Exodul 29
29
Consacrarea lui Aaròn și a fiilor săi
1Iată ce vei face ca să-i sfințești și să-mi fie preoți: ia un vițel din cireadă și doi berbeci fără meteahnă, 2pâini-ázime și turte-ázime frământate cu untdelemn și plăcinte-ázime unse cu untdelemn: să le faci din făină aleasă de grâu! 3Să le pui într-un coș și să le aduci în coș [împreună] cu vițelul și cei doi berbeci!
Purificarea, înveșmântarea și ungerea
4Să-i aduci aproape pe Aaròn și pe fiii lui, la ușa cortului întâlnirii, și să-i speli cu apă! 5Să iei veșmintele! Să-l îmbraci pe Aaròn cu tunica, cu mantia efodului, cu efodul și cu pieptarul efodului și cu brâul peste efod! 6Să-i pui mitra pe cap și pe mitră să pui diadema sfântă! 7Să iei untdelemnul ungerii, să-l torni pe capul lui și să-l ungi!
8Să-i aduci aproape pe fiii lui și să-i îmbraci cu tunicile! 9Să-i încingi cu un brâu pe Aaròn și pe fiii lui și să pui turbanele! Preoția va fi pentru ei ca lege veșnică! Să-i consacri astfel pe Aaròn și pe fiii lui#29,9 Lit.: „să umpli mâna lui Aaròn și mâna fiilor săi”; cf. nota la 28,41.!
Jertfele
10Să aduci vițelul înaintea cortului întâlnirii și Aaròn și fiii lui să-și pună mâinile pe capul vițelului#29,10 Este gestul prin care își însușesc sacrificiul.! 11Să înjunghii vițelul înaintea Domnului, la ușa cortului întâlnirii! 12Să iei cu degetul tău din sângele#29,12 Sângele este semnul și sediul vieții, fapt pentru care are putere expiatorie (Lev 17,11). Altarul este locul în care se face prezent Dumnezeu, iar coarnele altarului sunt simbolul specific al puterii și prezenței lui Dumnezeu (Lev 4,7). vițelului și să pui pe coarnele altarului, iar restul sângelui să-l verși la baza altarului! 13Să iei toată grăsimea care acoperă măruntaiele și lobul ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea care-i acoperă și să le arzi pe altar! 14Dar carnea vițelului, pielea și excrementele lui să le arzi în foc în afara taberei: aceasta este o jertfă pentru păcat!
15Să iei pe unul dintre berbeci și Aaròn și fiii lui să-și pună mâinile pe capul berbecului! 16Să înjunghii berbecul; să-i iei sângele și să-l stropești pe altar, de jur împrejur! 17Apoi să tai berbecul în bucăți, să-i speli măruntaiele și picioarele și să le pui lângă celelalte bucăți și lângă capul lui! 18Să arzi tot berbecul pe altar; aceasta este o ardere de tot pentru Domnul, este o jertfă mistuită de foc, mireasmă plăcută înaintea Domnului#29,18 Acest antropomorfism exprimă satisfacția pe care Dumnezeu o află în jertfa care îi este adusă (cf. Gen 8,21; Lev 1,9; Num 28,2).!
19Să iei apoi berbecul al doilea și Aaròn și fiii lui să-și pună mâinile pe capul berbecului! 20Să înjunghii berbecul! Să iei din sângele lui și să pui pe lobul urechii drepte a lui Aaròn și pe lobul urechii drepte a fiilor lui, pe degetul cel mare al mâinii lor drepte și pe degetul cel mare al piciorului lor drept. Și să stropești cu sânge altarul de jur împrejur!#29,20 LXX are: „20 Să iei din sângele lui și să pui pe lobul urechii drepte a lui Aaròn și pe vârful mâinii drepte și pe vârful piciorului drept și pe lobii urechilor drepte ale fiilor lui și pe vârfurile mâinilor lor drepte și pe vârfurile picioarelor drepte ale lor. 21 Și să iei din sângele de pe altar și din uleiul ungerii și să-l stropești pe Aaròn și veșmântul lui și pe fiii lui și veșmintele fiilor lui împreună cu el; și să se sfințească împreună cu veșmântul lui și cu fiii lui, și cu veșmintele fiilor lui, împreună cu el. Iar sângele berbecului să-l torni pe altar de jur împrejur”. 21Să iei din sângele de pe altar și din untdelemnul pentru ungere și să stropești pe Aaròn și veșmintele lui, pe fiii lui și veșmintele fiilor săi care sunt cu el! Astfel va fi sfințit el și veșmintele lui, fiii lui și veșmintele fiilor lui care sunt cu el.
Învestitura preoților
22Să iei din grăsimea berbecului, coada, grăsimea care acoperă măruntaiele, lobul ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea care-i acoperă și șoldul drept – căci acesta este un berbec de consacrare – 23și o pâine rotundă, o plăcintă unsă cu untdelemn și o turtă din coșul ázimelor care este înaintea Domnului! 24Toate să le pui în mâinile lui Aaròn și în mâinile fiilor lui și să le legeni ca un dar legănat înaintea Domnului! 25Să le iei din mâinile lor și să le arzi pe altar, deasupra arderii de tot, ca mireasmă plăcută Domnului: este o jertfă prin foc pentru Domnul! 26Să iei pieptul berbecului de consacrare a lui Aaròn și să-l legeni ca dar legănat înaintea Domnului: aceasta va fi partea ta! 27Să sfințești pieptul darului legănat și șoldul darului ridicat din berbecul consacrării, din cel al lui Aaròn și din cel al fiilor lui! 28Ele vor fi ale lui Aaròn și ale fiilor lui ca lege veșnică de la fiii lui Israél, căci este un dar ridicat. Va fi un dar ridicat din partea fiilor lui Israél din jertfele lor de pace, darul lor ridicat pentru Domnul.
29Veșmintele sfinte ale lui Aaròn vor fi ale fiilor lui după el, ca să fie unși în ele și consacrați în ele. 30Timp de șapte zile le va purta fiul lui, cel care va fi preot în locul lui când va intra în cortul întâlnirii ca să slujească în sanctuar.
Ospățul sacru
31Să iei berbecul consacrării și să-i fierbi carnea într-un loc sfânt#29,31 Concret, în curtea sacră. Lev 8,31 specifică: „la intrarea în cortul întâlnirii”.. 32Vor mânca Aaròn și fiii lui carnea berbecului și pâinea din coș la ușa cortului întâlnirii. 33Să mănânce [lucrurile] cu care s-a făcut ispășirea lor ca să-i consacre și să-i sfințească! Niciun profan#29,33 Adică „străin de casa lui Aaròn”. să nu mănânce din ele, căci sunt lucruri sfinte. 34Dacă va rămâne [ceva] din carnea consacrării și din pâine până dimineața, să arzi în foc ce va rămâne; să nu se mănânce, căci este un lucru sfânt! 35Să le faci lui Aaròn și fiilor lui așa cum ți-am poruncit! Timp de șapte zile să-i consacri!
Consacrarea altarului pentru jertfe
36În fiecare zi să aduci un vițel ca jertfă pentru păcat, pentru ispășire, și să cureți altarul făcând ispășire pentru el#29,36 Altarul era considerat impur întrucât era făcut de mâna omului. Trebuia să fie consacrat pentru a-l pregăti pentru divinitate (cf. Ez 43,18-27).! Să-l ungi ca să-l sfințești! 37Timp de șapte zile să faci ispășire pentru altar și să-l sfințești. Astfel, altarul va fi preasfânt și oricine se va atinge de altar, va fi sfințit.
Jertfele cotidiene
38Iată ce să jertfești pe altar în fiecare zi: doi miei de un an, pururea! 39Un miel să-l jertfești dimineața, iar pe celălalt miel, seara!#29,39 Lit: „între cele două seri”; cf. nota la Ex 12,5. 40A zecea parte dintr-o măsură#29,40 Se subînțelege „èfa”, o unitate de măsură de capacitate echivalentă cu 4,5 l. de făină aleasă, amestecată cu a patra parte dintr-un hin#29,40 Unitate de măsură de aproximativ 7,5 l. de untdelemn de măsline zdrobite și o jertfă de băutură dintr-a patra parte dintr-un hin de vin pentru un miel. 41Pe al doilea miel să-l jertfești seara, ca jertfa de dimineață, cu jertfa de băutură: este o jertfă mistuită de foc, mireasmă plăcută Domnului. 42Aceasta este arderea de tot neîntreruptă pentru urmașii voștri, [care va fi adusă] la ușa cortului întâlnirii, înaintea Domnului. Acolo mă voi întâlni cu voi și îți voi vorbi.
43Acolo mă voi face cunoscut fiilor lui Israél și [locul] acela va fi sfințit de gloria mea. 44Voi sfinți cortul întâlnirii și altarul. Îi voi sfinți pe Aaròn și pe fiii lui ca să-mi fie preoți. 45Eu voi locui în mijlocul fiilor lui Israél și voi fi pentru ei Dumnezeu. 46Ei vor ști că eu sunt Domnul Dumnezeul lor, care i-am scos din țara Egiptului ca să locuiesc în mijlocul lor. Eu sunt Domnul Dumnezeul lor. #40,12-15; Lev 8–10; Sir 45,15-17 #Ef 5,2; Fil 4,18 #Lev 6,2-6; Num 28,3-8; Sir 45,14
Selectat acum:
Exodul 29: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași