Numeri 23
23
Balaam binecuvântă
1Balaam a zis, privind în zare:
„Zidește-aici, șapte altare.
Șapte berbeci apoi, să iei
Și-asemenea șapte viței.
Pe toți, voiesc să-i pregătești,
Căci trebuie să îi jertfești.
2Balac făcu precum i-a spus:
Plecă îndată și-a adus
Câte-un berbece așadar,
Și un vițel, la un altar.
3După ce toate le-a adus,
Balaam, către Balac, a spus:
„Rămâi dar, lângă jertfa ta,
Căci eu mă voi îndepărta
Și poate-mi va ieși-nainte
Chiar Domnul. Ale lui cuvinte,
Ți le voi spune, imediat.”
Pe-un loc înalt, el s-a urcat,
4Iar Domnu-n față i-a ieșit.
Balaam, atuncea, a vorbit:
„Șapte altare-am înălțat.
Pe fiecare-am așezat
Câte-un berbece și-un vițel.”
5Domnu-a răspuns, în acest fel:
„În gura ta, am pus cuvinte.
Întoarce-te și ia aminte,
La tot ce spui. Căci, negreșit,
Vei spune doar ce-am poruncit.”
6Balaam a coborât apoi,
Și la Balac, s-a-ntors ‘napoi.
El sta lângă arderea lui,
Cu toți capii Moabului.
7Balaam, atuncea, a rostit
Cuvintele ce le-a primit
Din partea Domnului, și-a spus:
„Balac, pe mine, m-a adus
Chiar din Aram, din țara mea,
Cari e-n Mesopotamia.
În acest loc, am fost chemat,
De cel cari este împărat
Peste Moab și am venit
Din munții de la Răsărit.
Atuncea când am fost adus,
„Vino să-l blestemi”– mi s-a spus –
„Pe Iacov și în acest fel,
Să-l defăimezi pe Israel!”
8Cum pot ca să îl blestem eu,
Când nu-l blestemă Dumnezeu?
A-l defăima, cine cutează,
Când Domnul nu îl defăimează?
9Îl văd, din vârful stâncilor,
Din culmile dealurilor;
Acest popor cari se zărește,
Foarte departe locuiește.
Aflați dar, că ale lui ramuri,
Nu sunt cuprinse între neamuri.
10Și cine, oare, va putea
Să socotească pulberea
Lui Iacov și să spună-astfel,
Cât e un sfert, din Israel?
O, de-aș muri de moartea lor,
De a neprihăniților!
O, de ar fi al meu sfârșit,
Precum le-a fost lor, rânduit!”
Balaam binecuvântă a doua oară
11Balac, către Balaam, a spus:
„Ce mi-ai făcut? Eu te-am adus
Să-l blestemi pe vrăjmașul meu!
Dar tu, precum văd bine eu,
Acum îl binecuvintezi!”
12Balaam răspunse: „Tu ce crezi?
Oare nu trebuie, mai mult,
De vorba Domnului s-ascult?
Eu am vorbit doar, pe măsură
Ce Domnul mi-a pus vorbe-n gură!”
13Balac i-a spus atuncea: „Știi,
Te rog, într-un alt loc, să vii,
Căci doar de-acolo, vei putea,
Cu mult mai bine a vedea.
De-aici, o parte, vezi, socot;
Nu poți zări poporul tot.
Să mergem dar, într-alt loc, noi,
Și să-l blestemi de-acolo-apoi.”
14Spre câmpul care s-a chemat
Țofim, cei doi s-au îndreptat.
Câmpul acela se găsește
Pe muntele ce se numește
Pisga; întreg cuprinsul lui,
Este spre vârful muntelui.
Șapte altare a zidit
Balac, acolo, și-a jertfit
Câte-un berbece și-un vițel.
15Apoi, Balaam a zis astfel:
„Rămâi dar, lângă jertfa ta,
Căci eu mă voi îndepărta
Și-atunci poate că Domnul vine,
Ca să vorbească iar, cu mine.”
16Domnul, ‘nainte, i-a ieșit
Și-n felu-acesta, i-a vorbit –
După ce-i puse o măsură
Din ale Lui cuvinte-n gură:
„Mergi la Balac și-n fața lui,
Vorbele Mele, să le spui.”
17Balaam se-ntoarse înapoi
Și la Balac, a mers apoi.
El sta lângă arderea lui,
Cu toți capii Moabului.
Balac, îndată, l-a-ntrebat:
„Ce ți-a spus Domnul? Ce-ai aflat?”
18Balaam, atuncea, a rostit
Cuvintele ce le-a primit,
Din partea Domnului, și-a spus:
„Iată ce veste ți-am adus,
Despre această gloată multă:
Balac, te scoală și ascultă,
Ce-ți spun, despre acest popor!
Ascultă fiu al lui Țipor!
19Domnul nu-i om! Deci ia aminte
Precum că Dumnezeu nu minte!
Domnul nu-i fiu al omului,
Să-i pară rău de vorba Lui.
Nu face ceea ce a zis?
Nu va-mplini tot ce-a promis?
20Mi-a poruncit cum să lucrez:
Mi-a spus să binecuvintez,
Căci El a binecuvântat.
Altfel să fac, nu sunt lăsat.
Nu am ce face. Înțelege!
21Căci El, nici o fărădelege,
Nu vede-n Iacov și, la fel,
Nici răutăți, în Israel.
Domnul e Dumnezeul lui:
E-n mijlocul poporului,
E Împărat în Israel,
E veselie, pentru el.
22Din al Egiptului ținut,
L-a scos și, liber, l-a făcut.
Iar pentru el, tăria Lui,
Este ca a bivolului.
23Descântecul pe cari mi-l ceri,
În Iacov, nu are puteri.
Vrăjitoria – tot la fel –
Nu are forță-n Israel.
Iată în ce fel se vorbește,
Atuncea când se pomenește
De Iacov și de Israel:
Domnul făcut-a, pentru el,
Mari fapte-n văzul tuturor.
24Ca o leoaică, ăst popor,
Se scoală fără nici o frică.
Precum un leu, el se ridică.
Nici nu se culcă – ia aminte –
Pân’ nu-și mănâncă, mai ‘nainte,
Prada și nu bea, bunăoară,
Sângele celor ce-i omoară.”
Balaam prorocește iarăși bine
25Balac a zis, către Balaam:
„O rugăminte doar, mai am:
De nu-l blestemi, e treaba ta.
Dar nu-l mai binecuvânta!”
26Balaam a zis: „Nu ți-am spus eu,
Că fac ce-mi spune Dumnezeu?”
27Balac, din nou, îi zise: „Știi,
Te rog, într-un alt loc să vii
Și poate-atuncea, Dumnezeu
Te va lăsa – mă gândesc eu –
Ca să blestemi acest popor.”
28Pe vârful muntelui Peor –
Care, așa precum se știe,
Este cu fața spre pustie –
Balac și cu Balaam s-au dus.
29Când au ajuns, Balaam a spus:
„Șape altare să zidești
Și jertfe, vreau să pregătești.
Gătește-mi dar, șapte viței
Și-apoi șapte berbeci să iei!”
30Balac, întocmai, a făcut –
Așa precum i s-a cerut:
Șapte altare a zidit
Și jertfele le-a pregătit:
Câte-un berbece așadar,
Și un vițel, la un altar.
Selectat acum:
Numeri 23: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca