Proverbe 28
28
1Cel rău fuge, necontenit,
Chiar dacă nu e urmărit;
Neprihănitul, tot mereu,
Are-ndrăzneala unui leu.
2Când e răscoală într-o țară,
Mulți capi, acolo, au s-apară;
Cu omul care-i încercat –
Și priceput s-a arătat –
Domnia însă dăinuiește.
3Săracul care asuprește
Pe alții – mai nenorociți
Decât e el, și-obijduiți –
E ca o rupere de nor
Care aduce-n viitor –
În ziua veșnică de mâine –
O lipsă groaznică de pâine.
4Cel cari de lege e lipsit,
Doar pe cel rău l-a preamărit;
Astfel, mânia îi stârnește
Aceluia ce o păzește.
5Omul cel rău – la rău dedat –
Nu va-nțelege niciodat’,
Ce este drept; dar acel care
Îl caută pe Domnul, are –
Mereu – totul, să înțeleagă.
6Mai mare preț o să culeagă
Săracul cel neprihănit,
Decât bogatul ce-a pășit
Pe-o cale strâmbă și urâtă.
7De cineva dacă-i păzită
Legea, acela-i priceput
Și e, de toți, bine văzut,
Fiind cinstea tatălui său;
Dar cel ce umblă doar la rău –
Cu toți stricații după sine –
Îi face tatălui rușine.
8Cine averea își sporește
Prin camătă, o dobândește
Pentru acel cari milă are
De cei săraci, în strâmtorare.
9Dacă-și întoarce cineva
Urechile, ca nu cumva
S-audă ce se poruncește
Prin lege, și se răzvrătește
Nevrând legii a se supune,
Scârbă-i chiar și-a lui rugăciune.
10Acel care l-a rătăcit
Pe omul cel neprihănit,
Ducându-l – fără vreo pricină –
Pe-o cale rea, pentru-a sa vină
O să primească, drept răsplată,
Groapa ce-a fost de el săpată.
11Bogatul se crede deștept;
Însă săracul – înțelept
Și priceput – îl cercetează
În tot ceea ce el lucrează.
12Neprihăniții biruiesc
Și mare slavă dobândesc;
Dar când cei răi sunt înălțați,
Toți se ascund, înspăimântați.
13Cel cari greșeala-și tăinuiește
Mereu, nicicând nu propășește;
Dar dacă a mărturisit
Și-apoi de rele s-a ferit,
Atunci omul acela are
Să dobândească îndurare.
14Acela cari, necontenit,
Se teme, este fericit;
Dar inima de-și împietrește,
Nenorocirea îl lovește.
15Precum un leu, răcnind furios –
Sau urs flămând și fioros –
Așa-i cel rău, stăpânitor
Peste-al săracilor popor.
16Un domn, nepriceput din fire,
Spori-va a lui asuprire;
Acela zilele-și lungește,
Cari, lăcomia, n-o iubește.
17Omul – cu cugetu-ncărcat
De sângele ce l-a vărsat –
Fuge spre groapă, s-o găsească.
Lăsați-l! Nimeni, nu-l oprească!
18Cine umblă-n neprihănire,
Își dobândește mântuire;
Dar cine, pe căi strâmbe, merge,
Acela, groapa, își alege.
19Cel cari, ogorul, își lucrează,
Belșug de pâine o să vază;
Cine, nimicuri, a cătat,
Doar peste sărăcie-a dat.
20Cel credincios – pentru purtări –
De multe binecuvântări
Are să fie năpădit;
Dar fi-va aspru pedepsit
Acela cari o să dorească,
Iute, să se îmbogățească.
21Nu este bine să privești
Fața cuiva, să nu greșești;
Căci pentr-o pâine, în păcat,
Cădea-va cel înfometat.
22Pizmașul, grabnic, își sporește
Avutul și se-mbogățește;
Dar iute, lipsa va veni
Și peste față-l va plesni.
23Cel care mustră dobândește –
Față de cel ce lingușește –
Bunăvoință, mult mai multă,
Din partea celor ce-i ascultă.
24Cel cari părinți-și jefuiește,
Zicând că nu păcătuiește,
Tovarăș e cu acel care,
„Nimicitorul”, nume-și are.
25Cel lacom certuri doar stârnește;
Cel care-n Domnul se-ntărește,
Are să fie săturat.
26Acela care-a arătat
Încredere-n inima lui,
E-asemenea nebunului;
De-acel cari în înțelepciune
Umblă mereu, se poate spune
Că o să fie mântuit.
27Cel care s-a milostivit
Și pe sărac l-a ajutat,
De lipsă nu va fi-ncercat;
Dar celui ce nu vrea să-l vadă,
Pe cap, blesteme au să-i cadă.
28Când cei răi fi-vor înălțați,
Fugi-vor toți, înspăimântați;
Când pier, domnia își sfârșesc
Și-atunci cei buni se înmulțesc.
Selectat acum:
Proverbe 28: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca