Neemia 13
13
Călcarea de lege a lui Eliașib
1În vremea ‘ceea, se citise
Din cartea pe cari Moise-o scrise
Și-astfel, în ea, a fost găsit
Un text, prin cari s-a pomenit
Precum că cei ce-s Amoniți
Și cei care sunt Moabiți
Nu aveau voie-n nici un fel
Să stea apoi, cu Israel,
În adunarea Domnului,
2Pentru că ei, poporului,
Pâine și apă nu i-au dat,
Ci împotrivă-i l-a chemat
Pe Balaam, ca să-l blesteme.
Poporul n-avuse-a se teme,
Căci Dumnezeul nostru mare
Schimbat-a-n binecuvântare
Acel blestem. Când auziră
3Cuvintele ce se citiră,
Israeliții s-au grăbit
Să se despartă, negreșit,
De oamenii ce se vădeau
Străini de ei cum că erau.
4Preotul Eliașib, cel care
Pe Tobia, drept rudă-l are,
Fusese pus ca păzitor
Al tuturor cămărilor
Aflate-n Casa Domnului,
Spre-a ține darurile Lui.
5O încăpere-a gătit el,
Pentru-a sa rudă-n locu-acel,
În care daruri se puneau,
Cari de mâncare se vădeau.
De-asemenea, în ea s-a pus
Tămâia care s-a adus,
Unelte și – fără-ndoială –
Acea întreagă zeciuială
Cari din ulei fusese dată,
Din grâu și must și – totodată –
Partea ce fost-a rânduită
A fi la preoți dăruită,
La ușieri, Leviților,
Precum și cântăreților.
6Când s-au făcut acestea toate,
Eu nu fusesem în cetate,
Căci m-am întors la împărat,
După cuvântul ce l-am dat;
Iar Artaxerxe se vădea
Că ani treizeci și doi făcea,
De când fusese așezat,
La Babilon, ca împărat.
Anul aproape se sfârșise,
Când împăratul mă-nvoise
7Ca la Ierusalim apoi,
Să mă întorc eu, înapoi.
Abia atuncea am văzut
Ce lucruri rele a făcut
Preotul Eliașib, cel care
Gătit-a o cămară mare –
În curtea Casei Domnului –
Spre a fi dată rudei lui.
8M-am necăjit și-am aruncat
Afară, tot ce am aflat
Acolo și se dovedea
Că este pentru Tobia.
9Am poruncit ca, de îndată,
Odaia a fi curățată
Și-am pus uneltele pe care
Casa lui Dumnezeu le are,
Din nou, în ea. Am așezat
Și darurile ce s-au dat
Pentru mâncare, iar apoi,
Adus-am și tămâie noi.
Zeciuielile aduse din nou
10Am auzit – de-asemenea –
Că partea ce se cuvenea
Leviților, nu li s-a dat,
Căci nimenea nu i-a chemat
Să-și ia tainul. Ei erau
Pe la moșia ce-o aveau.
Cu cântăreții se vădea
A fi la fel și-asemenea
Era și cu aceia care,
Templul, în slujba sa, îi are.
11Eu i-am mustrat pe dregători –
Căci ei erau conducători –
Și-am zis: „De ce ați părăsit –
În vremea-n care am lipsit –
Casa lui Dumnezeu?” Apoi –
Degrabă – am chemat ‘napoi,
Cetele cântăreților
Precum și-ale Leviților.
După ce toți s-au adunat,
În slujbă, iar, i-am așezat.
12Iuda, atunci – fără-ndoială –
Aduse-ntreaga zeciuială
Din grâu și must – cum se cerea –
Și din ulei, de-asemenea.
13Cămările, eu le-am luat
Și-n urmă le-am încredințat
În mâna preotului care
Drept Șelemia, nume, are,
În mâinile unui Levit
Care Pedaia s-a numit
Și-n mâna unui cărturar
Care Țadoc se cheamă. Dar,
Lângă-acești am așezat
Încă un om, Hanan, chemat;
Al lui Zecur fiu, se vădea,
Precum și-al lui Matania.
Oameni-aceștia – negreșit –
Drept credincioși s-au dovedit.
Ei fuseră însărcinați
Cu împărțeala, între frați.
14Doamne, al nostru Dumnezeu,
Adu-Ți aminte, tot mereu,
De mine, căci Tu ai văzut
Ce fel de lucruri am făcut.
Să nu-mi uiți faptele frumoase,
Cari se vădesc evlavioase,
Făcute Casei Domnului
Și spre-mplinirea slujbei Lui!
Sfințirea Sabatului
15Pe vremea ‘ceea, am văzut
Ceea ce unii au făcut
În ziua sfântă de Sabat:
Unii, în teascuri, au călcat,
În timp ce alții, snopi, cărară.
În urmă, alții încărcară
Vin și smochine pe măgari,
Și struguri, puși în coșuri mari.
Lucruri, de orice fel, au pus,
Pe-ai lor măgari și le-au adus
Către Ierusalim, de-ndat,
Ca să le vândă, de Sabat.
În clipa-n care am văzut
Că mărfurile și-au vândut,
Grabnic am mers și i-am mustrat,
Atunci, în ziua de Sabat.
16Și niște Tirieni erau
Cari la Ierusalim veneau,
Cu pești și multe mărfuri care
Le aduceau pentru vânzare,
Tocmai în ziua de Sabat.
17Am mers atunci și i-am mustrat
Pe oamenii din Iuda, cari
Se dovedeau a fi mai mari,
Zicându-le astfel, apoi:
„De ce faceți, acest rău, voi?
Prin ce-ați făcut, oare, nu știți,
Sabatul, că îl pângăriți?
18Dar oare, nu la fel făceau
Părinții voștri, când trăiau,
Stârnind mânia Domnului,
Peste întreg poporul Lui?
Acuma, la Ierusalim,
Voi vreți, la fel, ca să pățim?
Prin răul ce îl faceți voi,
O să abateți, peste noi –
Din nou – mânia Domnului,
Căci pângăriți Sabatul Lui!”
19Îndată, eu am poruncit
Să se închidă, negreșit,
Poarta Ierusalimului
Și n-am dat voie nimănui,
Cu mărfuri, de a fi intrat,
‘Naintea zilei de Sabat.
20În felu-acesta, negustorii –
Și-asemenea și vânzătorii –
Cari aveau mărfuri de vândut,
Ajuns-au de și-au petrecut
Nopțile-afară din cetate,
Căci porțile-au fost ferecate.
O dată, sau de două ori,
Cei care fost-au negustori
Și-au petrecut noaptea afară,
Căci porțile se încuiară.
21Am mers la ei și i-am mustrat,
Zicându-le: „De ce ați stat,
Noaptea, în fața zidului?
N-am să îngădui nimănui,
Ca acest lucru să-l mai facă!
De-aceea, eu vă spun că dacă
Încă o dată o să stați
Afară, ca să înnoptați,
Încredințați să fiți apoi,
Că am să pun mâna, pe voi!”
Din clipa-n care-au auzit
Cuvintele ce le-am rostit,
Nimeni nu ne-a mai tulburat,
Cu marfă-n ziua de Sabat.
22Leviților, le-am poruncit
Să se sfințească, negreșit,
Și-apoi să vină să păzească
Poarta cetății, să sfințească –
Astfel – ziua Sabatului,
Cum cere Legea Domnului.
Doamne, al nostru Dumnezeu,
Adu-Ți aminte, tot mereu,
De mine, să mă ocrotești,
Căci plin de îndurare, ești!
Mustrarea pentru femeile străine
23Am mai văzut niște Iudei,
Care-și luaseră femei
Azdodiene, Amonite
Și de asemeni Moabite.
24Dintre copiii ce-i aveau,
Cam jumătate se vădeau
Că nu știu limba evreiască
Și-astfel puteau ca să vorbească
Doar limbile popoarelor
Din cari erau mamele lor.
25Pe-acei evrei, eu i-am mustrat.
Pe uni-apoi i-am blestemat.
Pe alți-n urmă i-am lovit,
Părul le-am smuls, i-am pedepsit
Și-apoi să jure, eu i-am pus,
În Numele Celui de Sus,
Zicându-le: „Nu mai luați,
Femei străine și nu dați
Fetele voastre, de neveste,
Pentru popoarele aceste!
26Nu știți că Solomon, și el,
Păcătuit-a-n acest fel?
Asemeni lui, alt împărat –
În lume – nu s-a mai aflat.
Domnu-l pusese-n Israel,
Drept împărat, pentru că El,
Pe Solomon, mult l-a iubit.
Dar totuși, a păcătuit,
Căci ale lui soții străine
L-au dus la rău, cum știți prea bine.
27Acum vreți să păcătuiți
La fel, pentru că vă-nsoțiți
Cu fiicele altor popoare?
De ce păcătuiți voi, oare,
Față de Cel care, mereu,
Este al nostru Dumnezeu?”
28Unul din fiii ce-i avea
Cel cari, Ioiada, se numea –
Fiul lui Eliașib, cel care
Era, pe-atunci, preotul mere –
A fost, de ginere, luat
De Horonitul Sambalat.
Îndată, eu am poruncit
Să fie – grabnic – izgonit.
29Doamne, al nostru Dumnezeu,
De ei, să-Ți amintești, mereu,
Căci preoția au spurcat
Și legământul încheiat
De către ceata de preoți,
Precum și de Leviții toți.
30I-am curățit – fără-ndoială –
De cei străini și rânduială
Făcutu-le-am preoților
Și-asemenea Leviților,
În slujbele ce le aveau –
De cari, răspunzători, erau –
31În ce privește darul dat
Din lemne, sau pe cel luat
Din cele dintâi roade care
Se adunau de pe ogoare.
Doamne, să-Ți amintești de mine
Și pomenește-mă, spre bine!
Selectat acum:
Neemia 13: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca