Deuteronomul 10
10
Reînnoirea alianței
1În acel timp, Domnul mi-a zis: «Cioplește două table de piatră ca cele dintâi și urcă la mine, pe munte! Fă-ți și o arcă din lemn! 2Eu voi scrie pe table cuvintele care erau pe tablele dintâi pe care le-ai sfărâmat; și tu să le pui în arcă!». 3Am făcut o arcă din lemn de salcâm, am cioplit două table de piatră ca cele dintâi și am urcat pe munte. Cele două table erau în mâna mea. 4[Domnul] a scris pe table ceea ce fusese scris înainte, adică cele zece cuvinte pe care vi le-a spus Domnul pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării, și Domnul mi le-a dat mie. 5Apoi m-am întors și am coborât de pe munte și am pus tablele în arca pe care o făcusem. Ele sunt acolo, după cum mi-a poruncit Domnul#10,5 Din acest moment, Decalogul va fi centrul cultului și al religiozității lui Israél: este baza exclusivă pe care se sprijină alianța dintre Dumnezeu și poporul său și va trece în totalitate și în Noul Testament..
6Fiii lui Israél au plecat din Bèerót-Bené-Iaacán la Moserá#10,6 Moserà (= „Moseròt” din Num 33,30) se află la cca 15 km est de Càdeș. Dar după tradiția sacerdotală, Aaròn a murit pe muntele Hor (Dt 32,50; Num 20,22; 33,38 ).. Acolo a murit Áaron și a fost îngropat. În locul lui a devenit preot Eleazár, fiul lui. 7De acolo au plecat la Gudgóda, iar de la Gudgóda la Iotbatá, ținutul izvoarelor de apă. 8În acel timp, Domnul a pus deoparte tribul lui Lévi să poarte arca alianței Domnului, să stea înaintea Domnului ca să-i slujească și să binecuvânteze în numele lui până în ziua aceasta. 9De aceea Lévi nu are nici parte, nici moștenire cu frații lui. Domnul este moștenirea lui, așa cum i-a spus Domnul Dumnezeul tău.
10Eu am stat pe munte, ca prima dată, patruzeci de zile și patruzeci de nopți. Domnul m-a ascultat și de data aceasta și Domnul n-a [mai] voit să vă nimicească. 11Domnul mi-a zis: «Ridică-te, mergi și pleacă înaintea poporului ca să intre și să ia în stăpânire țara pe care am jurat părinților lor că le-o voi da!».
Circumcizia inimii
12Acum, Israél, ce [altceva] cere Domnul Dumnezeul tău de la tine, decât să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli pe toate căile lui, să-l iubești și să-l slujești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul tău, 13să păzești poruncile Domnului și hotărârile lui pe care ți le poruncesc eu astăzi ca să-ți fie bine?
14Iată, ale Domnului Dumnezeului tău sunt cerurile și cerurile cerurilor, pământul și tot ce este pe el! 15Numai pe părinții tăi i-a plăcut Domnului să-i iubească și a ales descendența lor după ei – pe voi – dintre toate popoarele, așa cum este astăzi. 16Tăiați-vă inima împrejur#10,16 Circumcizia era semnul fizic al apartenenței la Dumnezeu. O inimă necircumcisă este o inimă străină de Dumnezeu. Imaginea are afinități cu vocabularul profetic al lui Ieremía (Dt 4,4; 9,25; cf. și Ez 44,7-9), care vorbește în același sens și de „urechi necircumcise” (Ier 6,10). Expresia se află și în Lev 26,41 și va trece în Noul Testament (Fap 7,51; Rom 2,9; Col 2,11). și nu fiți încăpățânați! 17Pentru că Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor și Domnul domnilor, Dumnezeu mare, puternic și înfricoșător, care nu face părtinire#10,17 Vezi nota la Dt 1,17. și nu primește daruri, 18care face dreptate orfanului și văduvei, care-l iubește pe străin, dându-i hrană și îmbrăcăminte. 19Să-i iubiți pe străini căci și voi ați fost străini în țara Egiptului! 20Să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să-l slujești, să te alipești de el și pe numele lui să juri! 21El este lauda ta și el este Dumnezeul tău. El a făcut cu tine aceste lucruri mari și înfricoșătoare pe care le-au văzut ochii tăi. 22Părinții tăi au coborât în Egipt cu șaptezeci de suflete; acum, Domnul Dumnezeul tău a făcut din tine o mulțime ca stelele cerului. #4,13 #1,7 #Num 33,30-32 #Num 33,38; 20,22-29 #31,9.25 #9,9 #6,5 #4,40 #4,31 #4,37 #30,6 #1Tim 6,15; Ap 17,14; 19,16 #1,17 #2Cr 19,7; Fap 10,34; Rom 2,11; Gal 2,6; Ef 6,9; Col 3,25 #23,8; Ex 12,43; 22,20; 23,9; Lev 19,34 #6,13 #Gen 46,27; Ex 1,5; Fap 7,14
Selectat acum:
Deuteronomul 10: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași