai poate pune jos.
Departe-i de vreo așezare#28:4 Descrierile-i zugrăvescPe cei ce-n frânghii prinși trudesc.,
Când face-o astfel de lucrare.
5Lutul din care a ieșit
Pâinea, adânc e răscolit,
De parcă focul l-a pătruns.
6În el, safirul e ascuns;
Apoi de-asemenea, mai sânt
Pulberi de aur în pământ.
7Cărarea lui, nu pot s-o vadă
Vulturi, sau pasărea de pradă.
8Nici dobitoacele, pe ea,
Ca să pălească, n-ar putea;
Pe unde-aceasta s-a aflat,
Nici măcar leul n-a călcat,
9Vreodată. Omul doar s-a dus:
Pe stâncă, mâinile și-a pus,
Și munți-apoi, a răsturnat,
10Din rădăcină. A săpat
Făgașe multe și adânci
În munte, și-a văzut în stânci,
Tot ceea ce aveau de preț.
11Oprește-al apei curs măreț
Și-n albia sa a pătruns
Să scoată ce era ascuns
Sub unda ce-nvelea genunea.
12Dar unde este-nțelepciunea?
Și unde, oare, locuiește
13Priceperea? Nu prețuiește
Omul, ale ei daruri cari
N-au preț, atât cât sunt de mari.
Ea, în pământ, nu se găsește;
14De-ntrebi, adâncul îți șoptește:
„La mine nu-i!” Marea-ți răspunde:
„Și nici la mine, nu se-ascunde!”
15Ea nu poate fi, niciodată,
Pe-argint și aur cumpărată;
16Nici chiar pe aur din Ofir,
Nici pe onix, nici pe safir.
17Ea nu poate fi, niciodată,
Cu diamantu-asemănată,
Cu aurul, cu vasul care
Cel mai ales metal îl are
În forma-n care e turnat.
18Mărgean, cristal, n-au însemnat
Nimic pe lângă-nțelepciune.
Pe lângă ea, nu se pot pune
Mărgăritarele. Topazul
19Din Etiopia, extazul –
Oricât are să ni-l mărească –
Nu poate ca să prețuiască
Asemeni ei. Nu-i aur care
S-o cumpănească, pe cântare.
20Atuncea, mă întreb, în mine:
„Priceperea de unde vine?
Și-n-elepciunea?” Sunt ascunse,
21Să nu poată a fi ajunse
De către ochii omului;
Nici păsările cerului,
Din zborul lor, nu o zăresc.
22Moartea și-adâncul glăsuiesc:
„Am auzit de-nțelepciune –
Atâta doar, putem a spune.”
23Drumul pe care hoinărește,
Ținutu-n care locuiește
Și unde este ea, mereu,
Le știe numai Dumnezeu.
24El, vede totul, pe pământ –
Toate câte, sub soare, sânt.
25Când greutate-a rânduit
El, vântului, și-a stabilit
26Măsura apei, când a dat
Legi ploii, când a însemnat,
Pe cer, drumul fulgerului –
Și-asemeni, al tunetului –
27Atuncea numai, s-a văzut
Înțelepciunea; i-a făcut
Domnul, o temelie tare
Și-apoi a pus-o la-ncercare.
28Sfârșind, omului, i-a vorbit:
„Iată ce am descoperit
În urma cercetării, Eu:
Doar frica pentru Dumnezeu
E-adevărata-nțelepciune.
Să faci, mereu, doar lucruri bune,
Și relele le-ndepărtează:
Ăst fapt, pricepere-nsemnează.”
Selectat acum:
Iov 28: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca