Amos 4
4
Împotriva femeilor din Samaría
1Ascultați cuvântul acesta, vaci din Basán#4,1 Profetul se adresează femeilor din Samaría cu apelativul „juninci din Basàn”. Expresia scoate în evidență judecata negativă cu privire la bogăția și mândria lor, reprezentată de corpolență (Basan era renumit pentru pășunile sale bogate: cf. Ez 39,18; Ps 22,13). Întotdeauna Àmos leagă de bogăție răutatea spiritului (cf. și Dt 31,20; 32,15; Ier 5,27-28; Ps 17,10; 73,7; Iob 15,27) și dezordinea femeilor. La aceasta se adaugă conduita păcătoasă., de pe muntele Samaríei,
care îi oprimă pe cei săraci, care îi zdrobesc pe cei nevoiași
și care spun stăpânilor lor#4,1 Raportul bărbat-femeie este inversat în sensul că „stăpânii” sunt la dispoziția celor care ar trebui să-i servească (cf. Gen 20,3; Dt 22,22; Is 54,1; 62,4; Sir 9,9).:
„Aduceți să bem!#4,1 Cheful deschide calea spre desfrâu: totul bazat pe oprimarea celor săraci.”!
2Domnul Dumnezeu a jurat
pe sfințenia#4,2 Sfințenia este elementul constitutiv cel mai intim al identității divine. Fundamentul jurămintelor divine este, în literatura profetică, persoana însăși a lui Dumnezeu (Is 45,23; Ier 22,5; 49,13 ) sau numele lui Dumnezeu (Ier 44,26) sau dreapta lui (Is 62,8). lui:
„Iată, vin zile#4,2 Expresia este tipică pentru un anumit gen de anunțuri profetice (1Sam 2,31; 2Rg 20,17; Is 39,60), frecvent în Ieremia; în Àmos se mai întâlnește în 8,11 și 9,13. Se referă la un viitor pe care profetul îl consideră iminent: sunt zilele invaziei care vin împotriva femeilor din Samaría. Ele vor fi tratate ca animalele: vor fi trase cu cârligele și cu undițele. Este subliniată totalitatea pedepsei, la fel ca în Am 8,10 și 9,1. peste voi
când veți fi purtate cu cârlige
și [trase] cu undițe de pescari!
3Prin spărturi veți ieși,
fiecare în dreptul său,
și veți fi aruncate spre Hermón#4,3 Munte de 2.750 m, la granița de nord a țării, pe la poalele căruia trecea drumul spre Asiria.”
– oracolul Domnului.
4Veniți la Bétel și săvârșiți nelegiuirea,
la Ghilgál, și înmulțiți nelegiuirea!
Aduceți dimineața jertfele voastre
și la trei zile, zeciuielile voastre!#4,4 Cultul plăcut lui Dumnezeu este cel care izvorăște din umilință și din ascultarea față de poruncile divine, din iubirea față de Dumnezeu. Invitația la pelerinaj la sanctuarul național de la Bètel este exprimată conform unei formulări care apare în textele liturgice (Is 2,3.4; Ez 33,30; Il 1,13; Ps 95,1.6; 100,2.4). Lista ofertelor menționate aici este ritmată cronologic. Începe cu jertfa de dimineață, cu sacrificiile „zeḇaḥ”, termen generic care poate indica orice tip de ofertă (Ex 29,38-42; Lev 6,2-6; Num 28,3-8; 2Rg 16,15; 1Cr 16,40; 2Cr 13,11; 31,3), la care se adaugă jertfele de bunăvoie. Zeciuiala nu este determinată, întrucât este vorba de un lucru cunoscut ascultătorilor. Această atestare a zeciuielii la sanctuar este considerată mai veche decât redactarea textelor legale din Lev 27,30-33; Num 18,25-32; Dt 12,6-7; 14,22-29.
5Ardeți prin ardere
ceea ce este dospit#4,5 Face parte dintr-o ofrandă de cereale (cf. Lev 2). ca jertfă de laudă
și proclamați jertfa de bunăvoie!
Faceți să se audă, căci așa vă place,
fii ai lui Israél –
oracolul Domnului Dumnezeu!
6Și eu v-am dat curățare de dinți#4,6 Imagine a setei. Urmează cinci strofe (v. 6-11) care opun lucrarea lui Dumnezeu în favoarea poporului său răspunsului negativ al lui Israèl. Fiecare lucrare este un har și o chemare. Chemarea nu este ascultată și, de aici, urmează reproșul: „Dar voi nu v-ați întors”, ceea ce înseamnă că Israèlul nu s-a convertit, în sens spiritual, și nu s-a întors la Ierusalím, în sens geografic.
în toate cetățile voastre
și lipsă de pâine
în toate locurile voastre
– oracolul Domnului.
7Tot eu am oprit ploaia#4,7 În mod obișnuit, este termen pentru ploaia de iarnă; cade în perioada decembrie-martie și este indispensabilă dezvoltării culturilor agricole. de la voi
când mai erau trei luni
până la seceriș#4,7 Înseamnă că a venit prea târziu și grâul nu mai avea timp să crească..
Am făcut să plouă peste o cetate
și peste altă cetate
n-am făcut să plouă.
O parte a fost plouată,
iar partea peste care nu a plouat
s-a uscat.
8Două-trei cetăți au rătăcit#4,8 Verbul folosit aici sugerează ideea de a merge clătinându-se (cf. Am 8,12). Este comportamentul celui beat sau orb (cf. Is 24,20; 29,9; Lam 4,14; Ps 59,16).
spre o altă cetate
ca să bea apă, și nu s-au săturat,
dar nu v-ați întors la mine –
oracolul Domnului.
9Eu v-am lovit cu tăciune și cu mană#4,9 Sunt două plăgi ce se referă la cele din Egipt (cf. Ex 3,20; 7,25; 9,15; Ps 78,51; 105,33.36; 135,8; 136,10 etc.). Se întâlnesc împreună și în Dt 28,22; 1Rg 8,37; 2Cr 6,28; Ag 2,17. Depind de vântul devastator care vine din pustiul oriental sau din umiditatea excesivă.,
am uscat grădinile voastre,
iar viile, smochinii și măslinii voștri
le-au devorat viermii,
dar nu v-ați întors la mine
– oracolul Domnului.
10Am trimis împotriva voastră ciuma#4,10 Plaga din Egipt lovește numai animalele (cf. Ex 9,1-7), însă Ps 78,50 pare că se referă și la oameni. Ciuma este asociată frecvent cu foametea și cu războiul (cf. Lev 26,25; Dt 28,21; Ier 14,12; 21,6-9; Ez 5,12.17; 6,11-12).,
asemenea celei din Egipt;
i-am ucis pe tinerii voștri cu sabia#4,10 Este vorba de nucleul central al armatei și de viitorul poporului (cf. 2Rg 8,11-12).,
împreună cu capturarea cailor voștri.
Am făcut să se ridice duhoare din
tabăra voastră spre nările voastre#4,10 Morții care rămân fără îngropare constituie și cea mai mare pedeapsă.,
dar nu v-ați întors la mine –
oracolul Domnului.
11V-am lovit cum a lovit Dumnezeu
Sodóma și Gomóra#4,11 Referință explicită la Gen 19, eveniment care a devenit proverbial (Dt 29,22; Is 13,19; Ier 49,18; 50,40).;
ați devenit ca un tăciune
luat dintr-un foc,
dar nu v-ați întors la mine.
12De aceea, așa îți voi face, Israél,
pregătește-te#4,12 Este verbul mobilizării militare (Ez 38,7) sau al convocării liturgice (Ex 19,11; 2Cr 35,4). Este un apel la decizia de a se căi în vederea întâlnirii personale cu judecătorul (a se compara cu Mt 3,2).,
căci aceasta îți voi face!
Fii gata să-l întâlnești
pe Dumnezeul tău, Israél!
Doxologie#4,13 Această doxologie (cf. și Am 5,8-9; 9,5-6) a fost, probabil, adăugată pentru uzul liturgic. Cele două opere ale lui Dumnezeu amintite aici (plăsmuirea munților și crearea vântului) formează un fel de binom al totalității: de o parte, creatura cea mai stabilă (munții), de altă parte, cea mai mobilă (vântul), rezumând în ele toată creația. Și cele două verbe, „a plăsmui” și „a crea”, formează un binom care subliniază toată activitatea creatoare a lui Dumnezeu, precum și domnia lui absolută asupra întregului univers. Expresia „face cunoscut omului care este gândul său” este o referință la cuvântul Domnului. Textul se folosește de un termen poetic, utilizat numai aici, care indică gândul profund al lui Dumnezeu comunicat omului („adam” este omul considerat în fragilitatea sa, în contrast cu maiestatea inaccesibilă a Creatorului).
13Căci, iată, cel care plăsmuiește
munții și creează vântul,
care descoperă omului
care este gândul său;
cel care preface zorile în întuneric
și umblă pe înălțimile pământului,
Domnul Dumnezeul Sabaót
este numele lui. #Is 3,16-24 #6,6; Is 22,12-13 #Ier 16,16 #5,5.21-27 #Lev 7,11-17 #Mt 6,2; 23,5 #Lev 26,14-39; Dt 28,15-46 #Mt 23,37.38 #Ier 3,3; 14,1-6 #8,12 #1Rg 8,37 #Ex 9,3-7 #Zah 3,2 #Il 2,11; Mal 3,1-2; Lc 14,31 #5,8-9; 9,5-6; Ps 104,4 #3,7 #5,8 #Mih 1,3-4
Selectat acum:
Amos 4: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași
Amos 4
4
Împotriva femeilor din Samaría
1Ascultați cuvântul acesta, vaci din Basán#4,1 Profetul se adresează femeilor din Samaría cu apelativul „juninci din Basàn”. Expresia scoate în evidență judecata negativă cu privire la bogăția și mândria lor, reprezentată de corpolență (Basan era renumit pentru pășunile sale bogate: cf. Ez 39,18; Ps 22,13). Întotdeauna Àmos leagă de bogăție răutatea spiritului (cf. și Dt 31,20; 32,15; Ier 5,27-28; Ps 17,10; 73,7; Iob 15,27) și dezordinea femeilor. La aceasta se adaugă conduita păcătoasă., de pe muntele Samaríei,
care îi oprimă pe cei săraci, care îi zdrobesc pe cei nevoiași
și care spun stăpânilor lor#4,1 Raportul bărbat-femeie este inversat în sensul că „stăpânii” sunt la dispoziția celor care ar trebui să-i servească (cf. Gen 20,3; Dt 22,22; Is 54,1; 62,4; Sir 9,9).:
„Aduceți să bem!#4,1 Cheful deschide calea spre desfrâu: totul bazat pe oprimarea celor săraci.”!
2Domnul Dumnezeu a jurat
pe sfințenia#4,2 Sfințenia este elementul constitutiv cel mai intim al identității divine. Fundamentul jurămintelor divine este, în literatura profetică, persoana însăși a lui Dumnezeu (Is 45,23; Ier 22,5; 49,13 ) sau numele lui Dumnezeu (Ier 44,26) sau dreapta lui (Is 62,8). lui:
„Iată, vin zile#4,2 Expresia este tipică pentru un anumit gen de anunțuri profetice (1Sam 2,31; 2Rg 20,17; Is 39,60), frecvent în Ieremia; în Àmos se mai întâlnește în 8,11 și 9,13. Se referă la un viitor pe care profetul îl consideră iminent: sunt zilele invaziei care vin împotriva femeilor din Samaría. Ele vor fi tratate ca animalele: vor fi trase cu cârligele și cu undițele. Este subliniată totalitatea pedepsei, la fel ca în Am 8,10 și 9,1. peste voi
când veți fi purtate cu cârlige
și [trase] cu undițe de pescari!
3Prin spărturi veți ieși,
fiecare în dreptul său,
și veți fi aruncate spre Hermón#4,3 Munte de 2.750 m, la granița de nord a țării, pe la poalele căruia trecea drumul spre Asiria.”
– oracolul Domnului.
4Veniți la Bétel și săvârșiți nelegiuirea,
la Ghilgál, și înmulțiți nelegiuirea!
Aduceți dimineața jertfele voastre
și la trei zile, zeciuielile voastre!#4,4 Cultul plăcut lui Dumnezeu este cel care izvorăște din umilință și din ascultarea față de poruncile divine, din iubirea față de Dumnezeu. Invitația la pelerinaj la sanctuarul național de la Bètel este exprimată conform unei formulări care apare în textele liturgice (Is 2,3.4; Ez 33,30; Il 1,13; Ps 95,1.6; 100,2.4). Lista ofertelor menționate aici este ritmată cronologic. Începe cu jertfa de dimineață, cu sacrificiile „zeḇaḥ”, termen generic care poate indica orice tip de ofertă (Ex 29,38-42; Lev 6,2-6; Num 28,3-8; 2Rg 16,15; 1Cr 16,40; 2Cr 13,11; 31,3), la care se adaugă jertfele de bunăvoie. Zeciuiala nu este determinată, întrucât este vorba de un lucru cunoscut ascultătorilor. Această atestare a zeciuielii la sanctuar este considerată mai veche decât redactarea textelor legale din Lev 27,30-33; Num 18,25-32; Dt 12,6-7; 14,22-29.
5Ardeți prin ardere
ceea ce este dospit#4,5 Face parte dintr-o ofrandă de cereale (cf. Lev 2). ca jertfă de laudă
și proclamați jertfa de bunăvoie!
Faceți să se audă, căci așa vă place,
fii ai lui Israél –
oracolul Domnului Dumnezeu!
6Și eu v-am dat curățare de dinți#4,6 Imagine a setei. Urmează cinci strofe (v. 6-11) care opun lucrarea lui Dumnezeu în favoarea poporului său răspunsului negativ al lui Israèl. Fiecare lucrare este un har și o chemare. Chemarea nu este ascultată și, de aici, urmează reproșul: „Dar voi nu v-ați întors”, ceea ce înseamnă că Israèlul nu s-a convertit, în sens spiritual, și nu s-a întors la Ierusalím, în sens geografic.
în toate cetățile voastre
și lipsă de pâine
în toate locurile voastre
– oracolul Domnului.
7Tot eu am oprit ploaia#4,7 În mod obișnuit, este termen pentru ploaia de iarnă; cade în perioada decembrie-martie și este indispensabilă dezvoltării culturilor agricole. de la voi
când mai erau trei luni
până la seceriș#4,7 Înseamnă că a venit prea târziu și grâul nu mai avea timp să crească..
Am făcut să plouă peste o cetate
și peste altă cetate
n-am făcut să plouă.
O parte a fost plouată,
iar partea peste care nu a plouat
s-a uscat.
8Două-trei cetăți au rătăcit#4,8 Verbul folosit aici sugerează ideea de a merge clătinându-se (cf. Am 8,12). Este comportamentul celui beat sau orb (cf. Is 24,20; 29,9; Lam 4,14; Ps 59,16).
spre o altă cetate
ca să bea apă, și nu s-au săturat,
dar nu v-ați întors la mine –
oracolul Domnului.
9Eu v-am lovit cu tăciune și cu mană#4,9 Sunt două plăgi ce se referă la cele din Egipt (cf. Ex 3,20; 7,25; 9,15; Ps 78,51; 105,33.36; 135,8; 136,10 etc.). Se întâlnesc împreună și în Dt 28,22; 1Rg 8,37; 2Cr 6,28; Ag 2,17. Depind de vântul devastator care vine din pustiul oriental sau din umiditatea excesivă.,
am uscat grădinile voastre,
iar viile, smochinii și măslinii voștri
le-au devorat viermii,
dar nu v-ați întors la mine
– oracolul Domnului.
10Am trimis împotriva voastră ciuma#4,10 Plaga din Egipt lovește numai animalele (cf. Ex 9,1-7), însă Ps 78,50 pare că se referă și la oameni. Ciuma este asociată frecvent cu foametea și cu războiul (cf. Lev 26,25; Dt 28,21; Ier 14,12; 21,6-9; Ez 5,12.17; 6,11-12).,
asemenea celei din Egipt;
i-am ucis pe tinerii voștri cu sabia#4,10 Este vorba de nucleul central al armatei și de viitorul poporului (cf. 2Rg 8,11-12).,
împreună cu capturarea cailor voștri.
Am făcut să se ridice duhoare din
tabăra voastră spre nările voastre#4,10 Morții care rămân fără îngropare constituie și cea mai mare pedeapsă.,
dar nu v-ați întors la mine –
oracolul Domnului.
11V-am lovit cum a lovit Dumnezeu
Sodóma și Gomóra#4,11 Referință explicită la Gen 19, eveniment care a devenit proverbial (Dt 29,22; Is 13,19; Ier 49,18; 50,40).;
ați devenit ca un tăciune
luat dintr-un foc,
dar nu v-ați întors la mine.
12De aceea, așa îți voi face, Israél,
pregătește-te#4,12 Este verbul mobilizării militare (Ez 38,7) sau al convocării liturgice (Ex 19,11; 2Cr 35,4). Este un apel la decizia de a se căi în vederea întâlnirii personale cu judecătorul (a se compara cu Mt 3,2).,
căci aceasta îți voi face!
Fii gata să-l întâlnești
pe Dumnezeul tău, Israél!
Doxologie#4,13 Această doxologie (cf. și Am 5,8-9; 9,5-6) a fost, probabil, adăugată pentru uzul liturgic. Cele două opere ale lui Dumnezeu amintite aici (plăsmuirea munților și crearea vântului) formează un fel de binom al totalității: de o parte, creatura cea mai stabilă (munții), de altă parte, cea mai mobilă (vântul), rezumând în ele toată creația. Și cele două verbe, „a plăsmui” și „a crea”, formează un binom care subliniază toată activitatea creatoare a lui Dumnezeu, precum și domnia lui absolută asupra întregului univers. Expresia „face cunoscut omului care este gândul său” este o referință la cuvântul Domnului. Textul se folosește de un termen poetic, utilizat numai aici, care indică gândul profund al lui Dumnezeu comunicat omului („adam” este omul considerat în fragilitatea sa, în contrast cu maiestatea inaccesibilă a Creatorului).
13Căci, iată, cel care plăsmuiește
munții și creează vântul,
care descoperă omului
care este gândul său;
cel care preface zorile în întuneric
și umblă pe înălțimile pământului,
Domnul Dumnezeul Sabaót
este numele lui. #Is 3,16-24 #6,6; Is 22,12-13 #Ier 16,16 #5,5.21-27 #Lev 7,11-17 #Mt 6,2; 23,5 #Lev 26,14-39; Dt 28,15-46 #Mt 23,37.38 #Ier 3,3; 14,1-6 #8,12 #1Rg 8,37 #Ex 9,3-7 #Zah 3,2 #Il 2,11; Mal 3,1-2; Lc 14,31 #5,8-9; 9,5-6; Ps 104,4 #3,7 #5,8 #Mih 1,3-4
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași