Proverbe 15:1-10

Răspunsul blând stinge furia; Cel aspru ațâță mânia. Limba-nțeleptului știință Împarte, cu bunăvoință; Dar cei nesocotiți – se știe – Împroașcă-n jur doar nebunie. Prezenți, ochii lui Dumnezeu, În orice loc vor fi, mereu; Nimeni – bun, rău – de a Sa față, Ascuns nu este. Pom de viață, O limbă dulce se vădește; Dar multe suflete zdrobește O limbă care e stricată. Netotul doar dispreț i-arată Tatălui său care ar vrea Învățătură să îi dea; Acela însă e deștept Și tot mereu mai înțelept, Care ia seama la mustrare. Neprihănitul belșug are; Dar omul care este rău, Se tulbură-n venitul său. Cel înțelept știință are Să semene; însă cel care Nesocotit e, ia drept plată Numai o inimă stricată. Luată-i jertfa răului, Drept scârbă-n fața Domnului; Lui Dumnezeu îi e plăcută Doar rugăciunea ce-i făcută De oamenii neprihăniți. Numai aceia sunt iubiți, Ce caută neprihănire; Dar calea, celui rău din fire, Îi e urâtă Domnului. Cel care lasă calea Lui, E aspru pedepsit; la fel Se va-ntâmpla și cu acel Care mustrarea o urăște: Pe-acela moartea îl lovește.