Luca 17:1-10

Odată, aste vorbe-a spus, Către-ai Săi ucenici, Iisus: „Vă spun, ca să aveți știință, Precum că e cu neputință, Prilejul de păcătuire, Ca să nu vină. S-aveți știre, Că vai va fi de-acela care, Pentru prilej, este cărare. Pentru acel, prin care vine Acest prilej, este mai bine, Un bolovan a-i fi legat, De gât, și-n mare, aruncat. La voi înșivă, să luați Seama și-atent să vă purtați! Când al tău frate a greșit Și-n contră-ți a păcătuit, Du-te de-l mustră, după care – De-i pare rău – îi dă iertare. De șapte ori, de a greșit, În contră-ți, și de a venit – De șapte ori – cerând iertare, Iartă-l și-arată-i îndurare!” Apostolii și-au spus dorința: „Doamne, mărește-ne credința!” El zise: „De aveți credință, Orice vă este cu putință. Chiar când credința vă e doar, Cât un grăunte de muștar, Iar ăstui dud, „Du-te”– i-ați spune – „În mare!”, el vi s-ar supune.” „Cine-i acela, dintre voi, Cari dacă are-un rob, la oi, Sau de lucrează la arat, Îi zice, când s-a înturnat, Din câmp: „Vino și intră-n casă Și-așează-te apoi, la masă”? Nu, mai degrabă, îi va spune „Grăbește-te și masa-mi pune, Te-ncinge, ca să mă slujești Pentru că, slugă, tu îmi ești, Iar după ce mănânc și beau, Și ție, voie, am să-ți dau, Ca să te-așezi și tu, la masă”? Față de robul său, din casă, Va fi el, oare-ndatorat, Pentru că robul a lucrat Așa precum i-a poruncit? Nu cred, căci nu e potrivit. La fel, să vă purtați și voi: Faceți ce vi s-a spus, și-apoi, Să spuneți: „Noi nu suntem vrednici, Ci suntem niște robi netrebnici, Care – ca simpli slujitori – Făcut-am, ce am fost datori”.