Numeri 22
22
Balac trimite după Balaam
1Israel, iarăși, a pornit
La drum și-apoi a poposit
În a Moabului câmpie
Cari dincolo-i – precum se știe –
De apele Iordanului,
În fața Ierihonului.
2Balac e cel ce a văzut
Tot ce Israel a făcut
Atuncea, Amoriților –
Balac e fiul lui Țipor.
3Asemeni lui, s-a îngrozit
Chiar și Moab, când a zărit
Câți oameni are Israel.
4Îngrijorat atuncea, el
A zis bătrânilor pe care
Țara lui Madian îi are:
„Astă mulțime înghițește
Tot ce în juru-i se găsește,
La fel precum și boul știe
Să pască iarba, din câmpie.”
Balac era înscăunat,
Peste Moab, ca împărat.
5El, la Balaam al lui Beor,
Care atunci sta la Petor –
Chiar lângă Râul Eufrat –
A repezit soli, de îndat’.
Solii pe care i-a trimis,
Către Balaam astfel au zis:
„Din țara Egiptenilor,
Acum, ieșit-a un popor
Și-n fața mea s-a așezat.
6Vino, te rog, ne-ntârziat,
Să îl blestemi. Fă-mi acest bine,
Căci e mai tare decât mine
Și poate astfel, reușesc
Să-i bat și-apoi să-i izgonesc
Din țara mea. Știu cum lucrezi:
Pe cine binecuvintezi,
Acela-i binecuvântat;
De-l blestemi, este blestemat.”
7Bătrânii Madianului,
Precum și ai Moabului,
Daruri – mulțime – au luat
Cu ei și-n urmă, au plecat,
În țara ghicitorului.
Când au ajuns în fața lui,
I-au spus ce i-a cerut Balac.
8„Bine. Să văd ce pot să fac” –
A zis Balaam. „Voi o să stați
Aici, la noapte, și-așteptați
Până în zori, răspunsul meu.
Să văd ce-mi spune Dumnezeu
Și-am să răspund abia apoi.
Rămâneți dar, la mine, voi.”
Atuncea, toți aceia cari,
Peste Moab, erau mai mari,
În casă, la Balaam, au stat.
După ce noaptea s-a lăsat,
9Către Balaam, Domnu-a vorbit:
„Cine sunt cei care-au venit,
La tine?”, iar el a răspuns:
10„Iată, la mine a ajuns
Solia lui Balac, cel care,
Drept tată, pe Țipor, îl are.
Acest Balac e-nscăunat,
Peste Moab, ca împărat.
11Solii pe care i-a trimis
La mine, au venit și-au zis:
„Din țara Egiptenilor,
Acum, ieșit-a un popor
Și-n fața mea s-a așezat.
Vino, te rog, ne-ntârziat,
Să îl blestemi. Fă-mi acest bine,
Căci e mai tare, decât mine,
Și poate, astfel, reușesc
Să-l bat și-apoi să-l izgonesc.”
12Către Balaam, Domnu-a vorbit:
„Să nu te duci și, negreșit,
Nu fă pe placul solilor.
Să nu blestemi acel popor,
Căci este binecuvântat.”
13În zori de zi, când s-au sculat,
Balaam, cu solii, a vorbit:
„Mergeți doar voi! Eu sunt oprit,
De Domnul, să vă însoțesc.
Deci nu pot ca să împlinesc
Dorința lui Balac.” Apoi,
14Solii plecară înapoi –
Așa precum li s-a cerut –
Spre al Moabului ținut.
Îndată de cum au sosit,
Ei, lui Balac, i-au povestit
Ce s-a-ntâmplat: „Balaam nu vine –
Așa cum l-ai rugat – la tine.”
Măgărița lui Balaam vorbește
15Balac a mai trimis apoi,
Oameni de vază, înapoi,
Către Balaam. Solii s-au dus
16Și-n fața lui astfel au spus:
„Iată, Balac acela care
Drept tată pe Țipor îl are,
Așa vorbește: „Fă-mi un bine,
Și hai, te rog, până la mine!
Nu pune piedici, ci să vii,
17Căci multă cinste-ți dau, să știi!
Voi face tot ce-mi spui, apoi,
Numai să vii până la noi,
Să-l blestemi pe acest popor.”
18Balaam răspunse, solilor:
„Să-i spuneți, împăratului:
Să-mi dea Balac, chiar casa lui,
Cu-argint și aur încărcată,
Tot n-aș putea face, vreodată,
Un lucru – fie mic, sau mare –
Contra poruncilor pe care
Mi le-a dat Domnul, Dumnezeu.
19Dar iată care-i sfatul meu:
Eu cred că este foarte bine –
La noapte – ca să stați, la mine,
Căci vreau să văd ce-mi va mai spune
Domnul, când soarele apune.”
20Către Balaam, Domnu-a vorbit:
„Pentru că solii au venit,
Din nou, la tine, vreau acum,
Ca să pornești, cu ei, la drum.
Să nu-ndrăznești să faci nimic,
Afară doar, de ce-am să-ți zic.”
21Balaam, în zori, când s-a sculat,
Pe măgăriță, s-a urcat
Și-apoi, de soli, încercuit,
Către Moab, el a pornit.
22Când l-a văzut că a plecat,
Domnul, pe loc, S-a mâniat.
Un Înger a trimis, de sus,
Și-n calea lui Balaam L-a pus.
Pe măgărița lui ședea
Balaam, având alăturea,
Doi oameni, cari l-au însoțit.
23Când măgărița L-a zărit
Pe Îngerul venit de sus –
Cu sabia – în cale-i pus,
A stat pe loc, un scurt răstimp
Și-apoi, s-a abătut, pe câmp.
Balaam, atuncea, a lovit-o
Și către drum, a înghiontit-o.
24Îngerul Domnului s-a dus,
Apoi, și între vii S-a pus,
Pe o cărare șerpuită,
De două ziduri mărginită.
25Dar măgărița L-a văzut
Pe Înger, și s-a abătut
Spre zid, strivind de piatra lui,
Piciorul călărețului.
Balaam, atunci, iar a lovit-o
Și către drum, a înghiontit-o.
26Îngerul Domnului S-a dus,
Apoi, și într-un loc S-a pus,
Anume-ales, mai la strâmtoare,
Să nu poți face vreo mișcare,
Nici către dreapta drumului
Și nici spre partea stângă-a lui.
27Dar măgărița L-a zărit
Pe Înger, și s-a ghemuit,
Îndată, pe cărare, jos.
Balaam, atuncea, mânios –
Când, la pământ, el a văzut-o –
Luă un băț și a bătut-o.
28Dar măgăriței, i-a deschis
Dumnezeu, gura. Ea a zis,
Către Balaam: „Ce ți-am făcut,
Căci de trei ori tu m-ai bătut?”
29Balaam, îndată, i-a răspuns:
„Iată-mă dar, că am ajuns
Ca tu să îți bați joc de mine.
Îți spun că ar fi vai de tine
Dacă o sabie-aș avea,
Fiindcă-ndată, te-aș tăia
Și te-aș ucide, negreșit,
Pentru că m-ai batjocorit.”
30Dar măgărița l-a-ntrebat:
„Când oare, ți s-a întâmplat,
Să mă mai port astfel, cu tine,
De când mă călărești, pe mine?”
Balaam răspunse: „Niciodată.”
31Atunci, vederea i-a fost dată,
Căci Domnul, ochii, i-a deschis.
Speriat – trezit parcă din vis –
Balaam, în juru-i, a privit.
Abia atuncea, l-a zărit
Pe Înger, înainte-i stând,
Cu sabia amenințând.
De groază plin, s-a aruncat
Jos – la pământ – și s-a-nchinat,
Cu spaima-n oase-n fața Lui.
32Atunci, Îngerul Domnului
L-a întrebat: „Ce ai făcut?
Pentru ce oare, ți-ai bătut
Tu, măgărița, de trei ori?
Nu vezi că ai putut să mori?
Eu am închis a ei cărare,
Căci drumu-ți duce la pierzare.
33Dar măgărița M-a văzut
Și, de trei ori, s-a abătut,
Din calea Mea, și te-a scăpat.
Altfel, să fii încredințat
Că Eu te-aș fi ucis, îndată.
În viață, ar fi fost lăsată
Doar măgărița, negreșit.”
34„Eu știu că am păcătuit” –
A zis Balaam, Îngerului
Care stătea în fața lui.
„Nu am știut că Tu erai
În față-mi și mă așteptai.
Dar dacă Tu gândești acum,
Că-i rău ce fac, mă-ntorc din drum.”
35Îngerul Domnului a zis:
„Du-te – așa cum ai promis –
Cu acești oameni. Ia aminte!
Să nu vorbești alte cuvinte,
Decât acelea pentru care,
Eu îți voi da, încuviințare.”
Balaam, la drum, iar a pornit –
De căpetenii însoțit –
Către al lui Balac ținut,
Așa precum i s-a cerut.
Întâmpinarea lui Balaam
36Balac, de cum a auzit
Cum că Balaam vine-nsoțit
De căpeteniile sale,
Îndată, i-a ieșit în cale,
În locul cel mai depărtat
Care, în țară, s-a aflat.
La ale-Arnonului hotare,
Ieșitu-i-a-n întâmpinare –
Deci chiar la granițele-aflate,
Lângă-a Moabului cetate.
37Către Balaam, Balac a zis:
„Dar oare, eu nu am trimis
Oameni, să vină după tine?
De ce nu ai venit la mine?
Sau poate că tu te gândești
Că, cinste, nu o să primești?”
38Balaam răspunse: „Am venit,
Dar oare, mi-e îngăduit
Să-ți spun ceva? Să știi că eu
Pot spune, ce vrea Dumnezeu.
Îți voi vorbi, doar pe măsură
Ce îmi va pune vorbe-n gură.”
39După al lui Balaam răspuns,
Cei doi s-au dus și au ajuns
La Chiriat-Huțot. Balac,
40Voind a-i fi mereu pe plac,
Boi a jertfit, precum și oi,
Din care a trimis apoi,
Și lui Balaam și-asemenea,
Cetei care îl însoțea,
Căci cei care cu el erau,
Drept căpetenii se vădeau.
41În zori de zi, Balac s-a dus
Și pe Balaam, el l-a adus,
La Bamot-Bal, în locu-n care
Putea privi în depărtare
Spre a putea vedea astfel,
Întreg poporul Israel.
Selectat acum:
Numeri 22: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca