2 Corinteni INTRODUCERE
INTRODUCERE
Autorul și conținutul.
Limba, stilul, gândirea, sentimentele și circumstanțele istorice specifice, ca și tradiția creștină încă din primul secol, atribuie această scrisoare sfântului Paul.
Este cea mai emoționantă și pasională dintre scrisorile pauline. Arta de a ilumina întâmplările cele mai obișnuite cu cele mai înalte principii ale credinței face din această scrisoare un izvor de teologie și spiritualitate. Spontaneitatea stilului face ca datele istorice și momentele existențiale să ne rămână în cea mai mare parte necunoscute.
Prima scrisoare, trimisă de la Èfes cu aproape un an înainte, ca și vizita făcută de Timotèi la Corínt, nu au avut rezultatul așteptat. Atunci Paul a intervenit personal printr-o vizită scurtă (1,15; 2,1), după care a plecat cu promisiunea de a reveni. Probabil o ofensă gravă care i s-a adus între timp autorității sale de apostol îl face să-l trimită pe Tit, care a dus o scrisoare aspră (2,3-4; 7,8-9). Fiind obligat să fugă din Èfes, l-a așteptat cu nerăbdare pe Tit mai întâi la Tròas și apoi în Macedònia, unde s-au și întâlnit (2,12-13). Primind vești încurajatoare, le scrie corintenilor o scrisoare „în lacrimi”, în care face o apologie a misiunii sale apostolice.
Nu este sigur locul în care a fost scrisă această scrisoare. Ar putea fi Èfes, dar și Macedònia sau o localitate din nordul Greciei. Era spre sfârșitul celei de-a treia călătorii misionare, probabil în toamna anului 56 sau iarna anului 57.
Teologia.
Deși, în aparență, Scrisoarea a doua către Corintèni pare o critică dură, totuși conține multe teme teologice. Criteriul de fond care îl conduce pe Paul în misiunea sa apostolică este răspunsul afirmativ la chemarea lui Dumnezeu în Cristos Isus. Cristos este „da”-ul lui Dumnezeu. În el, toate promisiunile lui devin realitate și prin el ajunge la Dumnezeu, „Amin”-ul nostru. Apostolul se consideră un fel de „pradă a lui Dumnezeu” pusă în fața lumii de un războinic victorios. Paul este disponibil, dar remarcă disproporția între nivelul la care îl vrea Dumnezeu și situația lui concretă. Apostolatul, ca prezentare a lui Cristos și a evangheliei lui, este o acțiune a lui Dumnezeu care scrie în inima omului ca o scrisoare. Conținutul este Cristos și poate fi citit numai prin acțiunea Duhului. Astfel, omul descoperă în sine noua alianță și noua lege pe care Dumnezeu o promisese prin profeți. Față de această acțiune a lui Dumnezeu, apostolul are o acțiune subordonată, secundară. Este un servitor pe care îl califică Dumnezeu și îl face apt să-și îndeplinească slujirea. Printr-o frază memorabilă, sfântul Paul sintetizează măreția și fragilitatea sa ca apostol: „Noi avem această comoară în vase de lut” (4,7).
Enumerând o serie de pericole, chinuri și mizerii pe care le-a îndurat în activitatea sa apostolică, sfântul Paul aprofundează tema valorii suferinței. Dintr-un rău, suferința este transformată într-o mărturie a adevărului evangheliei și a puterii lui Dumnezeu. Astfel, suferința lui devine un semn clar al vocației și misiunii sale. Suferința devine în același timp un medicament împotriva pericolului mândriei (12,9-10).
Deși, personal, Apostolul refuză ajutorul material din partea corintenilor, insistă ca aceștia să fie generoși față de creștinii din Ierusalím. Acest gest de caritate are ca exemplu dărnicia lui Cristos, „care, din iubire față de voi, deși era bogat, s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogățiți” și exprimă unitatea și comuniunea dintre credincioșii din Corínt și cei din Ierusalím, loviți de o cumplită foamete (8,1–9,15). Colecta pe care o cere corintenilor devine chiar o obligație și o recunoștință pentru harul de a fi avut parte de evanghelie.
Structura.
După un prolog scurt și o rugăciune de mulțumire către Dumnezeu (1,1-11), sfântul Paul prezintă corectitudinea și coerența atitudinii sale față de corinteni, în ciuda tuturor dificultăților (1,12–7,16). În continuare, Apostolul pledează pentru o colectă în favoarea Bisericii din Ierusalím, prezentând motivul (10,1–13,10). Înainte de a încheia scrisoarea, Apostolul își exprimă hotărârea de a-i vizita curând (12,13–13,10). Finalul scrisorii este un salut călduros și o densă formulare liturgică (13,11-13).
I. INTRODUCERE (1,1-11)
II. SLUJIREA APOSTOLICĂ ȘI DIFICULTĂȚILE EI (1,12–7,16)
III. COLECTA PENTRU BISERICA DIN IERUSALÍM (8,1–9,15)
IV. APOLOGIA LUI PAUL (10,1–13,10)
V. CONCLUZII (13,11-13)
Selectat acum:
2 Corinteni INTRODUCERE: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași