Psalmii 77
77
Către mai marele pe care,
Ceata de cântăreți îl are.
Cântul acesta minunat
E, după Iedutun, cântat.
Psalmul acesta, negreșit
E de Asaf alcătuit
1Iată că strig cu glasul meu,
Spre ceruri, către Dumnezeu.
Strig, către El, neîncetat,
Pentru că fi-voi ascultat.
2Când în necaz mă aflu eu,
Iute mă-ndrept spre Domnul meu.
Întinse, mâinile mi-au stat,
Întreaga noapte, ne-ncetat.
Sufletul meu, plin de durere,
Nu mai vrea nici o mângâiere.
3Îmi amintesc de Dumnezeu
Și de aceea gem mereu.
Gândesc adânc și-apoi simt bine,
Cum duhul se mâhnește-n mine.
4Tu îmi ții pleoapele deschise,
În timp ce glasu-mi amuțise,
Din pricină că mă frământ
Și-nvăluit de gânduri sânt.
5Eu m-am gândit mult, bunăoară,
La zilele de-odinioară.
6Mă gândesc noaptea, la acele
Care sunt cântecele mele.
Cuget în inimă mereu.
Pe gânduri cade duhul meu
Și-nspăimântat mă-ntreb apoi:
7„Ne leapădă Domnul, pe noi?
Nu va mai fi El iertător,
Precum și binevoitor?
8E gata a Lui bunătate?
Făgăduințele lăsate,
De El, acum s-au risipit
Și pe vecie au pierit?
9A uitat, oare, Dumnezeu
Să aibă milă, tot mereu?
Și-a tras El îndurarea-apoi,
Plin de mânie, înapoi?”
10Atunci îmi zic în gândul meu:
„Lucrul pentru cari sufăr eu,
E că dreptatea cea pe care
Cel Prea Înalt veșnic o are,
Aceeași nu se mai arată,
Precum fusese altădată…”
11Dar tot voi lăuda, mereu,
Lucrările Domnului meu,
Căci iau aminte, bunăoară,
La ceea ce, odinioară,
El a făcut. Sunt cunoscute
Minunile, de El făcute.
12Mă voi gândi, neîncetat,
La ceea ce Tu ai lucrat
Și la isprăvile pe care
Le-a săvârșit al Tău braț tare.
13Doamne, eu am luat aminte,
Iar căile-Ți, știu că sunt sfinte!
Decât al nost’ Dumnezeu, oare,
Cine-ar putea a fi mai mare?
14Numai Tu Doamne Te vădești
Cum că minuni înfăptuiești.
Printre popoare, ne-ncetat,
Putere Tu ai arătat.
15Prin brațul Tău, ai izbăvit
Poporul, când i-ai dezrobit
Pe cei ce-s ai lui Iacov fii
Și pe ai lui Iosif copii.
16Doamne, când Tu ai apărut
Și apele când Te-au văzut,
Speriate s-au cutremurat
Și-adâncurile s-au mișcat.
17Ploaia părea că-i aruncată
În valuri, parcă din găleată,
Iar tunetul asurzitor
A bubuit în orice nor.
Săgeți, apoi, ai azvârlit.
18Tunetul Tău a izbucnit
Și-apoi, într-un vârtej de vânt,
S-a îndreptat către pământ.
Când fulgerul a luminat,
Pământul s-a cutremurat.
19Tu Ți-ai croit un drum prin mare;
Prin ape Ți-ai făcut cărare,
Iar pașii nu Ți s-au văzut,
Urma nu Ți s-a cunoscut.
20Poporul, Ți-ai povățuit,
Ca pe o turmă. Negreșit,
Prin Moise și Aron apoi,
Tu ne-ai călăuzit pe noi.
Selectat acum:
Psalmii 77: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Psalmii 77
77
Către mai marele pe care,
Ceata de cântăreți îl are.
Cântul acesta minunat
E, după Iedutun, cântat.
Psalmul acesta, negreșit
E de Asaf alcătuit
1Iată că strig cu glasul meu,
Spre ceruri, către Dumnezeu.
Strig, către El, neîncetat,
Pentru că fi-voi ascultat.
2Când în necaz mă aflu eu,
Iute mă-ndrept spre Domnul meu.
Întinse, mâinile mi-au stat,
Întreaga noapte, ne-ncetat.
Sufletul meu, plin de durere,
Nu mai vrea nici o mângâiere.
3Îmi amintesc de Dumnezeu
Și de aceea gem mereu.
Gândesc adânc și-apoi simt bine,
Cum duhul se mâhnește-n mine.
4Tu îmi ții pleoapele deschise,
În timp ce glasu-mi amuțise,
Din pricină că mă frământ
Și-nvăluit de gânduri sânt.
5Eu m-am gândit mult, bunăoară,
La zilele de-odinioară.
6Mă gândesc noaptea, la acele
Care sunt cântecele mele.
Cuget în inimă mereu.
Pe gânduri cade duhul meu
Și-nspăimântat mă-ntreb apoi:
7„Ne leapădă Domnul, pe noi?
Nu va mai fi El iertător,
Precum și binevoitor?
8E gata a Lui bunătate?
Făgăduințele lăsate,
De El, acum s-au risipit
Și pe vecie au pierit?
9A uitat, oare, Dumnezeu
Să aibă milă, tot mereu?
Și-a tras El îndurarea-apoi,
Plin de mânie, înapoi?”
10Atunci îmi zic în gândul meu:
„Lucrul pentru cari sufăr eu,
E că dreptatea cea pe care
Cel Prea Înalt veșnic o are,
Aceeași nu se mai arată,
Precum fusese altădată…”
11Dar tot voi lăuda, mereu,
Lucrările Domnului meu,
Căci iau aminte, bunăoară,
La ceea ce, odinioară,
El a făcut. Sunt cunoscute
Minunile, de El făcute.
12Mă voi gândi, neîncetat,
La ceea ce Tu ai lucrat
Și la isprăvile pe care
Le-a săvârșit al Tău braț tare.
13Doamne, eu am luat aminte,
Iar căile-Ți, știu că sunt sfinte!
Decât al nost’ Dumnezeu, oare,
Cine-ar putea a fi mai mare?
14Numai Tu Doamne Te vădești
Cum că minuni înfăptuiești.
Printre popoare, ne-ncetat,
Putere Tu ai arătat.
15Prin brațul Tău, ai izbăvit
Poporul, când i-ai dezrobit
Pe cei ce-s ai lui Iacov fii
Și pe ai lui Iosif copii.
16Doamne, când Tu ai apărut
Și apele când Te-au văzut,
Speriate s-au cutremurat
Și-adâncurile s-au mișcat.
17Ploaia părea că-i aruncată
În valuri, parcă din găleată,
Iar tunetul asurzitor
A bubuit în orice nor.
Săgeți, apoi, ai azvârlit.
18Tunetul Tău a izbucnit
Și-apoi, într-un vârtej de vânt,
S-a îndreptat către pământ.
Când fulgerul a luminat,
Pământul s-a cutremurat.
19Tu Ți-ai croit un drum prin mare;
Prin ape Ți-ai făcut cărare,
Iar pașii nu Ți s-au văzut,
Urma nu Ți s-a cunoscut.
20Poporul, Ți-ai povățuit,
Ca pe o turmă. Negreșit,
Prin Moise și Aron apoi,
Tu ne-ai călăuzit pe noi.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca