Numeri 20
20
Moartea Mariei. Apele de la Meriba. Pedepsirea lui Moise
1Era în luna-ntâi, când iată,
Ajunse adunarea toată
A fiilor lui Israel,
Într-un pustiu. Locul acel,
Țin, se numea. Când au sosit,
La Cades, ei au poposit
Și tabăra și-au așezat.
În acel loc, s-a întâmplat
Cum că Maria și-a sfârșit
Călătoria – a murit
Și în pustia Țin, chemată,
A trebuit a fi-ngropată.
2Acolo-ntreaga adunare
A suferit de-o lipsă mare
De apă. Toți s-au răsculat,
Contra lui Moise, de îndat’ –
Și-a lui Aron – și au cârtit.
3Grabnic, la Moise, au venit,
Căci, ceartă, ei au căutat
Și-apoi, în față, i-au strigat:
„Bine era să fi murit
Și noi, atunci când ne-au pierit
Frații, în fața Domnului!
4De ce-ai adus, poporul Lui,
Aici? Vrei să pierim și noi,
Cu ale noastre vite-apoi?
5Dar în Egipt, voi ce ne-ați spus?
Ne-ați scos, din el, și ne-ați adus
În mijlocul pustiului.
Precum vedem, nici un loc nu-i,
Aicea, bun de semănat.
Pe-ntinsul lui, am căutat,
Însă smochini nu am văzut.
Dacă nu-i apă de băut,
Atunci cum ar putea să fie
Rodii, sau vița cea de vie?”
6Moise și-Aron i-au părăsit
Și, către cort, ei au pornit.
Apoi, în fața ușii lui,
Văzură slava Domnului
Și la pământ s-au aruncat.
7Domnul, atunci, a cuvântat
Și iată ce i-a poruncit,
Lui Moise: „Știu! Am auzit
Tot ceea ce s-a petrecut.
Iată ce trebuie făcut:
8Să-ți iei toiagul, după care,
Să chemi întreaga adunare.
Să-l iei și pe Aron cu tine
Și-atuncea când poporul vine,
Mergeți la stânca ‘ceea; iată,
‘Naintea voastră, e aflată.
În fața ei, să vă opriți
Și-n urmă, stâncii, să-i vorbiți,
Căci apă o să căpătați.
Din stâncă, apă, să luați
Ca să adapi acest popor,
Și vitele oamenilor.”
9Moise, toiagul, și-a luat,
10Pe-Aron, apoi, el l-a chemat
Și-a strâns întreaga adunare.
Când au venit – cu mic, cu mare –
Moise-a strigat, către popor:
„Acuma, răzvrătiților,
Mă ascultați! Și vom vedea
Dacă noi, apă, vom putea,
Din astă stâncă, să luăm,
Să bem, ca să ne săturăm!”
11Moise, apoi, și-a ridicat
Toiagul și în stâncă-a dat,
De două ori la rând, cu el.
Atunci, întregul Israel,
Din stânca ‘ceea, a văzut,
Cum curge apă de băut.
Îndat’, acel întreg popor –
Și-asemenea vitele lor –
Apă-au băut, cât au poftit
Și arșița și-au potolit.
12Domnul, atuncea, l-a chemat,
Pe Moise, și a cuvântat:
„Pentru că voi nu M-ați crezut
Și-n acest fel nu ați făcut
Nimic spre a fi Eu sfințit,
Printre ăști oameni, negreșit
Că nu voi o să fiți acei
Ce-o să-i călăuziți, pe ei,
În țara ce le-o dăruiesc.”
13Acele ape se numesc,
Meriba. Numele primit,
Prin „Ceartă”, este tălmăcit.
Locul așa a fost chemat,
Căci ei, acolo, s-au certat
Cu Dumnezeu și au cârtit,
Iar El, atunci, a fost sfințit.
Edomiții și israeliții
14Din Cades, Moise a trimis,
Soli, în Edom, care i-au zis
Celui ce-a fost înscăunat,
Peste Edom, ca împărat:
„Așa vorbește Israel,
Fratele tău. Tu știi că el,
Prin mari necazuri a trecut.
15În al Egiptului ținut,
Părinții noștri au venit.
Acolo, noi am locuit
Un timp destul de-ndelungat.
Dar Egiptenii s-au purtat
Urât, cu noi: ne-au asuprit
Părinții, și ne-au chinuit.
16În disperare, am strigat,
La Domnul. El ne-a ascultat
Și-un Înger a trimis la noi,
Care ne-a scos afară-apoi,
Din al Egiptului ținut.
Pe drum, prin multe, am trecut
Și-acuma iată, în sfârșit,
La Cades, noi am poposit.
Astă cetate – știi prea bine –
Cum că aproape e de tine,
Pentru că ea este aflată
În a ta margine. Deci iată
Ce rugăminte-ți adresăm:
17Lasă-ne-acuma, te rugăm,
Să trecem doar, prin țara ta.
Nu vrem în ăst ținut a sta,
Ci înainte ne vom duce.
Noi, stricăciuni, nu-ți vom aduce,
Pentru că nu intrăm – să știi –
Nici în ogoare, nici în vii.
Nici din fântâni n-o să-ncercăm –
De sete – apă, să luăm.
Nu ne abatem, nicidecum,
De la împărătescul drum,
Când trecem prin ținutul tău.”
18Edom a zis, la rândul său:
„Să nu cumva să îndrăzniți,
La mine-n țară, să veniți!
Cu sabia, am să vă ies,
În cale, și-am să vă lovesc!”
19Atuncea, ai lui Israel
Feciori răspuns-au, în ăst fel:
„Vom merge, fără încetare,
Și vom urma doar drumul mare.
Dacă din apa ta vom bea –
Și turmele de-asemenea –
Îți vom plăti prețul cerut,
Atâta cât va fi făcut.
Nimic nu-ți cerem – nu vom sta –
Ci trecem doar, prin țara ta.”
20Edom le-a zis: „Nu încercați,
În țara mea, ca să intrați!”
Apoi, pe gânduri, n-a mai stat,
Ci oaste, el și-a adunat,
Ieșindu-le-n întâmpinare,
Cu gloată și cu mână tare.
21Deci prin al lui Edom ținut,
Israelul nu a trecut,
Ci trebuit-a să găsească,
O cale, ca să-l ocolească.
Moartea lui Aaron. Eleazar
22Moise și cu al său popor,
Din Cades, spre cetatea Hor,
Pornit-au și au ocolit
Astfel, Edomul. Au sosit
La muntele acela mare,
Lâng-a Edomului hotare
23Și-acolo, Domnul a vorbit.
Moise, de-Aron, era-nsoțit,
Când Dumnezeu a cuvântat:
24„Aron va fi adăugat,
Lângă ai săi” – Domnul a zis.
„În țara care am promis
Că o voi da lui Israel,
Nu va putea să intre el,
Pentru că v-ați împotrivit
Poruncilor ce le-ați primit
Când la Meriba ați șezut
Și n-ați făcut ce v-am cerut.
25Ia-l pe Aron, cu fiul lui.
Suie-i pe vârful muntelui
Acesta, care-i Hor chemat.
26Pe-Aron, îl vei fi dezbrăcat,
Apoi, de ale lui veșminte,
Cari – precum știi – sunt straie sfinte.
După ce iei hainele-acele,
Pe-al său fiu, să-l gătești, cu ele.
Cu haina sfântă, așadar,
Ai să-l îmbraci, pe Eleazar.
Aron, pe vârful muntelui,
Va trece la poporul lui,
Căci el, acolo, bunăoară,
Să știi că trebuie să moară.”
27Moise, întocmai, a făcut,
Așa cum Domnul a cerut:
Urcat-a pe muntele Hor,
În fața-ntregului popor.
28Acolo, el l-a dezbrăcat,
Pe-Aron și-apoi, l-a îmbrăcat,
Pe Eleazar, cu straiul lui.
Apoi, pe vârful muntelui,
Aron, în urmă, a murit.
29Cu Eleazar, Moise-a venit,
În tabără. Când au intrat,
Întreg poporul adunat,
Văzându-i singuri, a simțit
Cum că Aron i-a părăsit.
Treizeci de zile, după el,
A plâns întregul Israel.
Selectat acum:
Numeri 20: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca