Iov 8
8
Cuvântarea lui Bildad
1Bildad, din Șuah, a luat
Cuvântul: „Noi te-am ascultat!
2Dar până când ai să vorbești,
Astfel? Oare, nu te gândești
Că vorbele-ți rostite sânt
Precum e un puternic vânt?
3Pe cel drept îl răstoarnă, oare,
Domnul? Sau El o să doboare
4Dreptatea? De-au păcătuit
Ai tăi copii, i-a pedepsit
Dându-i pe a păcatului
Mână, dacă-mpotriva Lui
Greșit-au. Iată sfatul meu:
5Dacă alergi la Dumnezeu –
Fiind curat, neprihănit –
Și-L rogi, atuncea, negreșit,
6El va veghea asupra ta,
Și iarăși îți vei căpăta
A locuinței fericire.
7Astfel, vechea ta propășire,
Cu mult mai mică va să fie,
Decât acea care-o să vie.”
8„Știți ce anume au făcut
Acei din neamul ce-a trecut:
Privește a părinților
Pățanii! Din greșeala lor,
Să învățăm, să nu greșim
9Și noi, căci prea puține știm!
De ieri, ne-aflăm pe-acest pământ,
Iar ale noastre zile sânt
10O umbră. Ei au să te-nvețe –
Din inimă-ți vor da povețe –
11Spunând așa: „Papura, oare,
Va crește, dacă baltă n-are?
Trestia iese la iveală,
Dacă nu are umezeală?
12Verde fiind și netăiată,
Mai repede va fi uscată
Decât cum alte ierburi sânt.
13La fel, cu cei de pe pământ –
Care, de Domnul, au uitat –
Se-ntâmplă, cum s-a întâmplat
Cu iarba. Cel nelegiuit,
De Dumnezeu, e pedepsit.
Nădejdea îi e nimicită.
14Încrederea îi e zdrobită
Și-o pânză de păianjen are,
Drept sprijin. El nu este tare:
15Pe casa lui e bizuit,
Dar adăpost nu a găsit
În ea, căci de necazul vine,
‘Geaba de-ai ei pereți, se ține!
16Când soarele îi dăruiește
A sa lumină, înverzește
Și ramurile și le-ntinde
Ca astfel să poată cuprinde,
Cu umbra-i, toată-a sa grădină.
17Își vâră a lui rădăcină,
Prin pietre și-adânc se afundă,
Până la ziduri să pătrundă.
18Dar rădăcinile lui, lungi,
Nu îl ajută: dacă-l smulgi
Din locu-n care a crescut,
„Nu știu să te fi cunoscut” –
Va zice locu-acel – „vreodat’!”
Și-astfel, de el, s-a lepădat.
19Așa-s și desfătările
Ieșite din cărările
Zilelor lui. El a pierit,
Iar din pământ au răsărit,
În urmă, alții, după el.
20Dar Dumnezeu este Acel
Care, pe cel neprihănit,
Nu l-a lăsat neocrotit,
Iar pe cei răi i-a lepădat.
21Ba mai mult! Bucurii i-a dat
Neprihănitului; se știe
Că strigăte de veselie,
În gura lui, apoi, a pus.
22Aminte ia, la ce ți-am spus!
Vrăjmașii tăi vor fi stârpiți
Și de rușine-acoperiți!
Ale lor corturi au să piară
Și-ai lor urmași au să dispară!”
Selectat acum:
Iov 8: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Iov 8
8
Cuvântarea lui Bildad
1Bildad, din Șuah, a luat
Cuvântul: „Noi te-am ascultat!
2Dar până când ai să vorbești,
Astfel? Oare, nu te gândești
Că vorbele-ți rostite sânt
Precum e un puternic vânt?
3Pe cel drept îl răstoarnă, oare,
Domnul? Sau El o să doboare
4Dreptatea? De-au păcătuit
Ai tăi copii, i-a pedepsit
Dându-i pe a păcatului
Mână, dacă-mpotriva Lui
Greșit-au. Iată sfatul meu:
5Dacă alergi la Dumnezeu –
Fiind curat, neprihănit –
Și-L rogi, atuncea, negreșit,
6El va veghea asupra ta,
Și iarăși îți vei căpăta
A locuinței fericire.
7Astfel, vechea ta propășire,
Cu mult mai mică va să fie,
Decât acea care-o să vie.”
8„Știți ce anume au făcut
Acei din neamul ce-a trecut:
Privește a părinților
Pățanii! Din greșeala lor,
Să învățăm, să nu greșim
9Și noi, căci prea puține știm!
De ieri, ne-aflăm pe-acest pământ,
Iar ale noastre zile sânt
10O umbră. Ei au să te-nvețe –
Din inimă-ți vor da povețe –
11Spunând așa: „Papura, oare,
Va crește, dacă baltă n-are?
Trestia iese la iveală,
Dacă nu are umezeală?
12Verde fiind și netăiată,
Mai repede va fi uscată
Decât cum alte ierburi sânt.
13La fel, cu cei de pe pământ –
Care, de Domnul, au uitat –
Se-ntâmplă, cum s-a întâmplat
Cu iarba. Cel nelegiuit,
De Dumnezeu, e pedepsit.
Nădejdea îi e nimicită.
14Încrederea îi e zdrobită
Și-o pânză de păianjen are,
Drept sprijin. El nu este tare:
15Pe casa lui e bizuit,
Dar adăpost nu a găsit
În ea, căci de necazul vine,
‘Geaba de-ai ei pereți, se ține!
16Când soarele îi dăruiește
A sa lumină, înverzește
Și ramurile și le-ntinde
Ca astfel să poată cuprinde,
Cu umbra-i, toată-a sa grădină.
17Își vâră a lui rădăcină,
Prin pietre și-adânc se afundă,
Până la ziduri să pătrundă.
18Dar rădăcinile lui, lungi,
Nu îl ajută: dacă-l smulgi
Din locu-n care a crescut,
„Nu știu să te fi cunoscut” –
Va zice locu-acel – „vreodat’!”
Și-astfel, de el, s-a lepădat.
19Așa-s și desfătările
Ieșite din cărările
Zilelor lui. El a pierit,
Iar din pământ au răsărit,
În urmă, alții, după el.
20Dar Dumnezeu este Acel
Care, pe cel neprihănit,
Nu l-a lăsat neocrotit,
Iar pe cei răi i-a lepădat.
21Ba mai mult! Bucurii i-a dat
Neprihănitului; se știe
Că strigăte de veselie,
În gura lui, apoi, a pus.
22Aminte ia, la ce ți-am spus!
Vrăjmașii tăi vor fi stârpiți
Și de rușine-acoperiți!
Ale lor corturi au să piară
Și-ai lor urmași au să dispară!”
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca