Proverbe 27
27
1Nu te făli cu ziua care
Doar mâine-n lume va apare,
Căci nu știi cum are să fie,
Sau ce o să-ți aducă ție.
2Să nu te lauzi tu, cumva,
Ci lasă pe altcineva.
Nu ale tale buze-i bine
Ca să te laude pe tine,
Ci laudele, dacă-ți vin,
Mai bune-s de la un străin.
3Nisip și piatră, grele, sânt;
Dar decât ele, pe pământ,
Cu mult mai greu se dovedește
Necazul ce-l pricinuiește
Nebunul, prin a sa lucrare,
Umplându-te de supărare.
4Furiei, mila, îi lipsește;
Mânia-n valuri năvălește;
Dar cine se va-mpotrivi
Când gelozia va lovi?
5Prietenia tăinuită,
Nu e atât de prețuită
Pe cât mustrarea se vădește,
Pe față când ea se rostește.
6Rana, de prieten cauzată,
Credincioșia lui arată;
Săruturile drăgăstoase,
De la vrăjmaș, sunt mincinoase.
7Sătulul calcă în picioare
Al mierii fagur; dar cel care
Flămând e, dulci îi sunt și bune
Oricare fel de-amărăciune.
8Ca pasărea care-a zburat,
Așa-i cel dezrădăcinat.
9Cum untdelemnul veselește
Și cum tămâia încălzește
Inima omului, la fel,
Sfatul unui amic fidel,
E dulce sufletului său.
10Nu-l părăsi pe-amicul tău,
Și nici pe cel al tatălui;
Însă, în casa fratelui,
Să nu te duci când îți e rău,
În ziua necazului tău.
11Fii înțelept, copilul meu!
Și-atunci, inima mea, mereu,
Putea-va să se veselească
Și liniștită să-i vorbească
Celui ce mă batjocorește.
12Cel chibzuit rău-l zărește
Și de-a lui față se ascunde;
Dar proștii nu privesc pe unde
Își poartă pașii, căci grăbiți,
Merg către rău, și-s pedepsiți.
13Ia-i haina celui ce-i chezași
Pentru un altul! Să nu-l lași!
Să-l ții zălog – singur s-a dat –
Până va fi răscumpărat!
14Dacă o binecuvântare
Făcută este cu glas tare –
În zori – de un aproape-al tău,
Privește-o ca un lucru rău,
Căci ea, blestem, se dovedește.
15Același preț îl cântărește
Și streașina picurătoare,
Și soața cea gâlcevitoare
16Pe cari, de vrei să o oprești,
Vânt pare că zăgăzuiești,
Sau pari a ține untdelemn
C-o mână ce ar fi de lemn.
17Cum fierul, alt fier va ascute,
Și-un om, pe altul, îl asmute.
18Cine-ngrijește un smochin,
Îi va mânca rodul, din plin.
Cine, stăpânul, își păzește,
A lui răsplată o primește.
19Precum în ale apei unde,
Față la față va răspunde,
La fel, inima omului
Răspunde-va seamănului.
20Cum locuința morților
Și-adâncul înfiorător
Nu pot să fie săturate,
Asemenea sunt însetate
Privirile oamenilor,
Căci nesătui sunt ochii lor.
21Tava, argintul, lămurește;
Cuptorul, aur, limpezește;
Cum e tigaia și-un cuptor
De puritate dătător
Pentru metalele aceste,
Și pentru om, asemeni este,
Când dobândește-un nume bun.
22Pe omul care e nebun,
Ca pe grăunțe de-l așezi
În piuă și ai să-l pisezi
Cu pisălogul, n-ai să poți
Ca nebunia să i-o scoți.
23De ale tale oi, grijește,
Și turmele ți le păzește.
24Află că nici o bogăție
Nu-i veșnică, iar pe vecie,
Nici o cunună nu va sta.
25Iarba, din nou, se va sălta
După ce fânu-i ridicat,
Iar cel din munți e adunat.
26Mieii sunt pentru-mbrăcăminte,
Iar țapii sunt – să iei aminte –
Pentru munca ogorului,
Drept plată, muncitorului.
27Destul, laptele caprelor,
Îți este ca, nevoilor,
Să le faci față: tu să ai,
Și slujnicelor, să le dai.
Selectat acum:
Proverbe 27: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca