Romani 1
1
Urarea
1„Eu – Pavel – rob al lui Iisus,
Chemat, apostol, a fi pus,
Ales fiind, mai dinainte,
Să vă vestesc aste cuvinte –
Adică Evanghelia care
Al nostru Dumnezeu o are –
2Așa cum a făgăduit
Prin toți cei care-au prorocit
Despre aceste-nvățături,
Mereu, prin Sfintele Scripturi.
3Ea Îl privește, negreșit,
Pe al Său Fiu, ce-i zămislit,
Ca trup – așa precum se știe –
Din a lui David seminție,
4Iar duhul ce L-a-nsuflețit,
Duh de sfințenie-i dovedit
Și-I arătat prin el, mereu,
Că Fiu Îi e, lui Dumnezeu,
Prin învierea morților.
Deci, Evanghelia, fraților,
Vorbește de Hristos Iisus –
Al nostru Domn – ce ne-a adus
5Harul cu care ne-a-nzestrat
Și-apostolia ce ne-a dat,
Ca noi, pe urmă, să-ncercăm,
Pentru-al Său Nume, să chemăm
Popoarele pământului,
Să vină, la credința Lui.
6Între aceștia, mai apoi,
Iată, acum, sunteți și voi,
Chemați – așa precum am spus –
Să fiți, ai lui Hristos Iisus.
7Acum dar, vouă, tuturor
Celor din Roma, fraților,
Chemați pentru ca sfinți să fiți,
Fiind de Dumnezeu iubiți,
Vă trimit har și pace, eu,
De la al nostru Dumnezeu –
Tatăl pe care-L avem sus –
Și de la Domnul nost’, Iisus!”
Pavel și creștinii din Roma
8„Întâi de toate, îmi doresc,
Lui Dumnezeu, să-I mulțumesc –
Cât am să pot eu, de frumos –
Prin Domnul nost’, Iisus Hristos,
Pentru voi toți, căci e vestită
Credința voastră, și-i vădită
În toată lumea. Dumnezeu,
9Pe care Îl slujesc mereu,
În al meu duh, fără-ncetare,
Trudind în Evanghelia care
E-a Fiului Său – cum v-am spus –
A Domnului Hristos Iisus,
Martor îmi e, precum că eu,
În rugăciune, tot mereu,
Vă pomenesc, cerând apoi,
10Să pot ca să ajung la voi,
Prin voia Lui, să pot avea
Plăcerea de a vă vedea.
11Pentru că iată, eu doresc,
Necontenit, să vă-ntâlnesc,
Să pot ca să vă dau apoi –
Atunci când voi veni la voi,
Cândva – un dar duhovnicesc,
Prin care să vă întăresc,
12Sau, mai degrabă, să-ncercăm
Cu toți să ne îmbărbătăm,
Căci lucrul este cu putință
Prin legătura de credință,
Pe care o aveți, mereu,
Voi toți și-asemenea și eu.
13Multe momente au fost când,
Iată, că am avut de gând
Ca să ajung până la voi
Și să culeg vreun rod apoi,
Așa precum am mai făcut
Cu alții, însă, n-am putut.
De câte ori am încercat,
Fost-am, mereu, împiedicat.
14Eu sunt dator și Grecilor,
Dator sunt și Barbarilor,
Dator sunt celor învățați,
Precum și celor ne-nvățați.
15Vreau să v-aduc la cunoștință,
Că am o aprigă dorință
Ca să ajung să vă-ntâlnesc
Și, Evanghelia, s-o vestesc
Printre voi toți – dragii mei frați –
Care, la Roma, vă aflați.”
Neprihănirea se capătă prin credință
16„Căci vreau ca să se știe bine,
Că mie nu îmi e rușine
De Evanghelia lui Hristos!
Ea nu-i un lucru rușinos,
Ci o putere e, mereu,
Cari este de la Dumnezeu
Și care vine, peste fire,
Ca să aducă mântuire
Peste acela care crede.
Întâi – așa precum se vede –
Ea este a Iudeului
Și-apoi este a Grecului.
17Deoarece în ea-i vădită –
Și-acuma e descoperită –
Neprihănirea cea pe care
Domnul o dă, la fiecare,
Doar prin credință – cum am zis –
Și cum e, în Scriptură, scris:
„Doar prin credință, negreșit,
Trăi-va cel neprihănit”.”
Starea de păcat a omenirii
18„Mânia Domnului pornește,
Din cer, și se descoperește
Față de cei ce nu-L cinstesc,
Față de cei ce săvârșesc
Nelegiuiri, voind să fie
Înăbușit, în silnicie,
Întregul adevăr, mereu.
19Fiindcă, despre Dumnezeu,
Tot ce a trebuit știut,
Li s-a făcut de cunoscut
În ei, căci li s-a arătat,
De către El, neîncetat.
20Într-adevăr, noi avem știri
De nevăzutele-nsușiri,
Pe care, Dumnezeu le are,
Și de puterea Lui cea mare
Și de dumnezeirea Lui.
Toate, în fața omului,
Bine se văd și lămurit,
Din vremea-n care s-a-ntocmit
Lumea aceasta, de voiești
Cu-atenție ca să privești,
Numai în juru-ți bunăoară –
La tot ceea ce te-nconjoară –
Pentru că-n tot ce e făcut,
Pe Domnul, Îl vei fi văzut.
Deci, să se dezvinovățească,
Nimeni nu o să reușească.
21Căci chiar dacă L-au cunoscut,
Pe Dumnezeu, din ce-au văzut,
Ei, totuși, nu L-au proslăvit
Și-asemeni, nu I-au mulțumit.
Ba mai mult, pe de altă parte,
Urmat-au în gândiri deșarte,
Iar inimile lor – în care
Priceperea, loc, nu își are –
Îndată s-au întunecat.
22Că-s înțelepți, s-au lăudat –
Necontenit, s-au tot fălit –
Și-n urmă, au înnebunit.
23Ei au schimbat slava pe care
Veșnicul Dumnezeu o are,
Cu o icoană – fraților –
Care, cu omul muritor,
Se-aseamănă, cu păsări sau
Cu dobitoace care au –
Așa cum știți – patru picioare,
Ori seamănă cu târâtoare.
24De-aceea, iată, fraților,
Pradă necurăției lor,
Au fost lăsați, de Dumnezeu,
Să-și facă poftele, mereu,
Iar trupul și l-au necinstit.
25Căci au schimbat, necontenit,
Tot adevărul Domnului,
Doar în minciuni, și-n locul lui,
Oameni-aceștia au sfârșit
Că au ajuns de au slujit –
Și-n urmă-apoi s-au închinat –
Făpturii care a luat,
Atuncea, locul Domnului,
Adică-al Făcătorului
Care pe toate le-a creat
Și care-i binecuvântat
Acum, în anii care vin
Și-n vecii vecilor! Amin.
26Din astă pricină, mereu,
Au fost lăsați, de Dumnezeu,
Să își urmeze fiecare,
Scârboasa patimă ce-o are;
Pentru că iată că la ei,
Schimbat-au ale lor femei,
Fireasca întrebuințare
Ce o aveau, cu una care
E împotriva firii, iar
27Bărbații lor lăsat-au dar,
Deoparte, legea cea firească
Pentru-a lor parte femeiască
Și s-au aprins, în pofta lor,
Pentru că ei, acum, se vor
Uni pe alții; la sfârșit,
Lucruri scârboase-au făptuit
Căci au ajuns să săvârșească,
Bărbat cu parte bărbătească,
Și-atunci – în ei – ei au primit
Răsplata, când s-au rătăcit.
28Fiindcă nu au căutat,
Pe Dumnezeu, de-a-L fi păstrat
În conștiința lor, mereu,
Au fost lăsați, de Dumnezeu,
În voia minții lor stricate,
Nelegiuite, blestemate,
Și astfel, fost-au săvârșite
Lucruri ce nu-s îngăduite.
29Conduși fiind, de a lor fire,
Sunt plini, doar, de nelegiuire,
De viclenie și curvie,
De răutate, lăcomie;
De pizmă, plini s-au dovedit,
Și de ucideri, negreșit,
De ceartă și de-nșelăciune.
Rele porniri pot să adune,
Pentru că sunt și șoptitori,
Trufași, obraznici, bârfitori;
30Sunt urâtori de Dumnezeu,
Lăudăroși, gata – mereu –
Ca rele doar, să născocească
Și ca să îi nesocotească
Pe-ai lor părinți; și, negreșit,
31Nepricepuți, s-au dovedit.
Nicicând, nu-și țin al lor cuvânt,
Lipsiți de dragoste, ei sânt;
Milă, la ei, nu căutați,
Pentru că sunt ne-nduplecați.
32Cu toate că ei știu prea bine
Că plata ce li se cuvine –
Cum hotărât-a Dumnezeu –
E moartea, totuși, tot mereu,
Astfel de lucruri, săvârșesc.
Ba mai mult: buni, ei îi găsesc –
Vădindu-se pe al lor plac –
Pe toți acei care le fac.”
Selectat acum:
Romani 1: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca